Punct după trei titluri în Liga 1 și o semifinală europeană! VIDEO Se încheie oficial „Era UEFAantastică”: „Mă retrag! Mă întristează lipsa spectatorilor”.

  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Lovin se retrage din fotbal la 35 de ani! Anunțul a fost făcut de mijlocașul Astrei joi dimineață, în direct la ProSport Live, emisiune în care fostul semifinalist al Cupei UEFA cu Steaua a vorbit și despre motivele care l-au făcut să ia cea mai grea decizie din cariera unui fotbalist.

Ajuns la 34 de ani, mijlocașul defensiv a luat decizia de a pune ghetele în cui încă din vara anului trecut, dar titlul de campion câștigat cu Astra și participarea în cupele europene l-au convins să mai continue un an alături de lotul antrenat de Marius Șumudică: „Eu mai am contract cu Astra până în vară, iar în vară îmi voi încheia cariera de fotbalist. 100%! Decizia e luată de anul trecut, dar am zis că e păcat să nu mă bucur de cupele europene după ce am câștigat campionatul. Mă întristează enorm lipsa de spectatori de la meciuri. Asta e cea mai mare problemă a fotbalului românesc în momentul de față”, a spus Florin Lovin, la ProSport Live.

Ar mai fi vrut să joace până la 40 de ani în orașul natal

Lovin a discutat și despre motivele care l-au determinat să renunțe la cariera de fotbalist la doar 34 de ani. Cei trei copii, de care e nevoit să stea departe, dar și absența unui proiect fotbalistic serios din Bacău, orașul natal, au fost principalele argumente în luare hotărârii: „Se datorează familiei, pentru că am trei copii, ei stau la Bacău și eu la București și e foarte greu. Ă‚sta e un lucru foarte greu și mă face să renunț. Dacă ar fi fost la Bacău o echipă măcar de Divizia B, aș mai fi continuat, probabil, până la 40 de ani, pentru că din punct de vedere fizic simt că pot”, a completat fotbalistul campioanei României.

Crescut de FCM Bacău, Florin Lovin a jucat, de-a lungul carierei, pentru cinci echipe din Liga 1: FCM Bacău (2001-2005), Steaua (2005-2009), Oțelul Galați (2014), Concordia Chiajna (2014 – 2015) și Astra (2015 – 2017). A câștigat trei titluri de campion al României, două cu Steaua și unul cu Astra, și două Supercupe, una cu Steaua și una cu Astra.

În străinătate a evoluat pentru 1860 Munchen (2009-2011), AO Kerkyra (2011-2012), SV Kapfenberg (2012) și SV Mattersburg (2012-2014)

Ultima legătură  a UEFAntasticlor cu fotbalul mare

Odată cu retragerea lui Florin Lovin din activitate se trage în mare măsură copertina peste generația UEFAntastică a Stelei. În acest moment, dintre componenții lotului care jucau returul cu Middlesbrough (2-4), doar Lovin, Daniel Bălan și Carlos mai sunt în activitate, dar ambii au pierdut de mulți ani contactul cu fotbalul mare. Bălan joacă în Liga 2, la Foresta Suceava, în timp ce goalkeeper-ul portughez își continuă activitatea în Angola.

Cum arată situația UEFAntasticilor care în 2006 jucau celebra semifinală cu Middlesbrough:

  • Carlos Fernandes (încă în activitate) – Ogăraru (retras), D. Goian (retras), S. Ghionea (retras), P. Marin (retras) – Mirel Rădoi (retras), Fl. Lovin (încă în activitate) – D. Oprița (retras), N. Dică (retras), G. Boștină (retras) – V. Iacob (retras)
  • Au mai intrat: Daniel Bălan (încă în activitate), E. Baciu (retras), M. Neșu (retras)
 
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită cu lingura
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și pe mine!
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și pe mine!
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Halep NU SCAPĂ! Cutremur la ITIA: A venit timpul
Halep NU SCAPĂ! Cutremur la ITIA: A venit timpul
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Care e, de fapt, viteza minimă de deplasare în localitate? Poți lua amendă pentru așa ceva?
Care e, de fapt, viteza minimă de deplasare în localitate? Poți lua amendă pentru așa ceva?
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…