Schimbări uriașe la Rapid și la CFR Cluj: „Am observat o diferență în jocul lor!”. Avertisment pentru Dan Petrescu: „Trebuie să fie un semnal de alarmă!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Marius Avram, fostul arbitru FIFA și specialistul ProSport în arbitraj, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a analizat meciul dintre Rapid și CFR Cluj.

Rapid și CFR Cluj s-au întâlnit în cadrul etapei cu numărul 12 din Liga 1, iar giuleștenii au învins surprinzător cu scorul de 2-0, datorită golurilor înscrise de către Adrian Bălan, în minutul 27, respectiv 55.

Marius Avram a analizat prestația celor două echipe și a evidențiat diferențele din jocul ambelor formații.

Marius Avram, despre meciul dintre Rapid și CFR Cluj

De asemenea, fostul arbitru l-a avertizat pe Dan Petrescu cu privire la atitudinea elevilor săi.

„Mie mi s-a părut că ambele nuanțe sunt corecte: atât CFR a jucat slab, cât și Rapid a jucat foarte bine. Am observat o diferență în jocul Rapidului și anume nu am mai văzut acea nervozitate excesivă, acea exaltare cu care intrau pe teren și periculoasă, crispare chiar. Foarte periculoasă, pentru că ducea de multe ori la eliminări și jucătorii Rapidului de foarte multe ori au fost eliminați pentru niște gesturi nesportive, pentru atacuri violente, pentru faulturi brutale. Iată că în meciul ăsta i-am văzut concentrați pe joc, mai calmi și mai bine așezați.

Pe cei de la CFR… Nu știu, acum vorbind statistic, dacă stăm să ne gândim, de când a venit Dan Petrescu, are patru înfrângeri, meciuri în deplasare în care nu a înscris niciun gol. Cred că asta e o analiză pe care trebuie să și-o facă intern, de ce se întâmplă lucrul acesta. Înainte, nu luau gol, din când în când mai și înscriau. Iată că acum nu mai înscriu absolut deloc și primesc gol aproape în fiecare meci. Deci cred că trebuie să fie un semnal de alarmă că ceva se întâmplă acolo diferit. Am văzut și declarația lui Dan Petrescu care spunea «Trebuie să revenim la ceea ce am fost în campionatul trecut». Într-adevăr, cam ăsta ar trebui să fie mesajul. Ceea ce am văzut pe teren a fost o echipă care părea că are o lipsă de determinare, nu erau suficient motivați, poate ceva s-a întâmplat înainte de meci sau poate nu au reușit să se capaciteze după pauză. Cu toate astea, sunt în continuare acolo sus, pe primul loc, datorită rezultatelor de la începutul campionatului, dar le va fi foarte greu să se mențină acolo, având în vedere că echipele din spate încep ușor-ușor să recupereze. FCSB e deja la a cincea victorie consecutivă”, a spus Marius Avram, la ProSport Live.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania