Acasa » Video » ProSport Live » Marius Mitran, noul colaborator al emisiunii ProSport LIVE: „Înseamnă enorm pentru mine. E cel mai important titlu din istoria presei sportive”

Marius Mitran, noul colaborator al emisiunii ProSport LIVE: „Înseamnă enorm pentru mine. E cel mai important titlu din istoria presei sportive”

Marius Mitran este de azi noul colaborator al emisiunii ProSport Live, pe care o puteți urmări zilnic de luni până vineri, de la ora 19:30.

În vârstă de 53 de ani, Marius Mitran este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați jurnaliști din România, iar opiniile sale pot fi urmărite de acum în emisiunea ProSport Live, acolo unde jurnalistul nu va ocoli subiectele delicate ale momentului, mai ales după eșecul României cu Armenia (2-3), care i-a îndepărtat pe tricolori de obiectivul fixat la începutul campaniei, prezența la baraj, de pe locul al doilea.

Alături de Marian Olaianos, Marius Mitran face parte din echipa „Replay”, care aduce mereu în actualitate momentele importante din fotbalul românesc, dar mai ales marile succese ale României la turneele finale de Campionat Mondial și Campionat European, din perioada în care Gică Hagi și Gică Popescu scriau istorie.

Marius Mitran, noul colaborator ProSport Live: „A fost casa mea, înseamnă enorm pentru mine!”

„Mulțumesc pentru invitația de a reveni, a fost casa mea în două rânduri, înseamnă enorm pentru mine. În primul rând că am sentimentul că aparțin acestui titlu și în al doilea rând mă bucur pentru că odată cu această revenire sunt cel mai vechi om din povestea ProSport.

Povestea începe de când era foarte tânăr, cu ambiții foarte mari, se întâmpla în iarna-primăvara lui 1997, cu toții eram la Sportul Românesc, a venit o ofertă din partea domnului Adrian Sârbu care avea de circa un an trustul Pro. Pe 2 iulie 1997, chiar pe această stradă puțin mai jos s-a lansat, a fost petrecerea de lansare a ProSportului și din acel moment, de a doua zi dimineață am devenit reporter, apoi editorialist. E cel mai important titlu din istoria presei sportive”, a spus Marius Mitran, la ProSport Live.

După ce a analizat meciurile României la Campionatul European U21, Marius Mitran se alătură echipei ProSport, jurnalistul urmând să participe constant în emisiunea moderată de Victor Vrînceanu.

Parteneri
Surpriză uriașă la Roland Garros. O jucătoare poloneză o elimină pe cea 22-a favorită
Mediafax
Ce arată analizele toxicologice în cazul lui Vlad Verdeș, tânărul care și-a înjunghiat mortal tatăl polițist. Martorii spuneau că e posedat!
Cancan.ro
Momentul incredibil în care un scafandru scapă ca prin minune de o balenă care aproape l-a înghiți
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată acum Sânziana Buruiană, după 11 ani de alăptat fără oprire. Care este motivul pentru care nu a stopat procesul: Nu renunțăm momentan
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă cel timid își ia inima în dinți: – Bubulino, pot să ies cu băieții la o bere?
Râzi cu lacrimi
Baiae, Las Vegas-ul scufundat al Romei. Orașul unde elitele își ascundeau viciile
Descopera.ro
Pensii mai mici cu 480 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România afectați și care este condiția
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
YUGO, readus la viață de un sârb care a studiat în România. Primul model: un hibrid mai ieftin decât Dacia
Promotor.ro