Eduard Novak, ironizat de Florin Prunea: „Au uitat să îi facă speech-ul!” Atac dur la adresa ministrului: „E premeditat politic!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Andrei Preotu

Florin Prunea nu l-a iertat pe Eduard Novak, după ce ministrul a uitat să amintească și de Robert Glință, la primirea specială de care a avut parte David Popovici.

Invitat la ProSport Live, Florin Prunea îl acuză pe Novak că politizează tot ce e leagat de România.

Robert Glință a fost la un pas de podium la Campionatul Mondial, însă în cele din urmă a pierdut și locul 4.

Florin Prunea l-a ironizat pe Eduard Novak: „Au uitat să îi facă speech-ul!”

Eduard Novak a lăsat o nouă impresie proastă, iar Florin Prunea crede că ministrul a greșit și în timpul discursului de duminică.

„Îmi pare foarte rău pentru că vorbim totuși despre un fost sportiv de performanță, îmi pare rău că trebuie să o spun, dar comunicarea lui și partea asta de a politiza până în măduva oaselor tot ceea ce e legat de România când are rezultate nu dă bine, nu arată bine. Mi se pare că totul este premeditat și totul este numai să nu pronunți cuvântul «român» sau «România» și asta mă deranjează foarte mult la el. Cu toate că îl apreciez foarte mult pentru ceea ce a făcut ca sportiv, dar când vine vorba despre România și românism aceste lucruri se repetă. Mie îmi arată că e o chestiune premeditată politică, greșește foarte mult. Și nu numai că greșește foarte mult, dar greșesc cei care nu îl trag de mânecă și aici mă refer la prim-ministrul României”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.

„Un sincer «Bravo!» și pentru el (n.r. Robert Glință) nu costa nimic, mai pe românește. Probabil iar a uitat cineva să îi facă speech-ul”, a fost concluzia trasă de fostul conducător al lui Dinamo.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania