FRF: "UEFA a hotărât în unanimitate ofere Bucureştiului finala din 2012"
FRF a emis un comunicat de presă în care confirmă decizia UEFA de a acorda Bucrueştiului organizarea finalei Europa League din 2012.
Iată textul integral publicat pe www.frf.ro
Luând în calcul toate disciplinele sportive şi gândindu-ne exclusiv la marile competiţii de nivel european sau mondial, ţara noastră (de fapt, Bucureşti) a mai găzduit doar o finală a Cupei Campionilor Europeni de volei masculin, Rapid – Dinamo (1967), o finală de Cupa Davis la tenis (1972), Campionatele Europene de lupte (1979), Jocurile Mondiale Universitare din 1981, finala Campionatului European de rugby, România – Franţa (1982) şi turneul final al Campionatului European de handbal feminin, ediţia 2000 (împreună cu Râmnicu Vâlcea).
Prezent la Nyon, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, totodată şi membru al Comitetului Executiv al UEFA, a spus pentru www.frf.ro: "E un moment deosebit de important pentru FRF şi pentru fotbalul românesc. Eforturile noastre au fost, iată, încununate de succes, dar este evident pentru toţi, în primul rând pentru noi, că trebuie să ducem la bun sfârşit o sarcină pe cât de dificilă, pe atât de onorantă. Ştim la ce ne-am înhămat şi sunt convins că, având în continuare sprijinul Primăriei Bucureştiului şi cel al Guvernului României, precum şi al celorlalte instituţii implicate, finalizând lucrările stadionului la termen, vom confirma standardele cerute de un asemenea eveniment, din care toată lumea va avea de câştigat, şi din punctul de vedere al imaginii, şi din cel financiar".
Finala UEFA Europa League, ediţia 2011-2012, va avea loc la data de 9 mai 2012."
descopera.ro
Australia a decis să sacrifice 10.000 de cai sălbatici: vor fi împuşcaţi din elicopter
apropo.ro
SOCANT: Un culturist a murit dupa ce i-a explodat un brat (Video)
businessmagazin.ro
Tânărul de 23 de ani care are cele mai tari restaurante de pe litoral: „Sunt zile când încep la opt ...
csid.ro
Nu vei slabi niciodata mancand asa ceva!
promotor.ro
G-CLASS + Fotomodel = dragoste mare! FOTOGALERIE
travel.descopera.ro
Cu autobuzul turistic prin Shanghai
Regele escrocilor vorbeşte din închisoare: „La naiba cu victimele mele! I-am dus în spate 20 de ani şi acum am luat 150 pentru ei"
Cea mai ieftină şaorma din România: 20 de oameni stau la coadă în orice minut
Australia a decis să sacrifice 10.000 de cai sălbatici: vor fi împuşcaţi din elicopter
Record în Florida: a fost capturat cel mai lung piton birmanez descoperit vreodată! (FOTO/VIDEO)
Cu autobuzul turistic prin Shanghai
Sanctuarul păsărilor de la Iguaçu
Need for speed
Spa-urile oferă tratamente personalizate pentru dependenţii de tehnologie
G-CLASS + Fotomodel = dragoste mare! FOTOGALERIE
TOP 10: Cele mai urâte maşini de serie din ultimii 20 de ani
Blockbusterele acestei primăveri
Ce spun gadgeturile pe care le foloseşti despre tine
Need for Speed: Rivals anunţat oficial
Ti-aduci aminte de Mortal Kombat? Tocmai apare un joc nou
O tastă îţi spune cine ţi-a vizitat profilul. Plus alte 10 lucruri pe care nu le ştiai despre facebook
O siluetă perfectă cu sport se menţine
Formele apetisante care au atras toate privirile! Nu s-a mai uitat nimeni la meci!
Mesajul despărţirii: Ce l-a enervat pe Robert Pattinson
Nu vei slabi niciodata mancand asa ceva!
Ţigările electronice – sigure şi eficiente sau pericol pentru sănătate?
Descoperirea MACABRĂ din stomacul unui crocodil (imagini şocante - video)
30 de lucruri pe care nu le ştiai despre bărbaţii din „Game of Thrones”
Aşa arată locuinţa familiei Reghecampf de pe lacul Snagov! FOTO
Rihanna şi-a pozat posteriorul! Cu dedicaţie pentru Chris Brown
Unei prezentatoare TV din România i-au putrezit silicoanele
Cezar Ouatu: "Orice bărbat şi-ar dori-o ca iubită pe Angela Gheorghiu"
Sunteţi pregătiţi să vă mutaţi împreună?
Unde găseşti cei mai buni amanţi din lume?
CFR Cluj FC Vaslui Steaua Bucuresti Rapid Dinamo Bucureşti Oţelul Galaţi Universitatea Cluj Pandurii Tirgu Jiu FC Brasov Concordia Chiajna Ceahlăul Piatra Neamţ Astra Ploieşti Gaz Metan Mediaş Petrolul Ploieşti CSMS Iaşi Gloria Bistriţa Viitorul Constanţa CS Turnu Severin