Știm cele 4 semifinaliste din Liga Națională de baschet masculin! CSO Voluntari, victorie după 1-2 cu CSU Sibiu

Daniel Nazare
Știm cele 4 semifinaliste din Liga Națională de baschet masculin! CSO Voluntari, victorie după 1-2 cu CSU Sibiu

CSO Voluntari este ultima semifinalistă a Ligii Naţionale, după ce a învins luni, pe teren propriu, formaţia CSU Sibiu, scor 81-70 (39-38), în meciul cinci, decisiv, din sferturile de finală.

Semifinalele încep în 25 aprilie, între U BT Cluj – FC Argeş Piteşti şi CSM Oradea – CSO Voluntari.

Știm cele 4 semifinaliste din Liga Națională de baschet masculin! CSO Voluntari, victorie după 1-2 cu CSU Sibiu

Ilfovenii au întors de la 2-1 seria cu CSU Sibiu. După victoria de acum două zile din deplasare, formația pregătită de Ainars Bagatskis a câștigat și meciul decisiv de acasă cu 81-70 și se pregătește pentru penultimul act cu CSM Oradea.

La Voluntari, CSO a câştigat un meci (91-89), l-a pierdut pe următorul (96-98) şi a cedat apoi şi în prima confruntare de la Sibiu (89-90). Al patrulea meci a fost câştigat, tot la Sibiu, de CSO Voluntari, cu 74-69, astfel că la 2-2 la general a fost nevoie de partida a cincea din serie.

în semifinale s-au calificat campioana U BT Cluj (87-68, 81-67 şi 97-48 cu Dinamo Bucureşti), vicecampioana CSM Oradea (104-78, 91-82 şi 88-66 cu CSM Constanţa), precum şi FC Argeş Piteşti (78-76, 79-73 şi 81-63 cu Rapid Bucureşti).

CSO Voluntari s-a clasat pe locul 2 din 16 participante în European North Basketball League, după un bilanț de 8 victorii și 3 înfrângeri la prima participare în ENBL. Aceasta a fost a 3-a ediție a competiției.

Locul 3 pentru Sepsi în 2024

Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a cucerit medaliile de bronz în Liga Naţională de baschet feminin, după ce a învins formaţia CS Municipal Târgovişte cu scorul de 87-69 (23-21, 18-14, 27-16, 19-18), luni seara, pe teren propriu, în meciul decisiv.

Covăsnenii şi-au câştigat ambele partide de acasă, cu 82-57 şi 87-69, iar CSM Târgovişte s-a impus şi ea în faţa propriilor suporteri (71-64).

Sepsi-SIC câştigase până acum toate titlurile naţionale (7) începând din 2016, cu excepţia ediţiei din 2020, când acesta nu a fost acordat din cauza pandemiei de Covid-19.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]