Ia-i pe sus, Păsărilă!
România are un jucător în topul Campionatului Mondial înainte ca turneul final să fi început propriu-zis. Marian Cozma este lider în clasamentul celor mai înalţi jucători prezenţi în Croaţia. Pivotul român este privit ca un adevărat fenomen, chiar dacă handbalul nu este un sport de pitici. Bucureştean, provenit dintr-o familie de handbalişti – ambii părinţi au jucat pe postul de inter –, Cozma este un tip simpatic şi popular. „Îi privesc pe oameni de sus doar la propriu. Nu-mi stă în caracter să fiu altfel şi chiar sunt obligat prin contract să fiu amabil cu fanii, să dau autografe şi să mă pozez cu ei“, spune Marian. El a câştigat în 2008 Cupa Cupelor cu Veszprem (Ungaria), echipă cu care tocmai a semnat o nouă înţelegere pe încă trei ani.
Statura nu-i creează probleme decât atunci când este cazat la vreun hotel mai modest. „La hotelurile de vreo două stele, paturile sunt mici şi sunt obligat să scot salteaua de pe pat şi să dorm pe jos“, povesteşte Marian. În dragoste, totul este OK. Cea mai înaltă prietenă pe care a avut-o măsura 1,92 metri, iar cea mai scundă, 1,60 metri. Boem, îndrăgeşte muzica românească. Colegii de echipă spun că efectiv a izbucnit în lacrimi atunci când a murit Dan Spătaru. Supranumit „Păsărilă“, după lunganul din povestea
„Harap-Alb“, Marian Cozma şi-a tatuat antebraţele. Pe stângul este scris „Nihil sine Deo“ (Nimic fără Dumnezeu.), iar pe dreptul şi-a desenat prenumele cu litere chinezeşti.
De la cei 2,11 metri ai săi, Cozma este optimist în privinţa Mondialului. „Putem să facem o figură frumoasă“, concluzionează fostul dinamovist.
„Puteţi să-i bateţi pe francezi“
Prezent pe teren în 1995 la Mondialul din Islanda, atunci când România trecea cu 23-22 de Franţa, Dumitru Berbece (foto/48 de ani) are mare încredere în actuala echipă. „Orice se poate întâmpla, dar nu suntem dinainte învinşi, mai ales că este primul joc. Chiar dacă pornim cu şansa a doua, putem bate Franţa. De asemenea, sunt optimist în privinţa posibilităţii de a trece de această grupă grea“, spune cel care, alături de Titel Răduţă, a asigurat şarjele pe aripa dreaptă în urmă cu 14 ani. Berbece chiar le-a perforat poarta „cocoşilor“ în Islanda.
„A fost o victorie mare a noastră. Personal, le-am dat trei goluri. Succesul nostru de atunci i-a trezit însă pe francezi, care, ulterior, au bătut cam tot ce le-a ieşit în cale şi au ieşit campioni mondiali“.
"Îi privesc pe oameni de sus doar la propriu. Nu-mi stă în caracter să fiu altfel" - Marian cozma, pivot România
51 poartă la pantof pivotul formației maghiare Veszprem

Ia-i pe sus, Păsărilă!

















dumnezeu sal ierte... sper sa se faca dreptate orice sar intampla cu cei vinovati marian nu va invia...in orice caz noi am pierdut un erou , iar dumnezeu a castigat un inger,,,
pana in duminica disparitiei lui marian cozma n-am crezut ca pot simti atata revolta, furie si sentiment de neputinta.si nu imi trece, ba tot creste.am un nod amar in gat si-mi vine sa urlu,in plina zi pe strada: doamne, vino doamne sa vezi ce-a mai ramas din oameni !" intr-un final,dincolo de tot ce s-a scris sau comentat,ceva anume sigur nu v-a putea fi nicicand "reparat': inimile zdrobite de suferinta ale unor parinti siliti sa faca cel mai greu lucru din viata aceasta :sa-ti ingropi copilul inaintea ta.doar cei care au trecut prin asa ceva pot cu adevarat sa ii inteleaga.
marian mai avea atat de multe sa traiasca, sa viseze, sa experimenteze, sa implineasca, era din multe puncte de vedere un adevarat model de urmat, mai ales ca tinerii gasesc tot mai greu asa ceva in vremurile noastre. "sa nu-mi uitati fiul!" a rostit cu sufletul sfasiat petre cozma. si asta, da, cu siguranta putem inca face .marian nu va muri cu adevarat decat atunci cand il vom uita...