Atacantul care a scris istorie la Steaua, Dinamo și Rapid dă cărțile pe față: „Idolul copilăriei mele a fost Marius Lăcătuș! Îl imitam, atât de drag mi-era de el”. VIDEO

  • Publicat:

Jean Vlădoiu, atacantul care a scris istorie la Steaua, Dinamo și Rapid, dă cărțile pe față și recunoaște cine a fost idolul copilăriei sale.

Ajuns la vârsta de 55 de ani, fostul fotbalist a dezvăluit că era uluit de calitățile lui Marius Lăcătuș și încerca să-i imite chiar și „look-ul” celebru.

Atacantul care a scris istorie la Steaua, Dinamo și Rapid dă cărțile pe față

Vlădoiu a precizat că Lăcătuș a fost cel mai mare idol din copilăria sa și datorită acestui lucru a ales să-și lase părul lung, la fel cum îl purta „Fiara” în perioada de glorie.

Niște ani mai târziu, cei doi au ajuns să joace împreună la Steaua și chiar au ridicat trofeul de campioni ai României împreună, în sezonul 1995-1996.

„Idolul copilăriei mele a fost Marius Lăcătuș! Și eu aveam păr, îmi lăsasem așa codiță, îl imitam pe Marius Lăcătuș măcar la aspect, dar n-aveam nicio treabă. Atât de drag îmi era de el, încât încercam să…

Aveam și o răutate, da. Culmea, după ani de zile am ajuns să joc chiar alături de Marius Lăcătuș, am și câștigat campionatul din 1995-1996, am și câștigat titlul de golgheter și cred că în mare măsură i se datorează lui, lui Ilie Dumitrescu. Am avut o echipă senzațională”, a declarat Jean Vlădoiu, la ProSport Live.

Jean Vlădoiu a numit antrenorul care i-a marcat cariera

Jean Vlădoiu a dezvăluit că Florin Halagian, primul său antrenor, de la FC Argeș, i-a marcat cariera și a fost ca un părinte pentru el.

Pentru mine a fost ca un părinte (n.r. – Halagian)! Foarte aspru, nu doar aspru. Mi-aduc aminte când aveam 17 ani și jumătate, vreo doi ani la rând am fost golgheter, cel mai bun jucător la anumite turnee, cu echipa Aripi Pitești m-am clasat pe primul loc, am participat la un turneu. Se auzea că cei de la Sportul Studențesc și-ar dori ca eu să ajung la ei.

Când dânsul (n.r. – Halagian) a auzit, a zis Ia aduceți-mi puștiul ăsta la antrenament! Primul meu antrenament era cu o zi înaintea unui cantonament de două săptămâni la Bușteni, alergări, mingea n-o vedeam. Prin zăpadă, prin frig, așa am început eu! 

La primul antrenament m-a băgat și jucam pe jumătate de teren. Cel mai rău fundaș de la Argeș era Voicu, un fundaș foarte agresiv. Nu știu cum m-am băgat eu să-i arăt domnului Halagian și celor din tribune, erau cred că vreo 200 de oameni la antrenament, am băgat o alunecare și m-am dus cu el un metru pe pista de tartan.

S-a întors la antrenor, la tribuna oficială, «Bă, de unde l-ai adus pe nebunul ăsta?» În momentul acela, după antrenament, mi-a zis «Puștiule, bagajul, mâine la ora 9 la stadion, mergem în cantonament». Am fost foarte fericit”, a spus Jean Vlădoiu, la ProSport Live.

Redactor la ProSport.ro din 2021, cu o experiență în presa online de 3 ani, la mai multe publicații culturale. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Decizie pentru toți ANGAJAȚII din România. S-a stabilit că intră în vigoare de la 1 IULIE
Decizie pentru toți ANGAJAȚII din România. S-a stabilit că intră în vigoare de la 1 IULIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare