Cum se face un transfer la Rapid București! Dan Șucu a explicat ce rol au, de fapt, Adrian Mutu, Daniel Niculae și Victor Angelescu: „Asta fac de 30 de ani” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:

Dan Șucu, unul dintre finanțatorii de la Rapid, a spus că Victor Angelescu este cel care aprobă sau nu transferurile în Giulești.

Rapid a intrat într-o nouă eră odată cu cooptarea lui Dan Șucu în rândul acționarilor, care i s-a alăturat, astfel, lui Victor Angelescu. Omul de afaceri, obișnuit cu stilul de lucru din companiile mari, își păstrează principiile și în fotbal și nu intervine personal decât pe segmentele unde știe că este cel mai priceput.

Astfel, potrivit anunțului făcut la ProSport Live, deciziile privind transferurile îi sunt încredințate colegului Victor Angelescu, acesta sfătuindu-se cu președintele Daniel Niculae și antrenorul Adrian Mutu.

Dan Șucu a anunțat cine ia, de fapt, deciziile la Rapid: „Cuvântul final îi aparține lui Victor Angelescu”

Victor Angelescu este, potrivit lui Dan Șucu, omul care hotărăște ce jucători trebuie aduși la Rapid.

„Trebuie să îl intrebați mai mult pe asociatul meu, Victor. Cuvântul final îi aparține lui, împreună cu Nico și cu Adrian. Ei trei decid cine este jucătorul care ar putea să vina la noi, decid costurile pe care ni le-am putea permite pentru jucătorul respectiv. Decid majoritatea lucrurilor importante. Cam asta este despre decizie. Despre discuții, am văzut că au discuții nesfârșite.

Și e bine să aibă. La Rapid trebuie ca fiecare persoană să aibă clarificata fișa postului. Și e important ca atribuțiile lor să nu se suprapună, pentru a putea lucra bine într-o echipă. 20 de minți vor fi întotdeauna mai puternice decât una singură, dacă reușesti să ai o aliniere de interese. Aici este treaba mea, eu asta fac de 30 de ani.

Am făcut zeci de evaluări. În momentul de față, comparativ cu resursele pe care le-am alocat, rezultatele sunt mulțumitoare. Un obiectiv a fost ratat, Cupa României. Îmi pare rău, era un obiectiv pentru noi, sper să nu se mai întâmple”, a declarat Dan Șucu, la ProSport Live.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele