Omul care putea să facă pace între Gigi Becali și CSA Steaua. „Eram un pion important! Am primit mesaje din partea Peluzei Sud!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

  • Publicat:

Edi Iordănescu putea fi omul care aducea pacea între Gigi Becali, patronul lui FCSB, și CSA Steaua.

Edi Iordănescu a antrenat-o pe FCSB timp de aproape trei luni, iar în momentul în care el a preluat-o pe vicecampioana României au revenit mulți suporteri alături de echipa finanțată de Gigi Becali.

Actualul selecționer al echipei naționale a României a avut parte de susținerea suporterilor în momentul în care a preluat-o pe FCSB, iar printre ultrașii care i-au trimis mesaj s-au aflat și cei din „Peluza Sud”.

Edi Iordănescu, omul care putea să facă pace între Gigi Becali și CSA Steaua

Edi Iordănescu (43 de ani) susține că era au existat șanse ca FCSB să se unească cu CSA Steaua în perioada în care el o antrena pe formația din Liga 1, dar că nu știe dacă acest lucru se va mai întâmpla după plecarea sa de la gruparea roș-albastră.

„Am primit semnale în sensul ăsta și mi-aș fi dorit (n.r. ca FCSB să se unească cu CSA Steaua). Se pare că eram un pion important pentru că atunci au venit semnalele. Îmi doream ca să nu mai existe dezbinare între suporteri. Am fost acolo și am simțit o căldură deosebită din partea fanilor, am primut sute de mesaje… dar și din partea Peluzei Sud. Mulți spuneau că vor să vină la stadion, să vină la echipă, dar erau triști din cauza aceste dezbinări.

Eu cred că ar fi fost bine o unificare, o pace, iar atunci am primit semnale că dacă lucrurile vor merge bine și o să avem rezultate, atunci poate să existe un deznodământ în sensul ăsta.Acum nu știu ce se mai întâmplă”, a spus Edi Iordănescu în cadrul  emisiunii ProSport LIVE.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare