3x3 cu miză mare: duelurile de la Oradea stabilesc tabloul complet pentru finala Sport Arena Streetball Tour 2017

3 aug 2017 209 afişări Comentează şi tu Baschet
3x3 cu miză mare: duelurile de la Oradea stabilesc tabloul complet pentru finala Sport Arena Streetball Tour 2017 4 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7961/16682483/2/oradea-cetatea.jpg

Peste 200 de jucători se vor afla la startul Visit Oradea Streetball, etapa care încheie în acest weekend, sâmbătă şi duminică, circuitul naţional de baschet 3x3 Sport Arena Streetball Tour 2017.

Turneul, care va avea loc în Piaţa Unirii, în apropierea emblematicei Biserici cu Lună, oferă o ultimă şansă echipelor de a se califica pentru marea finală care va avea loc la Bucureşti, în 19 şi 20 august.

Evenimentul va avea un invitat special cu greutate, luptătorul MMA Sandu Lungu urmând să-şi încerce calităţi de baschetbalist la Visit Oradea Streetball în cursul sesiunii de sâmbătă seara.

Noua disciplină olimpică, baschet 3x3, va aduna la Oradea echipe de top din România dar şi din Serbia, aflate în căutarea punctelor în clasamentul mondial FIBA 3x3 World Rankings dar şi a premiilor. Câştigătoarea categoriei de elită la masculin urmează a fi recompensată cu un cec în valoare de 5000 de lei iar valoarea totală a premiilor depăşeşte 15.000 de lei.

Încălzirea pentru Oradea Streetball se va da pe cel mai modern teren de baschet în aer liber din România, cel aflat în Parcul Brătianu, dotat la standarde FIBA şi unde toţi pasionaţii de baschet din Oradea şi nu numai pot juca până seara târziu, la lumina nocturnei.

Se anunţă un week-end fierbinte şi la propriu şi la figurat, temperaturile caniculare urmând a diviza programul fiecărei zile în două sesiuni, dimineaţa şi seara. Timp berechet astfel pentru jucători şi spectatori să se răcorească la modernul Aquapark Nymphaea sau să aleagă o plimbare la umbră prin Cetatea Oradei.

Spectatorii vor putea fi la rândul lor vedete pe terenul de baschet, evenimentul fiind unul interactiv, cu numeroase concursuri pentru public. Momentele de dans, majoretele şi muzica non-stop vor contribui la atmosfera specifică evenimentelor de streetball, adevărate festivaluri de sport urban.

  • Evenimentul este organizat cu sprijinul Visit Oradea, CSM Oradea şi Primăria Oradea. Circuitul naţional Sport Arena Streetball este susţinut de Raiffeisen Bank, Nike, Fitbit, Gatorade, Ideal Board Games, Pegas, Kiss FM.

 

http://www.prosport.ro/alte-sporturi/baschet/3x3-cu-miza-mare-duelurile-de-la-oradea-stabilesc-tabloul-complet-pentru-finala-sport-arena-streetball-tour-2017-16682483
16682483
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.