CELE MAI NOI ARTICOLE

Minunea minunilor:** jucătorii lui Dinamo, plătiți la zi!

Înaintea „dublei" decisive cu Vorskla Poltava, șefii dinamoviști au reușit să aducă aproape la zi salariile jucătorilor. Dacă până acum ceva timp unii dintre fotbaliști ajunseseră să aibă restanțe de până la patru luni, acum cea mai mare întârziere este de o lună.
Minunea minunilor:** jucătorii lui Dinamo, plătiți la zi!

Dorel Stoica va fi titular în Ucraina!** Cum a reușit mijlocașul adus de Craiova să îl convingă pe Liviu Ciobotariu

Adus de doar o săptămână în „Groapă", Dorel Stoica s-a adaptat imediat cerințelor lui Liviu Ciobotariu. Chiar dacă mai are încă de recuperat la capitolul pregătire fizică, mijlocașul în vârstă de 32 de ani a convins repede că este un jucător pe care dinamoviștii se pot baza.
Dorel Stoica va fi titular în Ucraina!** Cum a reușit mijlocașul adus de Craiova să îl convingă pe Liviu Ciobotariu

Continuă războiul rece Piți vs. Steaua!** Bănel a fost pus căpitan după ce s-a spus că nu știe să-și motiveze colegii!

Este clar că între cei de la Steaua și Victor Pițurcă există un război rece. Evenimentele din ultima vreme arată o ambiție a selecționerului de a marșa în unele chestiuni pe care rivalii săi de la Steaua le neglijează.
Continuă războiul rece Piți vs. Steaua!** Bănel a fost pus căpitan după ce s-a spus că nu știe să-și motiveze colegii!

„Lui Tamaș i se rupe, iar la Mutu egoismul depășește bunul-simț!”** Ce a generat scandalul și de ce am putea asista la o revenire necesară

Fost selecționer, actual antrenor al grecilor de la PAOK Salonic, Boloni critică aspru atitudinea celor doi "petrecăreți" ai naționalei, Mutu și Tamaș. Fostul mijlocaș nu e surprins de escapada fotbaliștilor și dă vina pe mentalitatea estică recunoscând că și în trecut astfel de lucruri se mai întâmplau.
"Lui Tamaș i se rupe, iar la Mutu egoismul depășește bunul-simț!"** Ce a generat scandalul și de ce am putea asista la o revenire necesară

„Nașul” a vrut să-l ierte pe Mutu, dar răspunsul lui Piți a fost CATEGORIC: „Cu ăsta nu mai am ce face! Gata!”

Pițurcă i-a explicat apoi lui Sandu în ce condiții vor putea reveni Tamaș și Mutu. Unul dintre apropiații selecționerului dezvăluie: "Îi va mai chema la lot doar atunci când va face o națională puternică, să le arate că se poate și fără ei și că marii Mutu și Tamaș pot sta pe bancă sau în tribună".
"Nașul" a vrut să-l ierte pe Mutu, dar răspunsul lui Piți a fost CATEGORIC: "Cu ăsta nu mai am ce face! Gata!"

Pantilimon a început pregătirile sub comanda lui Mancini:** „Mă simt fotbalist”

Costel Pantilimon a plecat ieri în Anglia pentru a-și începe aventura la Manchester City, cel mai bogat club din lume. Tot ieri, englezii au anunțat pe site-ul oficial că toate actele sunt semnate, iar portarul român a dat primele declarații, în limba engleză, din postura de jucător al „cetățenilor". Luni, City debutează în noul sezon de Premier League, acasă, cu Swansea.
Pantilimon a început pregătirile sub comanda lui Mancini:** "Mă simt fotbalist"

Meme tratează cu Zicu pe Messenger!** „Sper că îl voi aduce la Steaua!” VEZI reacția lui Zicu

Managerul general al Stelei a dezvăluit că în această perioadă de transferuri și-a dorit să îl aducă la Steaua pe Ianis Zicu, dar nu a putut să țină pasul cu oferta venită din partea bulgarilor. Totuși, MM nu renunță și speră că va lucra împreună cu fostul atacant al lui Poli Timișoara și Dinamo.
Meme tratează cu Zicu pe Messenger!** "Sper că îl voi aduce la Steaua!" VEZI reacția lui Zicu

INCREDIBIL!** Dependent de droguri, trimis la campionatele europene!

Federația Română de Culturism pare să funcționeze după alte legi, în niciun caz după criterii sportive. Altfel nu se explică faptul că un sportiv depistat pozitiv la un control antidoping, care mai suferise și două preinfarcturi, este trimis cu bună știință la un Campionat European! În plus, oficialii forului sunt acuzați că emit anual zeci și sute de carnete de instructori de fitness false!
INCREDIBIL!** Dependent de droguri, trimis la campionatele europene!

Cristina Dinu s-a calificat în sferturi la București!** VEZI celelalte rezultate ale turneului

Jucătoarea de tenis Cristina Dinu, cap de serie numărul unu, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului ITF de la București, dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari.
Cristina Dinu s-a calificat în sferturi la București!** VEZI celelalte rezultate ale turneului

S-a decis lotul pentru mondiale!** Opt vize pentru Daegu

FR de Atletism a decis ieri lotul pentru Mondiale
S-a decis lotul pentru mondiale!** Opt vize pentru Daegu

Neșu cedează psihic!** „Bichonul” își simte anumite părți ale corpului, dar nu mai stă la fel de bine cu moralul

Din Olanda vin vești bune. Sau proaste, depinde de jumătatea paharului pe care o privim. Neșu își simte anumite părți ale corpului, dar pare obosit de lupta infernală pe care o duce de trei luni. E motivul pentru care Ogăraru spune că nu l-a mai simțit atât de puternic, din punct de vedere psihic, pe bunul său prieten, și a cerut fanilor să-l încurajeze și mai mult pe Neșu.
Neșu cedează psihic!** "Bichonul" își simte anumite părți ale corpului, dar nu mai stă la fel de bine cu moralul

S-au dat singuri de gol!** Tamaș a fost cel care a insistat să mai întârzie încă un rând

Mutu și Tamaș (foto) au petrecut într-un night club, unde, din confesiuni ulterioare, s-a aflat că fundașul a fost cel care a insistat să mai întârzie încă un rând.
S-au dat singuri de gol!** Tamaș a fost cel care a insistat să mai întârzie încă un rând

Colțescu arbitrează Petrolul – Rapid

Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul FRF a stabilit brigăzile care vor conduce meciurile din etapa a treia a Ligii I. Meciul dintre Petrolul și Rapid, ce se va disputa sâmbătă de la 20:15, la Buzău, va fi condus la centru de Sebastian Colțescu (foto). Acesta va fi ajutat la margini de tușierii Iulian Radu și Valentin Avram.
Colțescu arbitrează Petrolul - Rapid

Cu Chiajna, pe Giulești!** Copos va plăti prima tranșă a datoriei către CS Rapid, chiar dacă joi dimineață era hotărât să nu o facă

Inițial, George Copos rămăsese impasibil la acțiunea fanilor și a lui Răzvan Lucescu, care au mers la Ministerul Transporturilor și au găsit o variantă pentru ca Rapid să se întoarcă pe Giulești. Surpriză sau nu, patronul s-a răzgândit subit aseară. „Jucăm pe Giulești meciul cu Chiajna pentru că am ajuns la concluzia că fanii ar fi plătit mai mult pentru o deplasare la Pitești. Vom plăti mâine (n.r. - astăzi) datoria către CS Rapid", a motivat patronul. Copos a ascultat doleanțele fanilor și, așa cum a anunțat ieri ProSport, va mări prețul biletelor la următoarele două meciuri de acasă, pentru a putea fi achitat si restul datoriei. „Foarte probabil vor costa 30 de lei", a spus tot Copos, cel care ieri dimineață era decis să joace la Pitești.
Cu Chiajna, pe Giulești!** Copos va plăti prima tranșă a datoriei către CS Rapid, chiar dacă  joi dimineață era hotărât să nu o facă

Frați pentru un an, rivali de-o viață!** Rivalitatea dintre suporterii giuleșteni și cei petroliști a avut o pauză în 1967, datorată lui Dinamo

Finala Cupei din 1995 a pornit un război deschis între galeriile Rapidului și Petolului. Ploieștenii s-au bucurat împreună cu suporterii echipei din Giulești pentru titlul din 1967 (foto mic), dar, după 28 de ani, fanii vișinii i-au „răsplătit" cu o bătaie care a declanșat o rivalitate ce oricum ardea mocnit. Mâine, la Buzău, cele două echipe se vor revedea în Liga I într-un duel așteptat cu interes de ambele galerii.
Frați pentru un an, rivali de-o viață!** Rivalitatea dintre suporterii giuleșteni și cei petroliști a avut o pauză în 1967, datorată lui Dinamo

România are nevoie de un lider: „Chivu, hai înapoi!”** Eliminarea lui Mutu l-ar convinge?

Este din ce în ce mai probabil ca Victor Pițurcă să încerce să-l readucă printre tricolori pe Cristi Chivu (foto, 30 de ani), care ar urma să redevină căpitanul naționalei și liderul absolut al acesteia.
România are nevoie de un lider: "Chivu, hai înapoi!"** Eliminarea lui Mutu l-ar convinge?

„Pițurcă are dreptate!”** Impresarul lui Mutu cere încă o șansă pentru recidivist

Din Italia, impresarul lui Mutu are o perspectivă destul de interesantă asupra întregului conflict. Pietro Chiodi (foto) îi dă dreptate selecționerului în privința poziției adoptate, dar în același timp consideră că Adrian merită o nouă șansă pentru a dovedi cât de mult își dorește să joace iar pentru România.
"Pițurcă are dreptate!"** Impresarul lui Mutu cere încă o șansă pentru recidivist

Șumudică promite o schimbare de atitudine:** „Nu voi mai ajunge pe Youtube!”

Marius Șumudică a fost prezentat ieri oficial ca antrenor al Astrei Ploiești. Tehnicianul a afirmat că și-a dorit mai mult să antreneze în România decât în Grecia, motiv pentru care a renunțat la Kavala, și mai promite că a învățat din greșeli: „Am făcut destule prostii, dar nu premeditate. Nu voi mai ajunge pe Youtube și am învățat că trebuie să mențin o anumită distanță față de grup".
Șumudică promite o schimbare de atitudine:** "Nu voi mai ajunge pe Youtube!"

Au căutat și alți amatori de vin!** Mutu și Tamaș au vrut să corupă încă doi tricolori să participe la escapada lor

Lotul „Rimini" a fost foarte aproape de a se dubla! În momentul în care, luni seară, Mutu și Tamaș au ieșit în oraș, aceștia au căutat și alți amatori de vin printre jucătorii selecționați de Victor Pițurcă.
Au căutat și alți amatori de vin!** Mutu și Tamaș au vrut să corupă încă doi tricolori să participe la escapada lor

Adrian Mititelu știe de ce Universitatea a fost dezafiliată:** „Am refuzat propuneri de blaturi”

Pe lângă diferendul cu Victor Pițurcă, Adrian Mititelu spune că mai există un motiv pentru care Universitatea a fost exclusă. Fotbalul în Bănie a murit, iar suporterii și Adrian Mititelu caută vinovați. Patronul Științei spune că, pe lângă dorința altor cluburi de a lua gratis jucătorii Universității și diferendul cu Victor Pițurcă, mai este un motiv pentru care gruparea olteană a fost eliminată din fotbalul românesc.
Adrian Mititelu știe de ce Universitatea a fost dezafiliată:** "Am refuzat propuneri de blaturi"

Dă bani să joace la Barcelona!** Fabregas renunță la un munte de bani pentru a-și împlini visul

Cea mai lungă telenovelă de pe piața transferurilor e la final. După doi ani de tatonări și oferte, Arsenal l-a lăsat pe Fa­bregas să revină la echipa sa de suflet. E o dragoste care costă însă și bani, Cesc urmând să renunțe la cinci milioane de euro pentru a semna cu Barcelona! Transferul ar urma să se finalizeze în acest weekend, iar suma totală e de 40 de milioane de euro.
Dă bani să joace la Barcelona!** Fabregas renunță la un munte de bani pentru a-și împlini visul

Restart pentru „cocoși”, game over pentru noi?** Blanc a transformat Franța într-o super-echipă în doar un an

România va întâlni Franța pe 6 septembrie, în preliminariile CE 2012, meci care ne va lămuri în mare parte dacă mai avem șanse să mergem la turneul final din Polonia și Ucraina. Previziunile sunt însă sumbre: dacă noi ne-am chinuit în San Marino, „cocoșii", deși au făcut doar 1-1 cu Chile, arată ca o echipă mare: de 11 meciuri sunt neînvinși!
Restart pentru "cocoși", game over pentru noi?** Blanc a transformat Franța într-o super-echipă în doar un an

Unire pe fals!** Veljovic pretinde că șefii de la Alba Iulia i-au trucat semnătura pentru a nu-i mai plăti restanțele

Se pare că în fotbalul românesc semnăturile false în înscrisurile oficiale sunt o realitate cotidiană! După slovenul Rastovac, ProSport a mai găsit un fotbalist care pretinde că șefii unui club din România i-au măsluit semnătura!
Unire pe fals!** Veljovic pretinde că șefii de la Alba Iulia i-au trucat semnătura pentru a nu-i mai plăti restanțele

S-au încheiat campionatele naționale de atletism!** Vezi aici rezultatele de la băieți

Desfășurate marți și miercuri pe Stadionul Dinamo, Campionatele Naționale de atletism, ultimul de criteriu de calificare la CM, au programat o serie de dueluri extrem de spectaculoase în întrecerile masculine. Iată mai jos rezultatele băieților.
S-au încheiat campionatele naționale de atletism!** Vezi aici rezultatele de la băieți

Dinamoviștii au fost audiați la Poliție în cazul torțelor din Ghencea!** Riscă să nu mai intre pe stadioane 2 ANI

Ieri, în „Ștefan cel Mare" a fost organizată o secție de poliție ad-hoc. Mai mulți procurori i-au interogat pe titularii din Ghencea în dosarul „Torțe pentru suporteri". Este pentru prima oară de la incidentele petrecute la meciul Steaua - Dinamo când fotbaliștii sunt chemați pentru a da declarații.
Dinamoviștii au fost audiați la Poliție în cazul torțelor din Ghencea!** Riscă să nu mai intre pe stadioane 2 ANI

FOTO S-au disputat campionatele naționale de atletism!** Vezi aici rezultatele la fete

Naționalele României s-au desfășurat marți și miercuri pe Stadionul Dinamo din Capitală și au reprezentat pentru sportivi ultimul criteriu pentru obținerea baremului de CM. Iată mai jos podiumurile probelor feminine.
FOTO S-au disputat campionatele naționale de atletism!** Vezi aici rezultatele la fete

„M-a convins Meme că nu avem nevoie de Sepsi!”** Pe cine a vrut să oftice Gigi Becali prin aducerea fundașului

După ce a reușit o campanie de transferuri excelentă în această vară, Gigi Becali a vrut să întărească și mai mult echipa prin aducerea lui Laszlo Sepsi de la Timișoara.
"M-a convins Meme că nu avem nevoie de Sepsi!"** Pe cine a vrut să oftice Gigi Becali prin aducerea fundașului

„Bourceanu nu trebuie să lipsească din primul 11 cu Franța!”** Sfaturile lui Becali pentru Pițurcă

După ce Pițurcă a anunțat că Mutu și Tamaș nu vor mai fi convocați niciodată la echipa națională, Gigi Becali spune că din cauza atitudinii lor au avut de suferit de-alungul întregii cariere.
"Bourceanu nu trebuie să lipsească din primul 11 cu Franța!"** Sfaturile lui Becali pentru Pițurcă

Dinu „Vamă” și Copos confirmă VESTEA CEA MARE:** „Rapid revine acasă în proporție de 99% de la meciul contra Concordiei Chiajna”

Dinu Gheorghe le-a dat fanilor rapidiști vestea pe care aceștia o așteptau cu emoție de la începutul sezonului: trupa lui Răzvan Lucescu va reveni aproape sigur în Giulești din etapa a patra, contra Concordiei Chiajna, informație confirmată pentru ProSport și de patronul George Copos. "Cred că în proporție de 99 la sută vom juca în următoarea etapă pe stadionul Giulești. Am rezolvat câteva dintre aspectele care fuseseră discutate cu CS Rapid, dar nu pot să spun mai multe deocamdată. În acest moment se știe că vom juca la Pitești contra Chiajnei, mâine urmează să fie licențiată această arenă, dar noi sperăm să renunțăm la această procedură și să revenim în Giulești. Stadionul Giulești va fi refăcut cu ajutrorul financiar al unei bănci, căreia nu îi dau numele și a cărei denumire va fi dată arenei, după modelul de la Hamburg sau Benfica", a spus Dinu Gheorghe la DigiSport. Și George Copos a recunoscut că sunt șanse mari ca Rapidul să revină în Giulești: "99 la sută vom juca meciul cu Chiajna pe Giulești, e mult mai bine așa pentru că fanii ar fi plătit mai mult pentru o deplasare la Pitești. E meritul doamnei ministru Boagiu. Se vede că am inaugurat împreună nocturna și că ne-am înclinat în fața steagului Rapidului", a spus Copos pentru ProSport.
Dinu "Vamă" și Copos confirmă VESTEA CEA MARE:** "Rapid revine acasă în proporție de 99% de la meciul contra Concordiei Chiajna"

Steaua a făcut BLAT cu Ștefănești!** Gigi Becali le-a dat ordin jucătorilor să termine 0-0 cu echipa din liga a III-a :)

Patronul Stelei, Gigi Becali, a dezvăluit că el a fost cel care le-a cerut jucătorilor "roș-albaștri" să nu dea gol în partida amicală cu echipa de liga a III-a FC Ștefănești, disputată miercuri seară la Buftea și încheiată cu scorul de 0-0.
Steaua a făcut BLAT cu Ștefănești!** Gigi Becali le-a dat ordin jucătorilor să termine 0-0 cu echipa din liga a III-a :)

Reacția lui Marica** după excluderea lui Mutu și Tamaș de la națională

Victor Pițurcă a decis să renunțe definitiv la convocarea lui Adrian Mutu și Gabi Tamaș la echipa națională după ce aceștia nu au respectat programul impus jucătorilor.
Reacția lui Marica** după excluderea lui Mutu și Tamaș de la națională

Unde dai și unde crapă!** Lazio nu l-a mai luat pe Tamaș, dar îl vrea pe…Manga :)

Lazio a fost una dintre performerele mercato-ului din această vară, alături de PSG și Galatasaray, însă gruparea capitolină nu vrea să se oprească aici. Antrenorul Carlos Reja își dorește întăriri în defensivă, astfel că șefii clubului din capitala Italiei au început să caute soluții pentru acest post, în condițiile în care doar Dias și Biava par soluții eficiente, iar Stendardo și Diakite nu se mai ridică la nivelul noilor pretenții ale lazialilor. Romanii au fost în tratative cu românul Gabriel Tamaș, însă transferul acestuia a picat după ce italienii au fost înștiințați în legătură cu viața extrasportivă dezordonată a fundașului de la West Bromwich Albion, fapt confirmat și de ultima escapadă a acestuia, care îl exclude pe viață din anturajul echipei naționale. În schimb, scouterii lui Lazio și-au îndreptat atenția asupra gabonezului Bruno Ecuele Manga (23 de ani), de la Lorient. Africanul are 1,86 metri și 76 de kilograme, a trecut în carieră și pe la Bordeaux, Rodez și Angers și este cotat la 5 milioane de euro. Cu toate acestea, Fiorentina nu l-a putut achiziționa în această vară după ce șefii lui Lorient și-au mărit pretențiile la 7 milioane de euro, fapt care a suspendat tratativele dintre cele două formații. Cum Lazio se dovedește una dintre cele mai potente grupări din punct de vedere financiar, nu este exclus ca suma să crească pentru echipa din capitala Italiei.
Unde dai și unde crapă!** Lazio nu l-a mai luat pe Tamaș, dar îl vrea pe...Manga :)

Programul echipelor românești în play-off-ul Europa League!** Unde se vede meciul Steaua – ȚSKA Sofia

Programul meciurilor tur din play-off-ul Europa League a fost definitivat, Liga I având cinci reprezentante în această fază a competiției, FC Vaslui, Dinmao, Gaz Metan, Steaua și Rapid.
Programul echipelor românești în play-off-ul Europa League!** Unde se vede meciul Steaua - ȚSKA Sofia

Omul dat dispărut de Porumboiu, a ‘rezolvat’ de unul singur echipa care i-a ținut în șah pe Pato și Neymar! VIDEO

FC Vaslui n-a reușit să marcheze vreun gol în acest sezon, iar ineficacitatea echipei lui Hizo l-a adus la disperare pe patronul Adrian Porumboiu. Acesta are motive în plus să se ia cu mâinile de cap!
Omul dat dispărut de Porumboiu, a 'rezolvat' de unul singur echipa care i-a ținut în șah pe Pato și Neymar! VIDEO

Neymar îi aruncă mănușa lui Messi!** Declarația care îl va înfuria pe starul Barçei

Presa din Spania a anunțat deja transferul lui Neymar la Real Madrid, însă atacantul brazilian refuză să vorbească despre mutarea sa în campionatul Spaniei.
Neymar îi aruncă mănușa lui Messi!** Declarația care îl va înfuria pe starul Barçei

E OFICIAL!** Kuban a reușit mutarea pentru care Petrescu voia să dea bani de la el!

Kuban Krasnodar a anunțat pe site-ul oficial că a reușit în sfârșit
E OFICIAL!** Kuban a reușit mutarea pentru care Petrescu voia să dea bani de la el!

Mutu dăunează grav sănătații colectivului!** „Astfel de jucători trebuie să stea cât mai departe de națională”

Gestul celor doi tricolori, Adrian Mutu și Gabriel Tamaș, a atras atenția oamenilor de fotbal care îi critică pe cei doi jucători și aplaudă decizia selecționerului Victor Pițurcă de a-i excclude definitiv din lot.
Mutu dăunează grav sănătații colectivului!** "Astfel de jucători trebuie să stea cât mai departe de națională"

„Suntem favoriți cu ȚSKA!”** Ce spune Meme de refuzul galeriei de a susține echipa la Cluj

Steaua se va duela pentru accederea în grupele Europa League cu una dintre cele mai valoroase echipe din Bulgaria, ȚSKA Sofia.
"Suntem favoriți cu ȚSKA!"** Ce spune Meme de refuzul galeriei de a susține echipa la Cluj

Modelul Milano și Roma este agreat pe Someș doar de CFR:** „Vom juca pe Cluj Arena! Ce dacă se supără cei de la ‘U’?”

Clujul se mândrește că va avea în cel mai scurt timp una dintre cele mai moderne arene din România, iar fanii Universității sunt încântați că își vor putea susține favoriții de pe un stadion care le va face invidioase pe toate rivalele. Totuși, totul s-ar putea transforma într-un imens scandal, după ce și șefii CFR-ului și-au anunțat intenția de a folosi cu orice preț arena pentru meciurile din fazele cupelor europene pentru care stadionul din Gruia nu este omologat. "Am solicitat și noi să jucăm pe Arena Cluj pntru că este un stadion construit din bani publici, din banii mei, ai cetățenilor și chiar și ai celor care nu iubesc fotbalul, așa că are dreptul orice echipă să joace acolo. Nu ne interesează dacă se supără Universitatea Cluj sau fanii acestei echipe. Dacă vom ajunge într-o fază superioară a cupelor europene, stadionul din Gruia nu poate găzdui astfel de meciuri", a spus Mureșan la Fanatik Show, pe DigiSport.
Modelul Milano și Roma este agreat pe Someș doar de CFR:** "Vom juca pe Cluj Arena! Ce dacă se supără cei de la 'U'?"

Rednic și-a mărit colecția de „cunoștințe” din Liga I de la Lankaran!** Semedo a semnat cu azerii

Mircea Rednic își întregește colecția de jucători din Liga I pe care a creat-o la Kahazar Lankaran cu un alt nume important. Portughezul Antonio Semedo a semnat și el un contract valabil pe un an cu gruparea azeră și li se va alătura lui Eder Bonfim, Andrei Mureșan, Adrian Piț, Cătălin Doman, Julius Wobay și Dejan Rusic, alți fotbaliști trecuți prin campionatul românesc. După sosirea de la Estrela Amadora în 2007, Semedo (32 de ani) a trecut pe la CFR Cluj, Steaua și Unirea Urziceni. Ultima oară, portughezul a jucat pentru formația cipriotă Alki Larnaca.
Rednic și-a mărit colecția de "cunoștințe" din Liga I de la Lankaran!** Semedo a semnat cu azerii