Semne de întrebare după finala românească de la Wimbledon U14: „Sunt curios de acest aspect!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:

Florin Prunea, fostul mare portar al lui Dinamo, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live, și a vorbit, printre altele, despre finala românească de la Wimbledon U14.

Alexia Ioana Tatu (14 ani) a învins-o pe conaționala Andreea Diana Soare (15 ani) în finala turneului de la Wimbledon la categoria Under 14, în două seturi, cu scorul de 7-6(2), 6-4 în aproximativ o oră și jumătate de joc.

Florin Prunea apreciază performanța reușită de tinerele jucătoare de tenis din România, însă nu se entuziasmează prea tare.

Semne de întrebare după finala românească de la Wimbledon U14

Fostul mare portar așteaptă să vadă dacă acestea vor alege să reprezinte România în competițiile de senioare la care vor lua parte peste câțiva ani.

„Am văzut cu toții că fetele astea două nu au nimic în comun cu tenisul românesc. Ele au crescut în altă parte, s-au dezvoltat ca sportive. Sigur că sunt la început, 14 ani, mai e mult până departe, dar un turneu de Grand Slam la juniori, o finală de la Wimbledon, două jucătoare din România, înseamnă fantastic de mult. Cu siguranță că ele vor intra pe un culoar, vor fi urmărite atent. Cu siguranță că ușor-ușor vor face pasul spre profesioniste, spre senioare și trebuie urmărite cu atenție. Nu știu cât vor reprezenta ele România, dacă vor reprezenta vreodată, sunt curios să vedem acest aspect”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.

„M-am dus la antrenorul meu și l-am îmbrățișat, normal, pentru că a fost mereu alături de mine și îi mulțumesc. După acea festivitate am mers și am mâncat… Da, am vorbit și cu părinții, normal. Au stat și ei cu mari emoții acasă. Le mulțumesc și lor, cu această ocazie – Alexia Tatu, după finala de la Wimbledon U14

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…