INTERVIU | Mircea Rednic a povestit momentul când Negoiţă l-a dat afară de la Dinamo: "Venisem să facem programul şi mi s-a tăiat scurt, că domnul Ionuţ a decis să termine colaboarea cu mine. Dar vor câştiga ceva bani de pe urma muncii mele, ca şi data trecută..."

4 iun 2019 15513 afişări ProSport Live

Mircea Rednic a povestit marţi dimineaţă, în emisiunea ProSport Live, ce a avut de suportat la Dinamo în mandatul de 8 luni încheiat abrupt luni, când patronul Ionuţ Negoiţă i-a transmis, prin Bogdan Bălănescu, faptul că a fost dat afară. Antrenorul a băgat în club, în intervalul octombrie 2018 – mai 2019, mai mulţi bani decât patronul său, iar o parte din sumele împrumutate încă nu i-au fost returnate. Rednic a descris peisajul din club, cu angajaţi, oameni ai lui Negoiţă, care-l sabotau din interior şi “sifonau” în presă informaţii confidenţiale, cu o situaţie financiară la limită şi cu un dezinteres şi o nepăsare greu de înţeles din partea patronului.

Până la urmă, în urma demiterii de la Dinamo, Rednic s-a împăcat cu Mircea Lucescu şi a avut parte de o manifestare de simpatie din partea fanilor, care l-au vizitat luni seara acasă, pentru a-i transmite susţinerea lor totală.

Interesant este că banii “indisponibili” pentru Mircea Rednic au reapărut brusc în club după demiterea sa şi aducerea lui Eugen Neagoe, căruia i se va pune la dispoziţie un buget pentru aducerea de fotbalişti.

ProSport: Bună ziua, domnule Rednic. Ce faceţi? Cum e ziua de azi, lăsând la o parte fotbalul?
Mircea Rednic: Ieri a fost tristă, dar astăzi... Asta e viaţa, n-ai ce să faci.

Aţi venit cu o supradoză de optimism la Dinamo.
Tocmai asta e… Au fost discuţiile clare şi văd că s-au schimbat după terminarea sezonului. Eu am mers ieri la club, pentru că aveam întâlnire programată de nu ştiu câte ziule, să ne întâlnim, să facem programul, să ne uităm pe meciurile pe care le avem, să ne uităm pe lot, să discutăm de jucătorii care rămân de la U19, cei care pleacă, cei care vin. Şi mi s-a tăiat scurt, că domnul Ionuţ nu e mulţumit de ocuparea locului nouă şi a decis să termine colaborarea cu mine.

Remarc, domnule Rednic, că spuneţi “domnul Ionuţ a transmis”. Nu aţi avut o discuţie faţă-n faţă cu Ionuţ Negoiţă?
Eu pe Ionuţ Negoiţă l-am văzut de două ori. Odată din greşeală, s-a nimerit că eram cu echipa în hol, plecam la meciul cu Astra, eram la recepţie, şi a doua oară când am vrut să văd care e situaţia şi care sunt condiţiile de cumpărare a clubului. Deci, de două ori l-am văzut, de atunci n-am mai vorbit cu el. Nici la telefon, nici la… Eu ştiu, să-l fi văzut vreodată.

A existat vreun moment în care, de-a lungul timpului, aţi ajuns la un conflict cu Negoiţă?
Nu, nu, nu.

Îţi explici ostilitatea patronului?
Nu ştiu… Atunci, de ce m-au mai chemat? Lucrurile au fost clare. Aţi văzut şi declaraţiile preşedintelui David, care a spus că nu e un capăt de ţară dacă nu ne calificăm în play-off. Şi că noi pregătim sezonul următor. Am văzut că acum apare că eu aveam o clauză cu Cupa României, cu play-off… Păi, de ce nu m-ai dat afară atunci? Nu m-au dat afară pentru că le era teamă că, nu ştiu… Cu lotul pe care îl aveam atunci… Eu cred că ne băteam la retrogradare.

I-ai şi luat de pe poziţie de baraj.
Bine, asta nu mai contează… Dar asta mă deranjează. Lucrurile să fie clare: nu a fost pe cale amiabilă, am fost demis de patron.

Banii cu care aţi împrumutat clubul v-au fost returnaţi?
Încă nu. Primii bani, 200.000, da. Dar mai sunt 150.000.

Deci, practic, sunteţi unul din creditorii clubului.
Nu fac eu din asta... Fac cu plăcere şi o s-o fac în continuare. Pentru mine, Dinamo reprezintă... Sunt dispus, chiar dacă nu sunt antrenor, sunt dispus să ajut, chiar şi cu bani, decât să dau din gură şi să critic că aia nu-i bine, aia nu-i bine... Pentru mine, Dinamo rămâne Dinamo şi sunt dispus să ajut.

Negoiţă a investit ceva în Dinamo în cele 8 luni de când ai venit?
Nu, nu.

Nimic?
Păi, de-aia am împrumutat eu clubul, pentru că riscam să nu putem plăti salariile la jucători. Acum, îl cred şi pe el, pentru că a dat mână liberă, s-au adus jucători pe contracte foarte mari, iar rezultatele n-au fost pe măsură. Iar ca să reziliem contractele cu unii jucători care... Nu vorbesc despre calităţile lor, vorbesc de implicare, nu-i interesa deloc! Că joacă, nu joacă, ei banii şi-i luau. Şi cu contracte foarte mari, 8.000, 9.000, 12.000... În teren nu se vedea nimic. N-am fost în stare să batem o echipă de Liga 3, de la Miercurea Ciuc. Era al doilea meci al meu. Să joci cu o echipă de Liga 3, tu fiind Dinamo, nici nu-ţi trebuie antrenor! Puteţi să veniţi voi să antrenaţi!

V-aţi simţit singur la Dinamo?
Da, dar nu mă deranja. Pentru că aveam suporterii... Singur n-am fost, pentru că suporterii au fost şi sunt alături de mine. Dar... Mi-am dat seama, oamenii s-au retras şi am rămas doar cu Bogdan Bălănescu. Îmi pare rău că David a plecat atunci, era un om de calitate, sunt sigur că el îi transmitea ce discutam noi acolo lui Ionuţ.

Crezi că Bălănescu n-a mai făcut lucrul ăsta după ce a venit preşedinte?
(pauză) Ă… Ba da… Cred că a făcut… Acum nu ştiu ce… Şi nu vreau să intru în polemici... Nu vreau să mă cert cu nimeni. Dar am rămas dezamăgit pentru că s-a discutat ceva şi... Puteai să-mi spui că vrei locul şapte! Atunci eu nu mai schimbam echipa la fiecare etapă. Am schimbat şi sistemul! De ce? Ca să le dau posibilitatea jucătorilor tineri care sunt în lotul lărgit să joace, să fie convocaţi, tot pentru binele clubului. La meciul cu Călăraşi am folosit şi alţi jucători care au jucat mai puţin, l-am schimbat pe Mandanda, l-am pus pe Muţiu, a avut un singur şut pe poartă… Nu uitaţi că, din ianuarie, cu noul lot, cu alţi jucători, cu altă pregătire, au fost 12 victorii, patru egaluri şi patru înfrângeri. 40 de puncte, da? Cea mai bună apărare din play-out. Până să vin eu, era media de goluri primite 2,5-2,6 pe meci. Nu-i uşor! Nu poţi să zici că jucătorii care au venit… Ce voiai? Eu n-am avut posibilitatea să aduc cu salarii de 8.000, 9.000, 10.000 de euro pe lună. Pentru că au fost cheltuieli foarte mari. De exemplu, Delorge! Care nu a fost în stare să bată două penalty-uri! Nici măcar nu a ajuns mingea până la poartă! A plecat cu 4 salarii, vreo 20.000, plus salariile la zi. Deci, numai Delorge, care avea un salariu OK, normal, 5.000. Dar gândiţi-vă la alţii, care aveau 9.000! Şi uitaţi-vă unde joacă, pentru că toată lumea spune că nu se poate, că l-am schimbat... Păi, din moment ce erau… Le dădeai şi bani şi nici nu ajutau echipa. Nu să zici că a fost un meci-două. Eu, când am venit, erau deja 10 meciuri. Dacă tu nu ai arătat nimic în zece meciuri, e clar că e o problemă.

Aveaţi pregătită lista cu jucători acum, când aţi mers la discuţia cu Bălănescu…
Eram pregătit, normal că eram pregătit… Vă daţi seama ce climat aveam eu la echipă când a apărut exact înaintea meciului cu Iaşi lista aia cu jucătorii care vor pleca... Cum poate să apară când noi ne adunăm să pregătim sezonul următor, cu oameni care sunt angajaţi în club… Eram patru inşi la discuţia aceea. Şi a apărut lista exacta. A mai fost Mandanda, care era sub semnul întrebării, pentru că era sub formă de împrumut şi depindea de decizia celor de la Charleroi.

Cine a participat la discuţia aceea? În afară de dumneavoastră şi Bălănescu, cine a mai ştia numele jucătorilor?
Dănciulescu şi Marius Iorga. Dănciulescu s-a jurat pe copii...

Cercul e foarte restrâns, ne putem imagina cine…
Păi, tocmai! Şi atunci…

Aţi primit mesaje de la suporteri în această noapte?
Au venit la mine acasă, la poartă. Am primit mesaje şi de la jucători... Astea sunt lucrurile cu care rămân şi care... Am primit telefon şi de la Mircea Lucescu. Ca să vă spun că m-am împăcat şi cu nea Mircea!

Ce v-a spus Mircea Lucescu?
Vă daţi seama… Mi-a spus că ştia că e greu, că fără bani nu poţi să faci nimic. Mi-a spus: “Mircea, şi eu m-aş fi implicat dacă Dinamo avea stadion!”. Aşa, e greu... Adică trebuie să ai condiţii ca să poţi să aduci sponsori. Că nimeni nu-ţi vine! Pentru că eu vă spun, toţi cu care am discutat şi care au fost interesaţi, toţi au vorbit de stadion. Au rămas aşa de dezamăgiţi când a trebuit să le spun: “Domnule, la noi nu cred că o să se facă stadion!”. Că puteam să profităm de situaţia asta, aţi văzut, Steaua îşi face stadion, Rapid îşi face stadion, numai la noi nu se face nimic!

În primăvara asta am discutat cu dumneavoastră de mai multe ori, spuneaţi că sunt oameni de afaceri interesaţi de Dinamo şi că inclusiv dumneavoastră aţi vrea să vă implicaţi. Mai este ceva de actualitate?
Vreau să mă implic, dar după discuţia pe care am avut-o cu Ionuţ, mă mai gândesc! Ştii, că de-aia mulţi se gândesc! Nu vreau să dau detalii, chiar nu regret că am venit, sunt dispus să ajut Dinamo chiar dacă nu sunt antrenor. Chiar şi cu bani, dacă e nevoie, ca să nu trebuiască să se împrumute din alte părţi. Pentru mine, Dinamo rămâne foarte mult. N-o fac ca să… Eu ştiu… Că eu chiar n-am nimic de câştigat, doar aprecierea suporterilor. Chiar i-aş sfătui pe toţi foştii jucători să mai lase comentariile şi sfaturile, dacă pot ajuta clubul, să o facă! Pentru că Dinamo e într-un moment mai delicat. Am avut chiar un fost jucător care a spus 'Mamă, eu pentru Dinamo vin, fac', şi când a văzut salariul a spus că e puţin şi că ia mai mult nu ştiu unde.

Coleg cu dumneavoastră sub bagheta lui Mircea Lucescu?
Nu, nu, nu. Mai tinerel. Nu dau nume, pentru că el chiar e dinamovist, dar ştiţi cum e, decât să dăm din gură, mai bine fapte!

Aţi spus, mai devreme, “mă mai gândesc”, în privinţa preluării clubului. Cum să-l interpretăm?
Nu vreau să dezvolt. E vorba de Dinamo... Nu vreau tam-tam. Am vrut doar să clarific nişte lucruri legate şi de plecarea mea... Deci, n-am plecat eu, am fost dat afară de patron... Restul, cu alea, cu clauzele... Eu nici nu m-am uitat pe contract, chiar nu m-a interesat, am zis că plecăm la un drum lung, nu un drum de... Nici nu e de mirare că se schimbă... Uitaţi-vă, de când a venit Negoiţă, câţi antrenori au trecut prin club! N-ai cum să ai continuitate! Deci, n-ai cum!

Ai plecat, l-au adus pe Neagoe, ce prevezi că se va întâmpla cu Dinamo? Există vreo perspectivă?
Păi... Există. Eugen e un antrenor bun, cu experienţă. Pe unde a fost, a reuşit să redreseze echipe sau chiar, uite, calificarea asta de excepţie în play-off cu Sepsi, echipă care avea doi ani în prima ligă. Am înţeles că o să fie şi buget, jucători vor aduce, asta e clar!

Deci, problema erai tu, de fapt.
Păi, dacă am plecat, e clar că eu eram.

Nistor şi Montini vor pleca?
(ezită) Nu vreau să spun. Ar însemna să vorbesc din interior şi eu nu fac... Nici mie nu mi-a convenit când alţii au făcut public ce s-a discutat, deci nu vreau să... E decizia lor. Dar, oricum, cum a fost şi data trecută, vor câştiga ceva bani de pe urma muncii mele.

Vor câştiga...
Da, vor câştiga, clar!

Există informaţii potrivit cărora vă veţi duce la CSU Craiova.
Nu. Chiar nu vreau să comentez. Craiova sau alte echipe... Eu merg în Belgia ca să mă operez. Alte echipe nu mă interesează în momentul de faţă.

V-aţi mai întoarce la Dinamo?
Oricând!

Inclusiv cu Negoiţă?
(ezită)
Mă mai gândesc. Dar pe mine nu mă interesează Negoiţă. Că n-am venit pentru Negoiţă, din moment ce am vorbit de două ori cu el. Eu am venit pentru Dinamo, n-am venit pentru Negoiţă!

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.