Panică la Rapid! După accidentarea lui Petrila, Bergodi riscă să rămână și fără alți jucători importanți | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:

Panică la Rapid, după accidentarea lui Claudiu Petrila, survenită în urma meciului câștigat de giuleșteni pe teren propriu cu scorul de 2-0 în etapa cu numărul 14 din acest sezon de Superliga, în fața celor de la Universitatea Craiova.

Panică la Rapid! După accidentarea lui Petrila, Bergodi riscă să rămână și fără alți jucători importanți

Președintele Daniel Niculae a confirmat că mijlocașul de bandă a suferit o ruptură musculară, iar ProSport a aflat că fotbalistul în vârstă de 22 de ani ar urma să revină pe teren la jumătatea lunii decembrie. 

În plus, există posibilitatea ca în perioada următoare Cristiano Bergodi să se confrunte și cu alte probleme medicale, pe fondul unei anumite suprasolicitări, fapt semnalat în direct la ProSport Live de către Florin Motroc, fost fotbalist important al Rapidului.

„Am fost și eu jucător, un jucător de muncă, de travaliu. Îl cunosc foarte bine pe preparatorul fizic al Rapidului, am lucrat cu el în Arabia Saudită un an de zile, mi se pare printre cei mai buni preparatori cu care am lucrat. Problema este alta, la jucători care nu păcălesc, depun efort, ard mai repede.

Jucătorii ăștia din benzi trebuie tratați sub o altă formă. Efortul este specific pe posturi. Neavând nici prea multe variante, au fost cam folosiți, și Petrila, și Funsho, au fost și jucători esențiali. Dispărând și atacantul Rrahmani, totul s-a dus pe ei.

Am văzut că Bergodi l-a scos la un moment dat și pe Ioniță, să îl menajeze. Mimica feței lui Funsho după meci (n.r. meciul cu Universitatea Craiova) era una, la un moment dat se ținea de undeva după inghinali, nu știu de unde, să sperăm că nu e o problemă.

Am văzut că și Săpu (n.r. Cristi Săpunaru) ar fi acuzat așa o stare de oboseală. Sunt jucători la care efortul își spune cuvântul, mai ales dacă te bați pentru trofee. Efortul și intensitatea sunt cu totul… Nu mai spun presiunea, consumul psihic, sunt multe”, a spus Florin Motroc, la ProSport Live.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…