SUPER FOTO Franța, gazda Euro 2016! Vezi ce stadioane pregătesc

SUPER FOTO Franța, gazda Euro 2016! Vezi ce stadioane pregătesc
  • Publicat:
  • Actualizat:

Update
15:35
În dosarul de candidatură al Franței au fost
prezentate 12 stadioane, din care trei vor fi desemntate stadioane
de rezervă până la 28 mai 2011. Cele 12 stadioane sunt din Paris
(Parc des Princes și Stade de France), din Lens, Lille, Bordeaux,
Nisa, Toulouse, Marsilia, Lyon, Strasbourg, Saint-Etienne și Nancy
(de menționat că am luat în considerare proiectele prezentate,
deoarece aproape toate stadioanele vor fi mult modificate sau chiar
reconstruite; în acest caz, modul în care ele arată ele în prezent
nu era extrem de relevant).


Franța a fost desemnată organizatoarea Campionatului European
din 2016. La 18 ani distanță de la organizarea Mondialului, țara
lui Platini va organiza o nouă competiție de anvergură.

Turcia a fost susținută de președintele Abdullah Gül, în timp ce
Italia l-a trimis pe secretarul de stat pentru sport, Rocco
Crimi.

Italia a fost eliminată după primul tur, la încheierea unei
prezentări de o jumătate de oră în fața celor 13 membri ai
Comitetului Executiv al UEFA, între care și președintele FRF,
Mircea Sandu. Președintele francez al UEFA, Michel Platini, turcul
Senes Erzik (vicepreședinte) și italianul Giancarlo Abete nu au
votat.

De notat că este pentru a doua oară consecutiv când Italia
pierde organizarea Europeanului, la fel întâmplându-se și în cursa
pentru 2012, când, deși era mare favorită, a pierdut în fața
Ucrainei și Poloniei, la baraj.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare de „brunețica”
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare de „brunețica”
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce se întâmplă dacă pui o rolă de hârtie igienică în frigider. Trucul a devenit viral pe internet
Ce se întâmplă dacă pui o rolă de hârtie igienică în frigider. Trucul a devenit viral pe internet
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un bine şi i-am zis că are ciorapii încreţiţi
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un bine şi i-am zis că…
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de urgenţă în plasament. Părinţii copilei erau datori la cămătari
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de urgenţă în plasament. Părinţii copilei…
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Cum a apărut, la 48 de ani, cea mai cunoscută amantă din România, ce a trăit 16 ani cu un milionar însurat! Imagini provocatoare
Cum a apărut, la 48 de ani, cea mai cunoscută amantă din România, ce a trăit 16 ani cu un…
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Împărțeala banilor din drepturile TV arată cât valorează fotbalul nostru sărac: avem sumele exacte
Împărțeala banilor din drepturile TV arată cât valorează fotbalul nostru sărac: avem sumele exacte
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×