Detaliul exploziv pe care Șarapova „a uitat” să-l spună: Maria a fost avertizată de cinci ori despre interzicerea Meldoniumului

Detaliul exploziv pe care Șarapova
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mulți au apreciat-o pe Maria Șarapova pentru franchețea cu care a recunoscut că a fost depistată pozitiv la un control anti-doping, dar se pare că rusoaica nu a fost chiar atât de sinceră cu fanii săi. Miercuri au ieșit la iveală noi informații cu privire la scandalul în care este implicată Maria, situația celei mai populare jucătoare de tenis din lume schimbându-se radical.

Șarapova, avertizată de cinci ori, cu o lună înaintea testului anti-doping

Cvintupla campioană de Grand Slam a fost avertizată despre interzicerea Meldoniumului de nu mai puțin de cinci ori, cu o lună înaintea testului anti-doping pe care l-a picat în ianuarie. Jurnaliștii de la The Telegraph relatează că Șarapova a fost prevenită de către WADA (Agenția Mondială Anti-Doping) prin informări regulate, transmise în perioada 3-29 decembrie 2015.

Detaliul respectiv nu a fost prezentat de „Masha” la conferința de presă organizată luni seară, spunând că a primit un singur mail de la ITF (Federația Internațională de Tenis), pe care a omis să-l deschidă. Informația care ar putea contribui la mărirea pedepsei ce îi va fi aplicată Mariei a fost confirmată de Dick Pound, fostul președinte al WADA: „Tuturor jucătorilor de tenis li s-au trimis notificări referitoare la acest lucru și ea are o echipă medicală undeva. Este o nechibzuință de nedescris”, a spus Pound.

Nu a știut că medicamentul se numește „Meldonium”?

Șarapova a dezvăluit că lua Meldonium de mai bine de 9 ani, pentru a-și trata o afecțiune cardiacă. Maria susține că nu avea cunoștință despre denumirea de „Meldonium” inclusă pe lista oficială a substanțelor interzise, ea folosind pilule ce se numeau „Mildronate”. De fapt, medicamentul utilizat în mod normal pentru circulația sângelui, este unul și același, iar lipsa de informare a sportivei, dar mai ales a staff-ului ei, pare halucinantă.

Meldoniumul a fost inclus pe lista substanțelor interzise în tenis de la 1 ianuarie 2016, decizie luată după ce s-a constatat că sportivii din alte discipline își îmbunătățesc performanțele atletice prin respectivul tratament. Maria Șarapova riscă o suspendare cuprinsă între 2 și 4 ani, iar pedeapsa maximă ar fi echivalentă cu finalul carierei, având în vedere că tenismena are deja 28 de ani.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…