Au fost sau nu întâlniri cu echipele din Superliga pe tema sistemului VAR? Un conducător dezvăluie: „Mulți dintre jucători nu erau atenți!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Daniel Stanciu, directorul executiv al echipei FC Argeș, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre problema sistemului VAR în campionatul din România.

Deja după prima etapă din noul sezon al Superligii au apărut și primele probleme în legătură cu arbitrajul video.

A apărut informația conform căreia conducerea Comisiei Centrale a Arbitrilor a avut întâlniri doar cu o parte dintre cluburile din prima ligă în vederea informării jucătorilor.

Au fost sau nu întâlniri cu echipele din Superliga pe tema sistemului VAR? Un conducător dezvăluie

Daniel Stanciu a dezvăluit că la FC Argeș a avut loc o astfel de întâlnire, dar a pus problema interesului pe care jucătorii l-au avut pentru acest subiect.

„Am avut cu Alexandru Deaconu o întâlnire pe Zoom cu echipa. Echipa era în sala de ședințe, urmărea la monitor, purtau un dialog, le arăta imagini pe Zoom. Mulți dintre jucători nu erau atenți. Adică e o situație în care… Da, dacă te interesează, pentru că e meseria ta… E ca la școală. L-am văzut pe Sandu Deaconu implicat. Cred că a durat vreo oră și ceva și la un moment dat i-am dat eu mesaj: «Încearcă să scurtezi» că deja unii erau plictisiți, clar că nu mai erau atenți. Dar e o situație în care ca antrenor, ca jucător, conducător, mă interesează lucrul ăsta. Pe mine m-a interesat foarte mult.

Cred că a fost o primă etapă cu destul de probleme, dar nu probleme cu greșeli, ci probleme de tehnică”, a spus Daniel Stanciu, la ProSport Live.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]