VIDEO – Accidentare HORROR a lui Dan Roman! Verdictul medicilor: „Probabil va lipsi între 10 și 12 luni”.

  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 17:55: În jurul orei 18, Dan Roman va fi transportat la Cluj Napoca, cu o ambulanță, unde va fi operat.

„Diagnosticul este luxație și fractură de peroneu, în treimea inferioară. I-a fost redusă luxația, piciorul i s-a imobilizat în gips și momentan se află sub anestezie, la terapie intensivă. După ce își va reveni din anestezie, în circa două ore, va fi transportat la Cluj. Va trebui să i se facă și un RMN pentru a se stabili și dacă ligamentele i-au fost afectate. Nu pot să mă pronunț în privința perioadei de recuperare. Poate fi între 6 și 12 luni, pentru că deocamdată sunt foarte multe variabile”, a spus Călin Târnăvean, doctorul celor de la Gaz Metan.


UPDATE 16:39 Ciprian Dinu (foto, numărul 25), omul care i-a rupt piciorul lui Roman, a explicat, în exclusivitate pentru ProSport, momentul din minutul 38 al meciului: „El a scăpat din marcaj în zonă centrală, eu m-am dus să atac mingea, piciorul lui a rămas în gazonul înghețat. Nicio secundă nu am vrut…”


 


UPDATE 16:15 Intrat în direct la Ora de Prosport, Ioan Horoba a dat din colț în colț când a fost întrebat despre asigurarea jucătorului și despre cine va suporta costurile intervențiilor de care va avea nevoie Dan Roman: „Și clubul cred că va plăti. Nici nu știu sincer, noi plătim ceva”. Încă o dată se dovedește că problema asigurărilor fotbaliștilor rămâne o  gaură neagră.

„În aceste momente aranjăm transportul lui Roman cu o ambulanță de la Botoșani, la Cluj. El a fost urmărit de foarte multe ghinioane în viață. El, sunt convins, la dorința pe care o are, își va reveni. Are doar 27 de ani, nu este o problemă, sunt sigur că în vara viitoare va fi gata de joc.

Nu se știe exact despre ce fel de accidentare este vorba. Va face analize la Cluj și atunci vom vedea. Asta este, se va opera la Cluj, dacă nu, îl vom duce în străinătate”, a mai spus Horoba la Ora de ProSport

Președintele Mediașului a mai declarat că atacantul este nepotul fostului mare baschetbalist Gheorghe Roman.


UPDATE 15:30  Ultimele informații de la Spitalul Județean din Botoșani: „Lui Dan Roman i-au fost administrate calmante, a fost nevoie de anestezie pentru a-i putea pune piciorul la loc. Având în vedere gravitatea accidentării – el are și ligamentele afectate – probabil că va sta departe de teren în jur de 10 – 12 luni”, au explicat oamenii din anturajul echipei din Mediaș.


Buzărin, despre accidentarea lui Dan Roman: „Un os atârnă în ciorap. Și ce dacă?”

Costin Ștucan, despre accidentarea gravă suferită de Dan Roman: Gino, uită-te și la sclavii de fotbaliști!


VA FI OPERAT LA CLUJ

UPDATE 15:20 Dan Roman va fi mutat la Cluj în cel mai scurt timp, la cererea oficialilor clubului Gaz Metan Mediaș. Medicii de la Spitalul Județean Botoșani au considerat că starea atacantului îi permite acestuia să fie transportat la Cluj, unde va fi operat.


FOTO: Imagini cu Dan Roman la Spitalul Județean Botoșani.

Ioan Horoba: „Nu gazonul a fost de vină. Adversarul nu a vrut să îl accidenteze… a fost și el îngrozit”

„Încercăm să îl transferăm și cu ajutorul celor de la Botoșani la Cluj. Sper să reușem să facem acest lucru cât mai rapid. E regretabil ce s-a întâmplat. Accidentarea e foarte gravă, însă adversarul nu a vrut să îl lovească așa tare. A fost și el îngrozit când a văzut ce s-a întâmplat. Starea gazonului nu a  contat”, a declarat Ioan Horoba pentru ProSport.

FOTO: Dan Duță


UPDATE 15:10 Mesajul lui Cristi Bud, unul dintre cei mai ghinioniști jucători din Liga 1, pentru colegul său de la Mediaș, Dan Roman: „Mi-am amintit de ce am pățit eu la Timișoara! Să fie tare și să aibă încredere în el!”.


UPDATE 14:50 Medicul echipei naționale, Pompiliu Popescu, a comentat pentru ProSport accidentare lui Dan Roman. Auzind primul verdict dat de medicii Spitalului Județean Botoșani, acesta a precizat că se așteaptă ca atacantul Gazului să lipsească aproximativ trei luni de pe gazon

„Fractura de peroneu nu este foarte gravă, va sta în jur de trei luni, între timp se va reface total și luxația. Era mai rău dacă avea și tibia fracturată, ar fi durat refacerea mult mai mult. La o fractură e important dacă este cu deplasare sau nu. Dacă este, atunci trebuie operat”, a declarat Pompiliu Popescu pentru ProSport.


UPDATE 14:21 A venit și verdictul medicilor de la Spitalul Județean Botoșani. Deși inițial se credea că atacantul a suferit o dublă fractură de tibie și perione, doctorii au explicat pentru ProSport că accidentarea lui Dan Roman este „fractură de peroneu premidistală cu luxație tibio astragaliană” și că jucătorul va intra în operație în scurt timp.

Pacientul a suferit o fractură de peroneu premidistală cu luxație tibio astragaliană. Acesta este un prim diagnostic, trebuie însă să așteptăm rezultatul radiografiei. În acest moment trebuie să reducem luxația și apoi va intra în operație. Starea lui este stabilă. Accidentarea este una gravă și perioada de recuperare va fi destul de lungă. Este prea devreme să ne pronunțăm în această privință”, au afirmat medicii din cadrul Spitalului Județean Botoțani pentru ProSport.


Accidentare îngrozitoare pentru Dan Roman în minutul 38 al partidei Botoșani – Gaz Metan Mediaș, contând pentru etapa 19 a Ligii 1.

Atacantul medieșenilor a suferit o dublă fractură de tibie și peroneu, după un duel cu cu Ciprian Dinu la marginea careului advers. Centralul Adrian Comănescu i-a arătat inițial cartonașul galben lui Dinu, după care, văzând gravitatea accidentării, l-a eliminat pe acesta.

Foto: Dan Duță

Roman a rămas minute bune întins pe gazon, în timp ce a primit îngrijiri medicale, după care a fost scos pe targă de pe teren, fără să-și poată stăpâni lacrimile.  Atacantul a fost dus direct la spital, unde va fi supus mai multor investigații în urma cărora se va decide când va intra în operație.

6 meciuri  a prins Dan Roman în acest sezon al Ligii 1 pentru Gaz Metan Mediaș și a marcat un gol

În vârstă de 27 de ani, Dan Roman a ajuns la Gaz Metan Mediaș în 2011. A evoluat de 59 de ori pentru medieșeni și a înscris 10 goluri, în toate competițiile.

Ciprian Dinu și Dan Roman au fost colegi la CSM Râmnicu Vâlcea, în sezonul 2009-2010.

„Îmi pare rău să aud de această accidentare și le urez amândurora să aibă puterea să treacă peste acest moment. Mi-au fost elevi, îi cunosc foarte bine. Roman, în special, are nevoie de multă forță pentru a putea să treacă peste acest ghinion teribil. Pot să spun cu mâna pe inimă că Dinu nu a avut nici cea mai mică intenție să îl lovească atât de rău!”, a declarat Alin Artimon, fost antrenor al celor doi la CSM Râmnicu Vâlcea, pentru ProSport.

Accidentarea lui Dan Roman amintește ca gravitate cu cea a fostului băcăuan Vasile Ardeleanu, care suferea de asemenea o dublă fractură de tible și peroneu în sezonul 1998-1999.

VIDEO ȘI FOTO: DOLCE SPORT


RĂ‚MÂI PE WWW.PROSPORT.RO PENTRU VIDEO

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele