Dinu Gheorghe îl corectează pe Mircea Rednic, după declarațiile cu privire la posibila revenire la Dinamo: „Greșește! El e singurul care poate să ajute” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Dinu Gheorghe, fost președinte de club în Liga 1, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre posibilitatea ca Mircea Rednic să revină la Dinamo.

După demiterea lui Dario Bonetti, Mircea Rednic a fost surprins de către ProSport mergând să negocieze cu Nicolae Badea, cel considerat conducătorul din umbră al lui Dinamo.

Ulterior, Mircea Rednic a avut o reacție dură cu privire la situația echipelor din fotbalul românesc și problemele financiare ale acestora, având în vedere faptul că el s-a implicat financiar atât la Dinamo, cât și la Poli Iași.

Dinu Gheorghe, despre posibila revenire a lui Mircea Rednic la Dinamo

Mircea Rednic a declarat și că revenirea la Dinamo i-ar afecta imaginea, iar Dinu Gheorghe îl contrazice.

„Greșește. El pentru Dinamo trebuie să accepte situația. El este singurul dintre foștii mari jucători ai lui Dinamo care poate să ajute. Andone e ieșit din circuit. Nu e greu de lucrat cu el, e un antrenor foarte bun.

El poate aduce jucători foarte buni, cu salarii de 4-5 mii de euro. Important e ca echipa sa evite retrogradarea”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.

E un risc pentru imaginea mea, dar aici e vorba de Dinamo. Dacă nu era vorba despre Dinamo nici nu stăteam la discuții să preiau o echipă în situația asta în România. M-am săturat să tot iau echipe cu probleme. Și sportive și financiare. Eu încerc să-i ajut și sportiv și financiar, și cine cade de prost? Rednic. Și nu mi se pare corect. Asta e România!

 

Toți se dau dinamoviști când vin la Dinamo, dar toți își cer banii. Doar prostul de Rednic vine cu bani de acasă. Ultima oară am pierdut peste 100.000 de euro, cu prime și cu ce-am dat la club. Fanii mă vor pentru că pun suflet și pentru că sunt și antrenor. Pe unde am fost am demonstrat. Nu pot face însă tot timpul din rahat bic” – Mircea Rednic, potrivit GSP

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania