Cătălina Ponor rămâne regina bârnei

Să vezi și să nu crezi! Tripla campioană olimpică de la Atena, Cătălina Ponor, continuă să rămână cea mai bună la bârnă. Mai mult, ea s-a calificat de pe primul loc în finala la acest aparat la Cupa Mondială, de luna viitoare, de la Madrid. Astfel, în clasamentul realizat de Federația Internațională de Gimnastică (FIG) pentru competiția care va avea loc între 15 și 16 decembrie în Spania, tripla campioană olimpică de la Atena ocupă primul loc la cel mai greu aparat în competiția feminină. Cu un total de 324,51 puncte, ea a devan­sat-o­ pe americanca Nastia Liukin, 320,13 puncte, și pe rusoaica Anna Pavlova, cu 310,83. "Sunt încântată de faptul că am rămas prima în topul la bârnă, chiar și la un an de la retragere. Este un sentiment plăcut să știi că te menții numărul 1. Din păcate, chiar dacă sunt lider în top, nu voi putea merge la acest concurs, pentru că forma mea fizică nu este una de competiție", ne-a declarat Cătălina.
Cătălina Ponor rămâne regina bârnei

Să vezi și să nu crezi! Tripla campioană olimpică de la Atena, Cătălina Ponor, continuă să rămână cea mai bună la bârnă. Mai mult, ea s-a calificat de pe primul loc în finala la acest aparat la Cupa Mondială, de luna viitoare, de la Madrid.

Astfel, în clasamentul realizat de Federația Internațională de Gimnastică (FIG) pentru competiția care va avea loc între 15 și 16 decembrie în Spania, tripla campioană olimpică de la Atena ocupă primul loc la cel mai greu aparat în competiția feminină. Cu un total de 324,51 puncte, ea a devan­sat-o­ pe americanca Nastia Liukin, 320,13 puncte, și pe rusoaica Anna Pavlova, cu 310,83. “Sunt încântată de faptul că am rămas prima în topul la bârnă, chiar și la un an de la retragere. Este un sentiment plăcut să știi că te menții numărul 1. Din păcate, chiar dacă sunt lider în top, nu voi putea merge la acest concurs, pentru că forma mea fizică nu este una de competiție”, ne-a declarat Cătălina.

Izbașa, singura româncă în concurs

Bârna este aparatul la care România stă cel mai bine în topul alcătuit de FIG, având trei gimnaste în finală. Alături de Ponor se mai regăsesc Steliana Nistor (locul 6) și Sandra Izbașa (locul 7), ultima asigurându-și prezența de pe locul secund și în finala la sol. De altfel, Izbașa, campioana olimpică la sol, va fi singura prezență românească acolo, pentru că și Nistor (calificată și la paralele de pe locul 5) s-a retras. La masculin, deși avem finaliști la două aparate, sol – Marian Drăgulescu (locul 2) și sărituri – Marian Drăgulescu (locul 2) și Daniel Popescu (locul 8) nu vom fi reprezentați. „Marocanul“ va concura în Bundesliga, iar Popescu va fi la recuperare, după o ruptură de mușchi la umăr, la Sângeorziu de Mureș.

Cupa Mondială, echivalentul Turneului Campionilor din tenis

Cupa Mondială este o competiție care reunește la start cei mai buni opt gimnaști din lume la fiecare aparat. Participarea la această competiție este dată de punctele obținute în funcție de clasările sportivilor la etapele de la Cupă Mondială, campionate mondiale și europene și Jocuri Olimpice.


"Este un sentiment plăcut să știi că ai rămas numărul 1"
– Cătălina Ponor, fostă gimnastă

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania