Dinu Todoran (47 de ani) antrenează acum în liga secundă pe CS Tunari și a debutat cu o victorie în 2026, 1-0 cu CS Șelimbăr. Cariera continuă în ciuda experienței de la FCSB.
Fost antrenor la gruparea roș-albastră, Dinu Todoran și-a amintit de perioada în care era jucător activ, peste 300 de meciuri în campionatul intern.
Tehnicianul crede că fotbaliștii cei mai duri ai acelei perioade erau Mirel Rădoi, Giani Kiriță și Adrian Matei. Fiecare avea propriile calități și împingea agresivitatea la limita regulamentului.
Dinu Todoran a acordat un interviu pentru ProSport din care am ales pentru azi două episoade: regretele perioadei FCSB și viața mijlocașului în activitate de la Unirea Urziceni, Petrolul sau Farul.
(După ce ai condus FCSB, e greu să antrenezi la un alt nivel? Mai ai motivația respectivă? Pentru că unii spun – nu mai sunt acolo, mă duc în partea cealaltă, e greu. Există treaba asta sau nu?)
Nu există. Ca antrenor trebuie să ai motivație, indiferent la ce nivel îl antrenezi. Adică ai pasiune și lucrurile astea le pui. Dar, normal, că e diferit față de FCSB, care e una dintre cele mai iubite echipe. Orice deplasare, veneau suporteri, așteptau, discutam.
(Te mai așteaptă, te mai întâlnești cu oameni pe stradă și îți zic – Dinule, mai bine mai rămâneai la FCSB?)
Nu mai întâlnesc astfel de oameni, dar au fost momente frumoase, de asta zic. Acolo, toți oamenii de acolo, am respect față de ei. M-au ajutat foarte mult în perioada aceea. A fost o etapă și nu regret că m-am dus.
(Ai și coșmaruri și ai și vise frumoase? În sensul că poate ai niște coșmaruri că situația a fost cum a fost, dar poate ai și niște vise. Visai că lucrurile merg bine)
Da, e normal.
(Te-au apăsat lucrurile astea?)
Da, la sută la sută.
(Și cum ai trecut peste?)
O presiune foarte mare. V-am zis, am fost un jucător care a trăit sub presiune tot timpul. N-am avut probleme. Media, suporterii, toată lumea. O presiune foarte mare.
(Adică după un timp încerci să uiți și să te detașezi de probleme?)
Nu ai ce să uiți, că lucrurile sunt clare. Nu trebuie să te uiți în urmă. E clar.
(Acum visezi bine? Ești bine?)
Acum suntem focusați. În bine. Vreau să salvăm Tunariul de la retrogradare. Toți oamenii care sunt pe lângă echipă, absolut toți jucătorii, președintele și domnul primar și toți oamenii, factorii locali. Ne dorim acest lucru. Ne oferă toate condițiile ca să îndeplinim obiectivul.
(Dacă faci așa o incursiune în trecut, care au fost cei mai duri trei fundași cu care te-ai întâlnit în cariera ta? Trei jucători care te-au faultat, care ți-au dat cu cotul…)
Când am jucat cu Unirea Urziceni la Hamburg, a fost Demel, fundașul dreapta. Foarte puternic. Iar din campionatul nostru, Mirel Rădoi, care era agresiv. Și Giani Kiriță, care erau mai agresivi.

A mai fost și perioada când era Adi Matei, la faze fixe. Venea, te prindea de aici, de la șold

(Dar unul care să te lovească rău?)
Nu prea. Nu am avut jucători care să vină agresiv, adică să vină să mă accidenteze.
(Ai fost un fotbalist, totuși, care, spre deosebire de azi, nu mai sunt atât de mulți, care mai și driblau. Dădeai de fotbaliști de care îți era foarte greu să-i driblezi, nu neapărat că îți făceau ceva rău, ci pentru că se plasau foarte bine, aveau viteză de reacție?)
Da, stăteau foarte bine. Am pățit lucrul ăsta, da. Stăteau foarte bine pe picioare, nu se duceau după fentă, nu se duceau, da.
Făceai altceva, dădeai, plecai, dădeai din prima, adică încercai anumite lucruri. Dar noi, momentan, când am ales începutul jocului, în afară că antrenorul ne dădea anumite lucruri despre adversar, ne dădea o fișă, totul despre el. Îl vedeam și în primele minute, cum se poziționează, dacă e bine.
Da, îți făceai puține idei, adică anumite lucruri îți apăreai așa în minte în momentele alea.