Lorena Balaci, dezvăluire despre fiul ei, după ce Atanas Trică a marcat primul său gol în Liga 1: „Mi-a spus: «Mamă, 100% dau gol!»” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Lorena Balaci, fiica regretatului Ilie Balaci și mama lui Atanas Trică, a reacționat în exclusivitate în cadrul emisiunii ProSport Live, după primul gol al fiului său și al lui Eugen Trică, în Liga 1, în Dinamo – Universitatea Craiova.

Dinamo și Universitatea Craiova s-au întâlnit joi seară, în cadrul etapei cu numărul 25 din Liga 1, iar oltenii s-au impus cu scorul de 6-1, după golurile marcate de către Cîmpanu (min. 9), Ivan (min. 45), Markovic (min. 46), Bancu (min. 57), Gustavo (min. 65), respectiv Trică-Balaci (min. 88). Pentru „câini”, a marcat Matei, din penalty, în minutul 61.

Intrat pe teren în minutul 77, în locul lui Andrei Ivan, Atanas Trică-Balaci a bifat astfel primul său meci la prima echipă în acest sezon, dar și primul gol în Liga 1.

Lorena Balaci, dezvăluire despre fiul ei, după ce Atanas Trică a marcat primul său gol în Liga 1, în Dinamo – Universitatea Craiova

Imediat după ce a trimis mingea în poartă, Atanas Trică a fugit să îl îmbrățișeze pe Laurențiu Reghecampf și ulterior a arătat o inimioară către tribuna oficial, cel mai probabil pentru mama lui. Lorena Balaci a dezvăluit ce i-a transmis fiul ei înainte de această partidă.

„Senzațional! Sunt fericită, sunt o mamă fericită! Și sunt o mamă mândră de copiii ei și simt că mi-am făcut datoria ca mamă. Meseria mea ca mamă am făcut-o foarte bine.

Aș vrea să vă arăt tuturor un mesaj pe care mi l-a trimis la prânz. Erau trei juniori și unul dintre ei trebuia să rămână în afara lotului și mi-a zis așa: «Mamă, dacă rămân în lot și mă bagă mister, 100% dau gol!». A fost foarte încrezător și mă bucur, pentru că eu tot timpul îi spun că atitudinea pozitivă te salvează din toate situațiile. Și mă bucur că m-a ascultat și că a rămas pozitiv și optimist și e tot ce contează pentru un fotbalist.

Va urma fix ce va vrea Dumnezeu pentru el în viața asta”, a spus Lorena Balaci, la ProSport Live.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]