Florin Prunea intervine, după demiterea lui Mircea Rednic de la Dinamo: „Iuliu Mureșan nu făcea această mișcare fără acordul suporterilor!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Andrei Preotu

Florin Prunea, fost portar și fost manager la Dinamo, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre decizia lui Iuliu Mureșan de a-l demite pe Mircea Rednic de la Dinamo.

În urmă cu două săptămâni, Mircea Rednic a fost demis de la Dinamo și înlocuit cu Flavius Stoican, decizie luată și asumată de către Iuliu Mureșan, administratorul special al clubului.

Suporterii au contestat această decizie și chiar l-au amenințat pe Iuliu Mureșan, după înlăturarea lui Mircea Rednic și numirea lui Flavius Stoican în funcția de antrenor la Dinamo.

Florin Prunea intervine, după demiterea lui Mircea Rednic de la Dinamo

Totuși, Florin Prunea susține că suporterii acționari și-au dat acordul pentru demiterea lui Mircea Rednic și crede că singurul care s-a opus acestei mutări a fost Nicolae Badea, cel considerat omul din umbră la Dinamo, despre care spune însă că și-ar fi retras finanțarea.

„Mureșan nu a avut de ales! El nu a condus până în momentul de față. Această decizie trebuia luată mai de mult, iar acum a fost luată, atenție, cu acordul suporterilor. Niciodată Mureșan nu făcea această mișcare, dacă cei din DDB nu erau de acord.

Toată lumea și-a dat acordul, mai puțin Badea, acolo am un semn de întrebare. Am văzut că și-a retras și sprijinul financiar. Totuși, Iuhasz și Nițu și-au dat ok-ul. Ultimele cheltuieli sunt plătite de domnul Iuhasz”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.

Marius Mitran îi dă dreptate lui Iuliu Mureșan

Și jurnalistul Marius Mitran a vorbit, tot la ProSport Live, despre situația iscată la Dinamo odată cu demiterea lui Mircea Rednic.

„Nu cred că a fost o vendetă personală. Mureșan a ajuns la concluzia că nu puteau fi schimbați atât de mulți jucători, precum cerea Rednic. Echipa nu mai avea drept la recurs! Era un risc foarte mare dacă îl menținea pe Rednic, s-a gândit că nu mai este timp.

Rednic a avut două sau trei victorii în cinci sezoane, ceea ce este foarte puțin. Nici Rednic, nici Bonetti nu au arătat că pot scoate din acei jucători ce au putut alții, fie acolo, fie în alte locuri. Schimbarea lui este explicabilă”, a spus Marius Mitran, la ProSport Live.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania