Momentul în care un antrenor a fost sfidat de propriul jucător: „Bă, câtă dreptate aveai!”. Un nou caz de indisciplină în România. „Nu mă mai încântă cu nimic. Am plecat”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Emilian Dolha (39 de ani) a spus în premieră, în cadrul emisiunii ProSport Live, un episod petrecut la una dintre echipele pe la care a trecut, din postura de antrenor cu portarii. Plecând de la cazul Kepa Arrizabalaga, a povestit:

Am antrenat puțin, dar am avut o situație de genul acesta. Le-am spus tuturor că nu e bine, dar nu am fost ascultat. Ulterior, timpul mi-a dat dreptate, dar degeaba. Nu mă mai încălzește cu nimic. Acum nu vreau să mai vorbesc, trebuia să o fac atunci dacă era ceva.

Am întâlnit o situație delicată, am spus părerea mea staffului, dar nu am fost ascultat deloc. Nu aveam cum să gestionez eu. Dar dacă aveai un pic de orgoliu, de coloană vertebrală și nu de trestie, făceai ceva. Degeaba m-a sunat după lumea să-mi spună: ‘Bă, câtă dreptate aveai!’. Dar mă mai încântă acum? Am plecat…Am antrenat la Sepsi, la U Cluj, la Turnu Măgurele” , a spus Dolha la ProSport Live.

  • În cariera sa, Dolha a evoluat pentru Gloria Bistrița, Olimpia Satu Mare, Rapid, Wisla Cracovia, Lech Poznan, Dinamo, Fakel Voronezh și Universitatea Cluj. În sezonul precedent, fostul portar a fost în staff-ul lui Eugen Neagoe la Sepsi Sfântu Gheorghe.

Kepa Arrizabalaga, portarul lui Chelsea, a fost amendat de club cu salariul pe o săptămână, echivalentul a 195.000 de lire sterline, în urma incidentului din finala Cupei Ligii Angliei cu Manchester City. A refuzat să fie înlocuit de către antrenorul Maurizio Sarri.

Kepa a sosit la Chelsea la începutul acestui sezon, de la Athletic Bilbao, pentru 80 de milioane de euro, o sumă record pentru un portar. Spaniolul a apărat buturile londonezilor în 44 de partide.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori calea exportului
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
Halep a primit INTERZIS. Decizie finală în circuitul WTA. S-a anunțat fix acum
Halep a primit INTERZIS. Decizie finală în circuitul WTA. S-a anunțat fix acum
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×