Mesaj ferm pentru echipa națională, după remiza din Elveția – România: „Să sperăm că vom profita! E o povară să trăim din amintiri” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Dinu Gheorghe, fost președinte de club în prima ligă, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre șansele României pentru calificarea la Campionatul European, după remiza cu Elveția.

Mesaj ferm pentru echipa națională, după remiza din Elveția – România

Meciul dintre Elveția și România s-a jucat luni seară, în cadrul rundei a patra a preliminariilor pentru EURO 2024, pe Stadionul „Swissporarena” din Lucerna, și s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, după golurile marcate de către Zeki Amdouni, în minutele 28, respectiv 41 și, pentru tricolori, Valentin Mihăilă, în minutele 89 și 90+2.

Dinu Gheorghe speră ca acest punct obținut în Elveția să fie punctul calificării la turneul final, iar tricolorii din echipa actuală a României să readucă această bucurie printre români.

„Să sperăm că vom și profita de această șansă pe care am avut-o în cele 7-8 minute, pentru că pe lângă șansa de a fi într-o grupă unde în afară de Elveția nu știai pe cine să alegi pentru locul 2 că era o amestecătură de echipe, să profităm de momentul ăsta. Nu știu dacă generația asta merită să ajungă la turneul final prin ce arată jucătorii, dar fotbalul românesc poate merită, pentru că e greu să trăim doar din amintiri. E o povară. Noi trăim din amintiri foarte mult și comparăm în permanență echipa națională actuală cu ce s-a întâmplat în ’84, în ’90, în ’94 în mod special… Apoi, perioade de turnee finale unul după altul, ’96, ’98, 2000… Încă ne raportăm la vremurile alea și poate scăpăm de povara… Asta e o povară, zic eu, pentru noi cei care ne uităm. Pentru jucători, nu știu cât de important e.

Acest punct din Elveția… Poate noi vom fi singura echipă care a luat un punct Elveției, că nu văd cine să mai poată să ia un punct Elveției. Poate acest punct să fie punctul calificării! Să terminăm la egalitate cele două jocuri cu Israel și în momentul ăla acest punct să fie de locul 2. Poate acest punct să ne ducă la turneul final. Ce va fi acolo, vom vedea, pentru că au fost multe nemulțumiri în special aseară după joc din partea unor cunoscători ai fenomenului și speranțele să ajungem sunt mari, dar speranțele ca fotbalul românesc să crească sunt destul de mici în momentul de față”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.

Clasamentul Grupei I după patru meciuri

1. Elveția – 10 puncte
2. România – 8 puncte
3. Israel – 7 puncte
4. Belarus – 3 puncte
5. Kosovo – 3 puncte
6. Andorra – 1 punct

Programul României în preliminariile pentru EURO 2024

25 martie 2023

  • Belarus – Elveția 0-5
  • Andorra – ROMÂNIA 0-2, Israel – Kosovo 1-1

28 martie 2023

  • ROMÂNIA – Belarus 2-1
  • Kosovo – Andorra 1-1
  • Elveția – Israel 3-0

16 iunie 2023

  • Kosovo – ROMÂNIA 0-0
  • Belarus – Israel 1-2
  • Andorra – Elveția 1-2

19 iunie 2023

  • Elveția – ROMÂNIA 2-2
  • Belarus – Kosovo 2-1
  • Israel – Andorra 2-1

9 septembrie 2023

  • ora 19:00 | Andorra – Belarus
  • ora 21:45 | ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția

12 septembrie 2023

  • ora 21:45 | ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra

12 octombrie 2023

  • ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția

15 octombrie 2023

  • ora 19:00 | Elveția – Belarus
  • ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel

18 noiembrie 2023

  • ora 19:00 | Belarus – Andorra
  • ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo

21 noiembrie 2023

  • ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania