Principalul motiv al problemelor de la Dinamo: „Lucrurile nu sunt făcute așa cum ar trebui” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Andrei Preotu

Marius Avram, fostul arbitru FIFA și specialistul ProSport în arbitraj, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a analizat situația din cadrul clubului Dinamo.

În urmă cu câteva zile, Dinamo a remizat cu FC U Craiova, scor 0-0, în cadrul etapei cu numărul 17 din Liga 1, iar „câinii” au rămas pe penultimul loc în clasament, cu doar nouă puncte.

Doar Academica Clinceni este mai slabă decât Dinamo în acest sezon, ilfovenii având cu cinci puncte mai puțin și fiind pe ultimul loc în Liga 1.

Marius Avram, despre principalul motiv al problemelor de la Dinamo

Marius Avram este de părere că unul dintre motivele care stau la baza problemelor de la Dinamo este dat de implicarea suporterilor la echipă, aceștia fiind și acționari prin programul DDB. Fostul arbitru laudă inițiativa suporterilor dinamoviști, însă avertizează cu privire la puterea pe care și-au atribuit-o aceștia în cadrul clubului.

„Când suporterii au un rol prea important în deciziile clubului, ce jucători să joace și conducători să vină, atunci lucrurile nu sunt făcute așa cum ar trebui. Suporterii sunt pătimași, dar nu să se implice atât de mult! Iată reversul medaliei, că tot i-am lăudat, că au salvat echipa cei de la DDB. Au susținut financiar extraordinar, dar este problemă mare acum”, a spus Marius Avram, la ProSport Live.

În ceea ce îl privește pe Mircea Rednic, Marius Avram este de părere că antrenorul ar trebui să rămână pe banca tehnică a lui Dinamo.

„Eu nu l-aș da afară pe Mircea Rednic în acest moment! Nu este de foarte mult timp la echipă. Este un antrenor foarte experimentat, nu faci un experiment cu el. A fost la foarte multe echipe. Lasă-l să pregătească echipa în iarnă, să vedem jucătorii aduși de el. I-aș da credit în continuare. Când există fricțiuni, apar aceste tabere între jucători, de care voi aflați în exclusivitate. Aceste tabere nu fac bine echipei și nu apar rezultatele pe care și le doresc”, a spus Marius Avram, la ProSport Live.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania