Laszlo Dioszegi acuză dur arbitrajul din Sepsi – Universitatea Craiova 1-3: „Au fost vreo 6 decizii greșite. Domnului Costreie îi este frică atunci când Kovacs este la centru”. VIDEO

Laszlo Dioszegi acuză dur arbitrajul brigăzii conduse de Istvan Kovacs de la meciul Sepsi – Universitatea Craiova 1-3, disputat în cursul zilei de duminică în cadrul etapei cu numărul 24 din acest sezon de Superliga.

Finanțatorul clubului din Sf. Gheorghe consideră că în această partidă au existat nu mai puțin de șase faze controversate de arbitraj, majoritatea fiind luate împotriva echipei antrenate de germanul Bernd Storck.

Laszlo Dioszegi a adus în discuție o teorie interesantă, în contextul arbitrajului de la Sepsi – Universitatea Craiova 1-3

De asemenea, Dioszegi a mai spus și că a auzit unele zvonuri conform cărora Sorin Costreie, arbitrul aflat în camera VAR la acest joc, ar avea anumite temeri în a-l contrazice pe Istvan Kovacs și de a-i solicita acestuia să mai revadă o dată anumite faze, atunci când este cazul de așa ceva, la partidele pe care le oficiază împreună, cum a fost cazul duminică la Sf. Gheorghe.

„Am avut două meciuri, nu am reușit să scoatem din păcate nici măcar un punct, am avut așteptări mai mari, dar așa este fotbalul. Nu am fost în play-off în fiecare an, dacă nu intrăm, încercăm să luptăm pentru locurile 7 și 8.

Nu știu, meciul de la UTA, cred că nu meritam mai mult, din păcate am jucat foarte slab. Ieri nu pot să zic că am jucat chiar așa de slab. Am condus cu 1-0, trebuia să mai marcăm un gol, nu am marcat și fotbalul te pedepsește.

Asta nu e numai părerea mea, am văzut că toți specialiștii au vorbit despre arbitrajul de ieri. Au fost vreo 6 decizii greșite. Eu așa consider, au fost două lovituri de la 11 metri și la Păun nu cred că a fost penalty. Ceea ce a fost la Markovic, până la urmă au refuzat cei de la VAR. Acolo a băgat o talpă uriașă Markovic, trebuia să primească minimum galben.

La sfârșitul primei reprize, fundașul central de la Craiova (n.r. Raul Silva) trebuia să primească galbenul al doilea. Arbitrul a fluierat sfârșitul reprizei, deci acolo chiar a fost comic. Eu niciodată nu comentez arbitrajul, nu spun nici în momentul de față că am pierdut doar din cauza arbitrajului. Dar trebuie să spunem lucrurilor pe nume, nu a fost la locul lui arbitrajul de ieri.

Cei de la VAR, am auzit deja a doua oară când se zice că domnului Costreie îi e frică atunci când este domnul Kovacs la centru. Atunci de ce mai deleagă arbitri la VAR? Atunci nu mai are VAR nicio putere. Cred că ar trebui schimbat ceva. Și la VAR au fost greșeli, asta nu înțeleg, pot să revadă de 10 ori faza dacă vor, nu știu.

În primii ani, când am intrat în prima ligă, lumea zicea că, dacă Kovacs o arbitrează pe Sepsi, atunci Sepsi va fi avantajată. În ultimii trei ani am avut foarte mult ghinion, între ghilimele, când a fost el la centru”, a spus Laszlo Dioszegi, la ProSport Live.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Când va avea 18 ani, trecem pe turbo”. STENOGRAME explozive despre metoda prin care Andrew Tate ar fi atras minore
Mediafax
Un ieșean a cumpărat 318 grame de brânză de vacă din Carrefour. Ajuns acasă, a rămas fără cuvinte: Ce era în caserolă, de fapt
Cancan.ro
Rusia a lovit sediul principalului serviciu secret al Ucrainei. O dronă a ajuns în biroul șefului SBU
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum poți afla cât ai cotizat la pensia publică și când te poți pensiona. Noua platformă lansată de Casa de Pensii
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Descopera.ro
Ce avere are Prințul Marco de la Insula Iubirii, de fapt. Câte clase a terminat
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania