11 Feb. 2011
Eram în cantonament cu Universitatea Craiova la „Lia Manoliu", în incinta complexului. Se întâmpla în primăvara lui ''97, jucam semifinala cu Farul Constanța. Eram în hotel eu și foarte mulți sportivi.
În dimineața meciului, mă uitam la ăștia la haltere, cum trag ei pe-acolo. Le-am zis lui Traian Cihărean și Adrian Matiaș, foști campioni: "Bă, dați-mi și mie o pastilă de-asta de vă dă putere, ca să am și eu forță să trag la poartă mai tare!". Mi-au dat două pastile de-alea albe și mi-au zis: "Ia, mă, astea două, dar să nu stai nici la pauză, că dacă stai, te-ai dus dreacu''!". Până la pauză, am dat două goluri, am fost cel mai bun. La pauză, mă mișcam, dădeam din mâini și din picioare, eu mă agitam, și m-a luat nea Zamfir: "Stai, mă dreacu'' jos, că mă încurci și nu pot să vă explic ce trebuie să facem!". I-am zis: "Bre, lasă-mă în pace, că eu trebuie să mă mișc, ăsta e meciul vieții mele!". În fine, prin minutul 75, am ieșit plin de cârcei, nu mai puteam să mă mișc. M-am dus direct la hartelofili: "Mai dați-mi pilule fermecătoare, că am fost cel mai bun". M-au luat cu vrăjeala: "Bă, că sunt scumpe, bă, că îți fac rău, nu îți mai dăm.". Mă tot rugam de ei: "Nu fiți bulangii, că ajung golgheter, ajutați-mă!".