Acasa » Fotbal Extern » Europa League » „Suntem favoriți cu ȚSKA!”** Ce spune Meme de refuzul galeriei de a susține echipa la Cluj

„Suntem favoriți cu ȚSKA!”** Ce spune Meme de refuzul galeriei de a susține echipa la Cluj

Steaua se va duela pentru accederea în grupele Europa League cu una dintre cele mai valoroase echipe din Bulgaria, ȚSKA Sofia.
"Suntem favoriți cu ȚSKA!"** Ce spune Meme de refuzul galeriei de a susține echipa la Cluj

Steaua se va duela pentru accederea în grupele Europa League cu una dintre cele mai valoroase echipe din Bulgaria, ȚSKA Sofia.

Managerul general al roș-albaștrilor, Mihai Stoica, consideră că echipa sa este favorită în fața bulgarilor, singura problemă a Stelei fiind lipsa de omogenitate.

„Dubla cu ȚSKA este echilibrată, dar consider că suntem favoriți. Tradiția și istoria recentă ne dă acest statut, în plus am creat o echipă competitivă. Vom mai suferi o perioadă din cauza lipsei de omogenitate. ȚSKA are un avantaj din acest punct de vedere, pentru că au adus un singur jucător, e adevărat foarte valoros, pe Zicu, și în rest au păstrat aceeași echipă”, a spus Stoica.

Meme a precizat că a avut o discuție cu liderii Peluzei Nord care l-au informat că nu vor susține echipa în meciul din Europa League, pe care Steaua îl va disputa la Cluj pe arena CFR-ului.

„Am avut o întâlnire cu suporterii de la Peluza Nord, am luat act de solicitările lor, au dreptate în multe privințe. Au hotărât să nu susțină echipa la meciul de la Cluj, cu ȚSKA, îmi pare rău, dar le respect decizia. Însă, sunt convins că Steaua va redeveni cum mi-o doresc eu doar când va avea ultrașii aproape”, a precizat Mihai Stoica.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Gabi Tamaș a bătut palma cu Antena 1, după ce a câștigat Survivor 2026. La ce emisiune îl poți vedea alături de Dan Alexa
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro