Daniel Stanciu a analizat startul lui FC Argeș în noul sezon: „Cred că toate jocurile sunt dificile!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Daniel Stanciu, directorul executiv al echipei FC Argeș, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre startul noului sezon.

În prima etapă a acestui sezon din Superliga, FC Argeș s-a impus în fața celor de la UTA Arad, cu scorul de 2-0, după golurile marcate de către Dorian Bertrand, în minutele 2, respectiv 55.

Pentru piteșteni urmează meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe, din deplasare, programat duminică, 24 iulie, de la ora 12:00.

Daniel Stanciu a analizat startul lui FC Argeș în noul sezon

Daniel Stanciu a explicat cum vede acest start de sezon și de ce este nevoie pentru a prinde un loc în play-off.

„Eu cred că și înainte de meciul cu UTA era foarte greu. Cred că toate jocurile sunt dificile, pentru că cel puțin în această primă parte a campionatului, lucrurile sunt destul de echilibrate dintr-un anumit punct de vedere, pentru că vii imediat după perioada de pregătire și echipele încă se caută, se așază, adică poți obține azi un rezultat foarte bun și mâine unul total diferit, adică negativ. Ideea e că echipele care vor avea continuitate cel puțin în primele 6-8 etape, alea cu siguranță vor fi principalele favorite la play-off”, a spus Daniel Stanciu, la ProSport Live.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
BREAKING | Fiul actriței din telenovelele de pe Acasă TV a murit la doar 31 de ani 😲
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro