CELE MAI NOI ARTICOLE

Steaua, ca Barcelona!** VEZI metamorfoza echipei lui Roni Levi

„Doar un antrenor curajos poate juca 4-3-3. Noi nu puteam să facem asta pe vremea lui Lăcătuș, dar și acum este greu", sunt cuvintele lui Becali, care își dorește să vadă echipa jucând precum formația lui Guardiola. Totuși, Levi a dorit să experimenteze contra celor de la Arsenal Tunari noul sistem și i-a demonstrat patronului că echipa sa poate juca fără probleme în acest modul.
Steaua, ca Barcelona!** VEZI metamorfoza echipei lui Roni Levi

Experiment media:** Cât e de pregătită Polonia pentru Euro 2012?!

21 de studenți la Jurnalism ai Universității din Londra au vizitat 21 de orașe din Polonia, expunându-și în timp real impresiile pe care le-au trăit. Studiul, demarat la inițiativa unui ziar polonez, a vrut să anticipeze ce vor trăi cei peste un milion de fani care vor veni la Euro 2012
Experiment media:** Cât e de pregătită Polonia pentru Euro 2012?!

TOP 10 fotbaliști care vor EXPLODA în acest sezon!** Fiți cu ochii pe ei!

Un nou val de jucători tineri, foarte promițători, au impresionat în acest început de sezon, iar nume precum Tom Cleverley, Dani Parejo sau Georginio Wijnaldum ar putea reprezenta în curând noile staruri din fotbalul mondial .
TOP 10 fotbaliști care vor EXPLODA în acest sezon!** Fiți cu ochii pe ei!

SUPER FOTO** Face furori la Campionatul Mondial! Rusoaica Darya, atleta perfectă

Clasată pe locul șapte la lungime, cu 6,50 metri, "Barbie doll", cum mai este supranumită, a lăsat asistența cu gura căscată. La 1,80 metri și 57 de kilograme, cu un corp perfect și un chip angelic, Darya a fost una dintre cele mai populare prezențe ale competiției.
SUPER FOTO** Face furori la Campionatul Mondial! Rusoaica Darya, atleta perfectă

Mâinile pe volan!** Mihai Marinescu le prezintă fanilor „creierul” monopostului său

Mihai Marinescu (22 de ani) a spart gheața podiumurilor în acest sezon al Formulei 2. Pilotul brașovean a bifat cel mai valoros rezultat al motorsportului românesc pe patru roți, după ce a terminat pe locul trei cele două curse, din weekend-ul trecut, de pe circuitul Red Bull Ring din Austria. Privind cu emoție spre etapa de la Monza (1-2 octombrie), unde prezența pilotului este pusă sub semnul întrebării din cauza lipsei bugetului, Mihai Marinescu a oferit un cadou fanilor săi.
Mâinile pe volan!** Mihai Marinescu le prezintă fanilor "creierul" monopostului său

Blanka Vlasic:** „Regret că am sărit puțin în România”

Blanka Vlasic dezvăluie care sunt secretele săriturii în înălțime, de ce Monica Iagăr e una dintre cele mai bune prietene ale sale și de ce ridică ștacheta concursului prin dans.
Blanka Vlasic:** "Regret că am sărit puțin în România"

În bloc-start pentru Cehia!** Românii se pregătesc la Brașov pentru barajul din Cupa Davis

Trei din cei cinci componenți ai României din echipa de Cupa Davis, Victor Crivoi, Adrian Ungur și Marius Copil, au fost acceptați direct pe tabloul principal al turneului „Ropharma Challenger" de la Brașov, ce va debuta duminică, pe baza Olimpia.
În bloc-start pentru Cehia!** Românii se pregătesc la Brașov pentru barajul din Cupa Davis

100.000 km la bord!** Aleargă 30 de km pe zi și este primul român care participă la maraton în cadrul CM de atletism

Sâmbătă noaptea, România va fi reprezentată pentru prima dată de un băiat la maratonul din cadrul Mondialelor. Marius Ionescu aleargă de un deceniu 30 km pe zi și ia pauză doar cinci zile pe an
100.000 km la bord!** Aleargă 30 de km pe zi și este primul român care participă la maraton în cadrul CM de atletism

Suferința unui campion!** Drama prin care trece un atacant care a câștigat titlul în Liga 1 cu trei echipe diferite! Becali i-a trântit ușa în nas când i-a cerut ajutorul!

Nu există cuvinte care să exprime ce înseamnă cu adevărat să rămâi fără ambele picioare. Atât pentru un om simplu, dar cu atât mai mult pentru unul care a trăit construindu-și o carieră cu sprijinul lor. Multiplu campion cu Steaua, Dinamo și FC Argeș, Viorel Turcu demonstrează în fiecare zi că este un adevărat învi
Suferința unui campion!** Drama prin care trece un atacant care a câștigat titlul în Liga 1 cu trei echipe diferite! Becali i-a trântit ușa în nas când i-a cerut ajutorul!

Beto, în vișiniu! Dar la Cluj!** „Feroviarii” l-au deturnat în ultimul moment, Rapid a rămas cu buza umflată

După Fernandes, CFR-ul și-a mai luat un portar în doar două săptămâni, Antonio Alberto Bastos „Beto" (foto)! Clujenii l-au împrumutat un an de la Porto și l-au deturnat de sub nasul Rapidului. Copos l-a dorit pe portughez, Lucescu jr a spus însă pas.
Beto, în vișiniu! Dar la Cluj!** "Feroviarii" l-au deturnat în ultimul moment, Rapid a rămas cu buza umflată

Piți iubește luxul!** Ce a făcut selecționerul în centrul vechi al Luxemburgului

Cum antrenamentul oficial a fost programat ieri la ora 11:00, oarecum surprinzător, tricolorii au avut după-amiază câteva ore libere, pe care le-au petrecut prin oraș.
Piți iubește luxul!** Ce a făcut selecționerul în centrul vechi al Luxemburgului

Nu vrem emoții azi!** Suntem OBLIGAȚI să batem în Luxemburg

La finalul „dublei" din acest început de lună se vor ști clar echipele care vor continua lupta pentru un loc la Campionatul European. Tricolorii trebuie să treacă de codașa grupei și de Franța, iar Belarus și Bosnia, principalele contracandidate, se întâlnesc de două ori în patru zile.
Nu vrem emoții azi!** Suntem OBLIGAȚI să batem în Luxemburg

Probleme pentru Ciobotariu!** La antrenamentele din weekend va avea la dispoziție un lot de futsal

În acest final de săptămână, Liviu Ciobotariu va avea în subordine un lot din care cu greu ar putea forma o echipă de 11 fotbaliști. Astăzi, „Ciobi" va trimite la Dinamo II cinci jucători, iar aceștia se alătură celor accidentați, plecați la echipele naționale sau la tratament la Roma.
Probleme pentru Ciobotariu!** La antrenamentele din weekend va avea la dispoziție un lot de futsal

Alt stăpân pentru „câinii” de pe stemă?** Dinamo este în pericol să-și piardă sigla! Un om de afaceri o pretinde

În decurs de mai mulți ani, firma omului de afaceri Gigi Oprișan a derulat un contract cu clubul Dinamo pentru monitorizarea video a antrenamentelor, a meciurilor ș
Alt stăpân pentru "câinii" de pe stemă?** Dinamo este în pericol să-și piardă sigla! Un om de afaceri o pretinde

Gabi Matei și-a prelungit agonia!** Cel mai ghinionist stelist are o DUBLĂ‚ accidentare la genunchi, dar încă n-a fost trimis la operație!

Steliștii s-ar putea să aștepte mai mult de șase luni revenirea lui Gabi Matei pe teren. Acesta nu va fi operat prea curând, deoarece mai întâi
Gabi Matei și-a prelungit agonia!** Cel mai ghinionist stelist are o DUBLĂ‚ accidentare la genunchi, dar încă n-a fost trimis la operație!

CFR-ul nu glumește, devine „Micul Porto”! FOTO** Rui Pedro a ajuns la Cluj! UITE ce știa despre „feroviari”

Atacantul Rui Pedro (23 ani) a sosit în această seară la Cluj iar duminică va efectua primul antrenament sub comanda lui Jorge Costa. "Sunt foarte fericit că am ajuns la Cluj,
CFR-ul nu glumește, devine "Micul Porto"! FOTO** Rui Pedro a ajuns la Cluj! UITE ce știa despre "feroviari"

Boștină a fost suspendat două etape,** după eliminarea din meciul cu Astra

Comisia de Disciplină a LPF a decis azi să-i oprească legitimația căpitanului Universității de la următoarele două meciuri, ca urmare a cartonașului roșu văzut la meciul cu Astra
Boștină a fost suspendat două etape,** după eliminarea din meciul cu Astra

Ar fi putut fi cel mai tare transfer făcut vreodată în Liga I!** Motivul pentru care Francisco Reges nu mai vine la CFR

Transferul lui Reges la CFR Cluj a căzut azi, la orele amiezii. CFR a primit acordul clubului lusitan pentru a discuta cu fotbalistul. Jucătorul a mai fost dorit de AC Milan și AS Roma.
Ar fi putut fi cel mai tare transfer făcut vreodată în Liga I!** Motivul pentru care Francisco Reges nu mai vine la CFR

Bănel n-a fost transferat la întâmplare de Saint-Etienne!** De cât timp era urmărit și ce zice antrenorul francezilor

Christophe Galtier, antrenorul lui Saint-Etienne, spune că Bănel Nicoliță n-a fost transferat la întâmplare. Fostul fundaș francez susține că Nicoliță
Bănel n-a fost transferat la întâmplare de Saint-Etienne!** De cât timp era urmărit și ce zice antrenorul francezilor

‘Spovedania’ celui care a condus 10 ani galeria Stelei!** „Am rămas fără identitate! Gigi Becali a dezbinat! Mă uit cu jind la Dinamo și Rapid”

Există un soi de preconcepție atunci când vine vorba de un spațiu alocat în media suporterilor. E un paradox, atât timp cât până la urmă ei reprezintă, oricum am da-o, publicul țintă pentru noi toți, cei care trăim în și din sport.
'Spovedania' celui care a  condus 10 ani galeria Stelei!** "Am rămas fără identitate! Gigi Becali a dezbinat! Mă uit cu jind la Dinamo și Rapid"

A abdicat și Halep!** Românca a fost eliminată în turul doi la US Open

Una caldă, una rece pentru Simona Halep (53 WTA) la US Open. După ce în primul tur a eliminat-o pe campioana de la Roland Garros, Na Li, constănțeanca a pierdut, surprinzător, după ce conducea cu 1-0 la seturi, în fața ibericei Carla Suarez Navarro (76 WTA), cu 3-6, 6-2, 6-2.
A abdicat și Halep!** Românca a fost eliminată în turul doi la US Open

E vremea „șotronului”!** Oprea intră în calificări!

Ziua a șaptea a Campionatului Mondial de la Daegu e una de interes maxim pentru români. În calificările de la triplusalt (ora 4:30, ora României), Marian Oprea (29 de ani) încearcă să-și croiască drum spre finala de duminică, baremul impus de organizatori, 17,10 m, reprezentând la prima vedere o țintă lejeră pentru medaliatul cu bronz la CE indoor de la Paris (17,62 m). „Marian se simte foarte bine, e în formă și se va strădui să aingă baremul direct din prima încercare", a declarat pentru ProSport antrenoarea Doina Anton. Spre deosebire de finală (șase tentative), în calificări, fiecare sportiv are voie să sară doar de trei ori, iar în cazul în care mai puțin de
E vremea "șotronului"!** Oprea intră în calificări!

Veste bună pentru „lupi”!** Meciul cu Ceahlăul se joacă cu spectatori

Veste cât se poate de bună pentru fanii Petrolului Ploiești. Meciul din următoarea etapă a Ligii I, cel cu Ceahlăul, se va putea disputa cu spectatori în tribună. Comisia de Recurs a Ligii Profesioniste de Fotbal a decis, astăzi, să anuleze hotărârea nr. 544/17.08.2011 a Comisie de Disciplină, conform căreia clubul FC Petrolul fusese sancționat cu măsura programării unui joc fără spectatori pe teren propriu și cu o penalitate sportivă de 40.000 lei.
Veste bună pentru "lupi"!** Meciul cu Ceahlăul se joacă cu spectatori

HC Roman – Oltchim Râmnicu Vâlcea**, scor 27-28, în Liga Națională

Echipa Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 28-27 (14-15), formația HC Roman, într-un meci din prima etapă a Ligi Naționale de handbal feminin, ediția 2011/2012, informează site-ul frh.ro.
HC Roman - Oltchim Râmnicu Vâlcea**, scor 27-28, în Liga Națională

Dulgheru, eliminată și la dublu de la US Open

Perechea Alexandra Dulgheru/Magdalena Rybarikova (România/Slovacia) a ratat, joi, calificarea în turul doi al probei de dublu din cadrul turneului US Open, ultimul Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiției. Dulgheru și Rybarikova au fost învinse în primul tur, cu scorul de 6-4, 6-4, de cuplul Maria Korițeva/Tatiana Pușek (Ucraina/Belarus).
Dulgheru, eliminată și la dublu de la US Open

CFR îl urmărește pe Beto din sezonul trecut!** „Sâmbătă va ajunge la Cluj!”

Președintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat că portarul de la Porto, Beto, a fost în vizorul clujenilor încă din sezonul trecut, însă în acea perioadă nu a fost posibilă aducerea sa la gruparea ardeleană.
CFR îl urmărește pe Beto din sezonul trecut!** "Sâmbătă va ajunge la Cluj!"

Kaka, derutat de ultimele declarații ale lui Mou!** „A avut mereu încredere în mine, dar e posibil să fi zis că nu mai are nevoie de serviciile mele”

I-au trebuit numai patru minute să marcheze în noul sezon. Kaka a înscris cel mai frumos gol împotriva Zaragozei, în victoria cu 6-0. Brazilianul a vorbit pe site-ul oficial al Realului despre primul meci din campionat, dar și despre declarațiile din ultima vreme ale antrenorului său, Mourinho.
Kaka, derutat de ultimele declarații ale lui Mou!** "A avut mereu încredere în mine, dar e posibil să fi zis că nu mai are nevoie de serviciile mele"

Gigi Becali ar putea fi EXCLUS din fotbal!** A făcut o greșeală URIAȘĂ‚ și ar putea fi declarat persona non-grata

Gigi Becali a lansat acuze dure la adresa lui Dumitru Dragomir, pe care îl acuză că este implicat în întârzierea rezolvării cazurilor lui Bălan și Goga, care au depus cerere să devină jucători liberi de contract.
Gigi Becali ar putea fi EXCLUS din fotbal!** A făcut o greșeală URIAȘĂ‚ și ar putea fi declarat persona non-grata

Dragomir îi răspunde lui Becali:** „Toți sunt NEBUNI! Jur pe Biblie că n-am făcut nimic!”

Gigi Beclai a declanșat un nou război cu Dragomir și îl amenință pe acesta cu demiterea, dacă nu va renunța la comisiile din cadrul LPF. Supărat că nu a reușit să-i aducă pe Tibi Bălan și Dorin Goga în timp util pentru ca aceștia să fie înscriși pe lista UEFa, Becali îl acuză pe Dragomir că ar fi influențat judecata comisiei pentru soluționarea litigiilor, care ar fi trebuit să decidă dacă cei doi jucători devin liberi de contract. Dragomir a răspuns prompt și îi transmite lui Gigi Becali că va plăti pentru afirmațiile sale.
Dragomir îi răspunde lui Becali:** "Toți sunt NEBUNI! Jur pe Biblie că n-am făcut nimic!"

Real Madrid joacă pentru români!** Cum poți merge GRATIS la un meci pe Bernabeu

După recitalul de la Zaragoza din prima etapă jucată în noul sezon din Spania, Real Madrid se anunță mai puternică decât în sezonul trecut. Presa din Spania anticipează maximum de puncte pentru Real până la meciul din 12 decembrie cu Barcelona.
Real Madrid joacă pentru români!** Cum poți merge GRATIS la un meci pe Bernabeu

Atletico nu-și uită vedetele!** Participă la inaugurarea stadionului Fernando Torres într-o suburbie a Madridului! Starul spaniol nu va fi însă prezent

Fernando Torres va lipsi la inaugurarea stadionului care-i poartă numele, construit în orașul său natal, Fuenlabrada, din cauza selecției la echipa națională a Spaniei, urmând ca fosta sa formație Atletico Madrid să dispute un meci amical cu gruparea din localitatea madrilenă.
Atletico nu-și uită vedetele!** Participă la inaugurarea stadionului Fernando Torres într-o suburbie a Madridului! Starul spaniol nu va fi însă prezent

Blatter nu este de acord cu amânarea primei etape din Serie A!** „Fotbalul este o religie, greva este o EROARE”

Greva fotbaliștilor din Italia este "o eroare" și o lipsă de "respect față de societate", a declarat președintele FIFA, Joseph Blatter, joi, la deschiderea Campionatului Mondial de fotbal pe plajă, la Marina di Ravenna, informează AFP.
Blatter nu este de acord cu amânarea primei etape din Serie A!** "Fotbalul este o religie, greva este o EROARE"

Madagascar, model pentru FRF?** Ce decizie DRASTICĂ‚ au luat africanii după rezultatele slabe ale naționalei

Pe lângă faptul că au întristat o țară întreagă, rezultatele slabe ale echipei naționale au generat cea mai drastică decizie din istoria fotbalului.
Madagascar, model pentru FRF?** Ce decizie DRASTICĂ‚ au luat africanii după rezultatele slabe ale naționalei

VIDEO & FOTO** Putea să fie gimnastă, dar ales să facă show-uri sexy!

Supranumită "zeița flexibilității", Zlata a devenit una din cele mai cunoscute contorsioniste. Fosta gimnastă are acum 25 de ani și s-a specializat în show-uri sexy, care se bucură de o asistență foarte mare.
VIDEO & FOTO** Putea să fie gimnastă, dar ales să facă show-uri sexy!

RECORD!** Suma FABULOASĂ‚ cheltuită de cluburile din Premier League pe transferuri

Cele cinci mari cluburi din Premier League, Manchester United, Manchester City, Chelsea, Arsenal și Liverpool, au cheltuit fiecare peste 50 de milioane de lire sterline în această vară.
RECORD!** Suma FABULOASĂ‚ cheltuită de cluburile din Premier League pe transferuri

Daniel Niculae, în culmea fericirii!** Ce a declarat la revenirea sa în Ligue 1, la Nancy

Atacantul echipei AS Monaco, Daniel Niculae, împrumutat pentru un sezon clubului AS Nancy, s-a declarat încântat că a revenit în primul eșalon din Franța, unde va fi antrenat de fostul său tehnician de la Auxerre, informează nicematin.com.
Daniel Niculae, în culmea fericirii!** Ce a declarat la revenirea sa în Ligue 1, la Nancy

Goian, SPERANȚA celor de la Rangers pentru noul sezon!** Este pe primul loc într-un sondaj realizat de club

Perioada de transferuri s-a încheiat pe 31 august, iar marile cluburi ale Europei și-au definitivat astfel loturile pentru faza următoare a Ligii Campionilor și a Ligii Europa.
Goian, SPERANȚA celor de la Rangers pentru noul sezon!** Este pe primul loc într-un sondaj realizat de club

MM și Levi aveau planuri mari pentru Tibi Bălan:** „Pe el l-am dorit cel mai mult!”

Gigi Becali a anunțat că a renunțat la transferul lui Tibi Bălan, iar Mihai Stoica spune că regretă că mijlocașul nu a ajuns la Steaua. "Pe el mi-l doream cel mai mult", a declarat MM, care regretă că mutarea nu se va mai realiza. Totuși, managerul stelist lasă o portiță deschisă pentru transfer, cu mențiunea că jucătorul nu va "Tibi Bălan a fost jucătorul pe care mi l-am dorit cel mai mult. Și Roni Levi l-a dorit foarte mult. Mai departe, la negocieri nu m-am mai băgat. Pe lista UEFA oricum nu-l mai putem băga, la ora trei a fost termenul de predare a listelor.
MM și Levi aveau planuri mari pentru Tibi Bălan:** "Pe el l-am dorit cel mai mult!"