L-au obligat să-și prezinte scuzele? VIDEO | Omul care l-a făcut K.O. pe jucătorul Stelei a revenit cu un discurs prin care îndeamnă la calm

  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Deaconu, cel care l-a făcut K.O. pe stelistul Mihai Cosmin, a oferit o nouă declarație prin care încearcă să mai domolească spiritele. Jucătorul echipei Victoria a dat senzația că ar fi fost forțat de cineva să-și prezinte scuzele. Deaconu i-a lăudat pe suporterii Stelei, despre care a spus că sunt unici în România, după ce a spus că Mihai Cosmin este un jucător cu niște calități extraordinare.

Răzvan Deaconu și-a prezentat scuzele printr-un clip video: „Incidentul ce a avut loc este un fapt regretabil și nu are ce căuta într-un mediu sportiv. Încep prin a îmi cere scuze față de Mihai Cosmin, un fotbalist cu calități foarte bune, și față de familia acestuia, care i-a dat o educație exemplară. Nu în ultimul rând, doresc să-mi cer scuze față de suporterii Stelei, mai exact față de Peluza Sud. Aceștia au dat dovadă de devotament față de echipă, prin modul în care i-au sprijinit pe jucători, și sunt un exemplu pentru toți cei care se consideră suporteri în România. Vă mulțumesc și sper să înțelegeți că tot ce s-a întâmplat este o greșeală”, a spus Răzvan Deaconu.

Fotbalistul Mihai Cosmin, de la echipa antrenată de Marius Lăcătuș, a fost lovit cu pumnul în față în repetate rânduri de Răzvan Deaconu, fotbalist al gazdelor. Totul a plecat de la un fault la centrul terenului, moment care a declanșat furia fotbaliștilor gazdă, arbitrul eliminând doi jucători de la Victoria la scorul de 5-0 pentru Steaua. Fotbalistul bătăuș a fost imediat înconjurat de coechipieri și de steliști și a fost oprit să mai lovească de intervenția lui Marius Lăcătuș, cel care l-a escortat în afara gazonului.

„S-a întâmplat exact cum se vede pe filmare. L-am împins pe un jucător care îl lovise pe Predescu, apoi el (n.r. – agresorul) a venit și m-a lovit cu pumnul în față. Nu m-aș fi așteptat niciodată la așa ceva. Acum nu mă mai doare așa de tare, însă sunt umflat. N-am putut mânca altceva decât un iaurt cu paiul, asta e cea mai mare problemă acum. Am înțeles că trebuie să mă operez la pomete, e osul deplasat, dar nu o să fie o operație complicată. Voi rămâne cu o cicatrice”, a declarat stelistul, pentru ProSport. 

Mihai Cosmin a luat decizia de a depune plângere împotriva lui Răzvan Deaconu, iar stelistul a fost iritat de declarația oferită de atacatorul său: „Dupa ce ies din spital, voi depune o plângere la poliție împotriva lui, m-am consultat și cu părinții mei. Nu e normal să se întâmple asta, nu contează că e liga a patra. Am văzut că el vorbește despre legitimă apărare… A fost împins și a lovit cu pumnii în figură. E legitimă aparare?”, a adăugat fotbalistul Stelei.

VEZI VIDEO CU INCIDENTELE ÎN TRANSMISIUNEA LIVE A PARTIDEI, ÎN MINUTUL 34:30 AL JOCULUI

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×