CELE MAI NOI ARTICOLE

A plecat în vacanță și a ajuns juniorul Barçei!** Povestea incredibilă a unui puști de 7 ani care a luat parte întâmplător la un trial VIDEO

"La Masia" este academia de fotbal la care visează toți puștii care se apucă de fotbal. Centrul de copii și juniori al Barcelonei este locul unde au fost promovați jucători precum Messi, Guardiola și Puyol.
A plecat în vacanță și a ajuns juniorul Barçei!** Povestea incredibilă a unui puști de 7 ani care a luat parte întâmplător la un trial VIDEO

Pandurii negociază cu un jucător cu un CV UIMITOR! A jucat la Werder, iar Wenger l-a adus la Arsenal

Francezul a plecat în Austria, unde își negociază contractul cu formația pregătită de Petre Grigoraș. La prima vedere, Bischoff pare un real câștig pentru gorjeni.
Pandurii negociază cu un jucător cu un CV UIMITOR! A jucat la Werder, iar Wenger l-a adus la Arsenal

Falcao își deschide brațele pentru Chelsea:** „E un club din Anglia unde visez să joc”

După ce noul antrenor al lui Chelsea, Andre Villas-Boas, și-a exprimat dorința de a-l aduce după el pe Stamford Bridge și pe atacantul Radamel Falcao, dorința sa ar putea fi împlinită în cele din urmă. Ultima declarație voalată a columbianului în vârstă de 25 de ani îl face pe Roman Abramovic să caute imediat fondurile pentru aducerea acestuia sub comanda "noului Mourinho". "Este un club pentru care visez să evoluez. Liga spaniolă este bună, însă eu prefer Premier League, deoarece atmosfera de acolo este mult mai atractivă. Mă simt matur din toate punctele de vedere și consider că sunt pregătit să evoluez într-o ligă puternică", a spus Falcao, autor a 17 goluri în campionat pentru Porto în sezonul 2010-2011. Transferul întâmpină însă în continuare un mare obstacol, prețul mare fixat de președintele Pinto Da Costa atacantului columbian, 70 de milioane de euro, sumă care descurajează orice cumpărător.
Falcao își deschide brațele pentru Chelsea:** "E un club din Anglia unde visez să joc"

Încă un transfer la CS Mioveni!** Ce atacant al Craiovei va fi coleg cu Dică și Neaga: „Sper să jucăm în Europa”

Liber de contract, semnat o înțelegere care se întinde pe o perioadă de doi ani. Atacantul în vârstă de 25 de ani se alătură astfel unor alte nume cu experiență în Liga I, precum Adrian Neaga sau Nicolae Dică.
Încă un transfer la CS Mioveni!** Ce atacant al Craiovei va fi coleg cu Dică și Neaga: "Sper să jucăm în Europa"

Străinii Vasluiului au luat-o razna!** Dusan Kuciak e sub contract cu moldovenii, dar se antrenează cu Legia

Portarul slovac se pregătește în Polonia, în ciuda faptului că mai are un an de contract cu gruparea patronată de Adrian Porumboiu. Kuciak speră că FIFA îl va declara liber de contract, după exemplul lui Carlo Costly, trecut printr-o situație similară.
Străinii Vasluiului au luat-o razna!** Dusan Kuciak e sub contract cu moldovenii, dar se antrenează cu Legia

EXCLUSIV** Vasile Avram a fost audiat la DNA în cazul „Șpagă pentru titlu”, dezvăluit de ProSport! Urmează Sandu și Becali

Un nou cutremur este pe cale să zguduie din temelii fotbalul românesc. Personajele principale: Mircea Sandu, Marian Iancu, Vasile Avram
EXCLUSIV** Vasile Avram a fost audiat la DNA în cazul "Șpagă pentru titlu", dezvăluit de ProSport! Urmează Sandu și Becali

Inter și Valencia au bătut palma pentru transferul lui Chivu!** REACȚIA românului i-a lăsat MASCĂ‚ pe „lilieci”

Mai multe formații au fost interesate de serviciile lui Cristi Chivu în această vară. Pe listă s-au aflat Valencia, Liverpool și Napoli, însă doar prima formație a făcut o ofertă concretă.
Inter și Valencia au bătut palma pentru transferul lui Chivu!** REACȚIA românului i-a lăsat MASCĂ‚ pe "lilieci"

A fost campioană acum doi ani, dar s-a DESFIINȚAT!** OFICIAL Unirea nu mai există

Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a luat act, în ședința de miercuri, de desființarea grupării Unirea Urziceni, care la finalul sezonului trecut retrogradase în Liga a II-a, informează site-ul oficial al FRF.
A fost campioană acum doi ani, dar s-a DESFIINȚAT!** OFICIAL Unirea nu mai există

Ultimul amical pentru ‘U’ în Austria!** Clujenii întâlnesc a patra clasată din Turcia

"Șepcile roșii" sunt înaintea ultimului amical din Austria! Niculescu și ai lui vin după prima înfrângere a stagiului de pregătire și vor întâlni a patra clasată din Turcia. U Cluj va juca azi cu cei de la Gaziantepspor
Ultimul amical pentru 'U' în Austria!** Clujenii întâlnesc a patra clasată din Turcia

El ar putea fi cel mai mare TALENT al Stelei de la Hagi încoace!** GESTUL prin care l-a cucerit DEFINITIV pe Gigi Becali

A debutat la Steaua la 17 ani și e considerat unul dintre cele mai mari talente pe care roș-albaștrii le au în curte. ProSport a stat de vorbă cu
El ar putea fi cel mai mare TALENT al Stelei de la Hagi încoace!** GESTUL prin care l-a cucerit DEFINITIV pe Gigi Becali

Fanii Timișoarei ies din nou în stradă:** „E o răzbunare personală a lui Mircea Sandu! Totul a fost premeditat și intenționat”

Suporterii echipei Politehnica Timișoara organizează la 11 iulie un nou miting pentru a protesta față de retrogradarea formației bănățene.
Fanii Timișoarei ies din nou în stradă:** "E o răzbunare personală a lui Mircea Sandu! Totul a fost premeditat și intenționat"

Încă un conflict la CFR!** S-a certat cu șefii și vrea să plece: două echipe din Germania îl vor

După Bud și Gabi Mureșan, care și-au cerut drepturile pe sezonul trecut și au intrat în conflict cu șefii, încă un jucător este la cuțite cu Paszkany și Iuliu Mureșan. Emmanuel Kone nu s-a prezentat la pregătirea din această vară și a fost amenințat cu amenzi mari. Kone s-a întors la Cluj, dar nu și-a ascuns dorința de a pleca.
Încă un conflict la CFR!** S-a certat cu șefii și vrea să plece: două echipe din Germania îl vor

CFR Cluj a renunțat la Batin pentru viitorul sezon!** Vezi la ce club din Liga I s-a transferat atacantul

În vârstă de 24 ani, Batin a mai evoluat până acum la formațiile FC Baia Mare și UTA Arad. În ediția 2010-2011, atacantul a evoluat într-un singur meci pentru CFR Cluj.
CFR Cluj a renunțat la Batin pentru viitorul sezon!** Vezi la ce club din Liga I s-a transferat atacantul

Galerie FOTO** Miss Tourism România 2011 a dat răspunsul pe care nu l-ai fi așteptat niciodată de la o femeie! De ce îl preferă pe Tamaș lui Mutu

Miss Toursim România 2011, Andreea Rotaru, și-a exprimat preferințele în materie de fotbaliști.
Galerie FOTO** Miss Tourism România 2011 a dat răspunsul pe care nu l-ai fi așteptat niciodată de la o femeie! De ce îl preferă pe Tamaș lui Mutu

Peste 10 minute de gameplay din Deus Ex: Human Revolution

În această primăvară, Go4games.ro s-a numărat printre puținele publicații care au avut ocazia să testeze o versiune preview a mult-așteptatului hibrid shooter/RPG Deus Ex: Human Revolution. Impresiile noastre de atunci le puteți găsi în continuare în hands on preview-ul dedicat jocului. Astăzi vă prezentăm însă ceva nou.
Peste 10 minute de gameplay din Deus Ex: Human Revolution

„Ricky” Alvarez, transferat de Inter:** „Sunt fericit, mulțumesc fanilor lui Velez”

Mijlocașul echipei Velez Sarsfield, Ricardo "Ricky" Alvarez, va evolua la Internazionale Milano în următoarele cinci sezoane, el fiind achiziționat pentru suma de 12 milioane de euro.
"Ricky" Alvarez, transferat de Inter:** "Sunt fericit, mulțumesc fanilor lui Velez"

PARIURILE lui Ciobi!** Ei sunt cei doi TINERI care îi vor face uitați pe Torje și Alexe la Dinamo

Liviu Ciobotariu are deja o lună de când o antrenează pe Dinamo și a analizat, într-un amplu interviu acordat ProSport, plusurile și minusurile grupării din Ștefan cel Mare.
PARIURILE lui Ciobi!** Ei sunt cei doi TINERI care îi vor face uitați pe Torje și Alexe la Dinamo

Cum a ajuns Steaua să se „bată” cu Atletico și Zenit!** Transferul care schimbă viața familiei unui stelist

Este unul dintre cei mai apreciați steliști, deși a fost la un moment dat pe lista neagră a lui Becali. Adus de Pițurcă în Ghencea, fundașul a intrat repede și în grațiile lui Mihai Stoica: "E un om nemaipomenit", spune MM despre cel mai bine plătit fotbalist al Stelei.
Cum a ajuns Steaua să se "bată" cu Atletico și Zenit!** Transferul care schimbă viața familiei unui stelist

„Roni Levi este un antrenor excepțional!** Avem cea mai bună echipă și vom lua titlul”

Steaua va dispuat în această seară al patrulea amical din această vară împotriva rușilor de la FC Krasnodar, mare rivală a echipei antrenate de Dan Petrescu, Kuban.
"Roni Levi este un antrenor excepțional!** Avem cea mai bună echipă și vom lua titlul"

PlayStation 4 va fi lansat în 2012?

După ce Nintendo și-a anunțat intențiile de a lansa o nouă consolă - Nintendo Wii U - în cursul anului viitor, se pare că și Sony are planuri în această privință. Astfel, conform unei relatări a celor de la DigiTimes, anumiți producători de componente hardware din Taiwan au confirmat faptul că procesul de fabricație a viitoarei console Sony - denumită, după cum era de așteptat, PlayStation 4 - va începe încă din acest an, lansarea noului sistem fiind plănuită pentru 2012.
PlayStation 4 va fi lansat în 2012?

FOTO** Wenger a dat în mintea copiilor când a aflat de plecările lui Clichy și Nasri :)

Chiar dacă Arsenal s-a despărțit de două piese de bază din angrenajul echipei de anul trecut, Arsene Wenger pare să nu fie deranjat deloc de acest fapt.
FOTO** Wenger a dat în mintea copiilor când a aflat de plecările lui Clichy și Nasri :)

Goian și-a găsit echipă: a fost împrumutat de Palermo!** Unde va juca

Goian va juca în noul sezon pentru altă echipă din Serie A. Fostul stelist a fost împrumutat de cei de la Palermo. De fundașul român au mai fost interesate și Siena și Lecce
Goian și-a găsit echipă: a fost împrumutat de Palermo!** Unde va juca

Vârful dorit de Becali nu se teme de concurență: „Aș face față oricând la Steaua”** Ce stă în calea transferului

Rusescu, Tatu și M. Costea sunt cei 3 atacanți care au venit la Steaua în această vară, însă, cu toate acestea, roș-albaștrii încă mai caută întăriri în compartimentul ofensiv.
Vârful dorit de Becali nu se teme de concurență: "Aș face față oricând la Steaua"** Ce stă în calea transferului

STARTUL Ligii 1, pe 22 iulie! Vom avea din nou tur prelungit, cu 18 etape!** VEZI AICI programarea rundelor din noul sezon

Steaua și Oțelul vor deschide sezonul 2011-2012, în Supercupa de pe 17 iulie, de la Piatra Neamț! Primul sezon fără o echipă românească direct în grupele Champions League începe pe 22 iulie! Turul va fi iar unul prelungit! Etapa a 18-a se va juca pe 17 decembrie! VEZI MAI JOS REPROGRAMAREA TURULUI
STARTUL Ligii 1, pe 22 iulie! Vom avea din nou tur prelungit, cu 18 etape!** VEZI AICI programarea rundelor din noul sezon

„Vă aștept pe toți la Universitate după meci!”** De unde vine cel mai mare pericol pentru Bute

Lucian Bute va încerca pentru a opta oară să-și apere titlul mondial la categoria supermijlocie IBF în fața francezului Jean Paul Mendy.
"Vă aștept pe toți la Universitate după meci!"** De unde vine cel mai mare pericol pentru Bute

Partida pe care o așteaptă de patru ani:** „Vă promit că centura va rămâne la mine”! Mesajul lui Bute înaintea meciului cu Mendy

Lucian Bute are de câștigat o ultimă bătălie înaintea marelui meci cu Mendy. Bute spune că nu are emoții: "Întotdeauna am avut probleme cu greutatea". Gălățeanul a declarat la conferința de presă că așteaptă meciul acesta de patru ani: "Vă promit că centura va rămâne la mine"
Partida pe care o așteaptă de patru ani:** "Vă promit că centura va rămâne la mine"! Mesajul lui Bute înaintea meciului cu Mendy

Mediașul face cunoștință cu Europa!** Vezi brigada pentru meciul cu finlandezii de la KuPS

Arbitri din Danemarca și Austria la dubla manșă pe care echipa Gaz Metan Mediaș o va disputa în compania formației finalandeze KuPS Kuopio, în turul doi preliminar al Ligii Europa, informează site-ul oficial al UEFA.
Mediașul face cunoștință cu Europa!** Vezi brigada pentru meciul cu finlandezii de la KuPS

Explicația INCREDIBILĂ‚ a lui Lucescu pentru RATAREA Supercupei!** Cine a fost de vină

Șahtior Donețk a pierdut Supercupa Ucrainei în fața rivalilor de la Dinamo Kiev, scor 3-1. Pentru Șahtior a marcat Fernandinho '14, în timp ce pentru Dinamo Kiev au înscris Gusev '5 (penalty), Diakhate '32 și Milevski '83.
Explicația INCREDIBILĂ‚ a lui Lucescu pentru RATAREA Supercupei!** Cine a fost de vină

I-au ridicat pulsul lui Levi!** Cum explică steliștii coșmarul din finalul ultimului amical

Steaua trage tare pentru SuperCupa cu Oțelul, mai ales că gălățenii par să-și fi regăsit forma în victoria cu Anderlecht. Egalul cu brazilienii de la Comercial l-a enervat pe Levi, care a țipat pe toată durata meciului la Brandan și compania! Martinovic spune că a fost vorba doar de relaxare pe finalul meciului, atunci când sud-americanii au revenit și au egalat: "Ei erau parcă mai tehnici și mai rapizi"
I-au ridicat pulsul lui Levi!** Cum explică steliștii coșmarul din finalul ultimului amical

Mitică recunoaște că se gândește la retragere, dar din 2014!** „Nu mă tem de Ad. Generală, e greu să mă demită”

Dragomir nu se teme că va fi demis de conducătorii cluburilor din Liga I la Adunarea Generală Ordinară programată la 18 iulie
Mitică recunoaște că se gândește la retragere, dar din 2014!** "Nu mă tem de Ad. Generală, e greu să mă demită"

EXCLUSIV** Alungat de Mititelu, omul bun la toate de la Craiova a ajuns în Liga a II-a din Arabia Saudită!

Antrenorul Aurel Țicleanu a semnat, marți seara, un contract cu Uhud Club , o echipă ce activează în liga a II-a din Arabia Saudită! Țicleanu, ultima dată tehnician la Universitatea Craiova a preluat echipa de eșalon secund Uhud Club, formație clasată pe locul 10 sezonul trecut, când a fost pregătită, pentru o perioadă, de un alt român - Petre Gigiu.
EXCLUSIV** Alungat de Mititelu, omul bun la toate de la Craiova a ajuns în Liga a II-a din Arabia Saudită!

„Bud e un jucător pe care ni-l dorim!”** La ce club din Liga I poate ajunge vârful CFR-ului

Majoritatea echipelor din prima ligă se pregătesc pentru startul noul sezon în străinătate, antrenorii stabilesc mai multe meciuri amicale pentru se edifica asupra formulei start pe care o vor alinia în prima etapă.
"Bud e un jucător pe care ni-l dorim!"** La ce club din Liga I poate ajunge vârful CFR-ului

Dragomir, strâns cu ușa? Fantoma din spatele scandalului ‘șpagă pentru titlu’:** „Totul e un scenariu bine pus la punct pentru alungarea lui Mitică”

Scandalul dintre Mircea Sandu și Marian Iancu ar putea avea și alte implicații! Patronul lui Poli este cunoscut ca un apropiat al șefului de la Ligă, iar poziția acestuia în războiul licențelor i-ar putea fi fatală. Dragomir dă semne că se teme de înmulțirea atacurilor asupra sa: "E un scenariu pus la punct pentru înlăturarea lui Dragomir", spune un conducător din Liga 1.
Dragomir, strâns cu ușa? Fantoma din spatele scandalului 'șpagă pentru titlu':** "Totul e un scenariu bine pus la punct pentru alungarea lui Mitică"

Handbalul, pe urmele fotbalului!** România va avea doar patru echipe în cupele europene masculine

Federația Europeană de Handbal a anunțat repartiția locurilor în cupele europene masculine, în sezonul 2012-2013, după reuniunea de la Malta, noutatea fiind comasarea Cupei EHF cu Cupa Cupelor.
Handbalul, pe urmele fotbalului!** România va avea doar patru echipe în cupele europene masculine

Succes de marcă pentru Răzvan:** Rapid – Wisla Cracovia 2-0

Rapid s-a impus cu 2-0 în partida amicală disputată contra echipei poloneze Wisla Cracovia la Tallinn, Estonia. Golurile formației lui Răzvan Lucescu au fost marcate de Grigorie și Roman. Acesta este cel de-al treilea succes din pregătiri pentru vișinii, care mai au și o înfrângere. Următoarea partidă pe care giuleștenii o vor susține în stagiul baltic va fi cea cu RCK Genk, pe 8 iulie.
Succes de marcă pentru Răzvan:** Rapid - Wisla Cracovia 2-0

VIDEO** Olăroiu și Rădoi, războinicii aduși de arabi pentru duelul cu Zenga și Maradona: „Al-Ain e peste orice club din România”

Cosmin Olăroiu a decis aducerea lui Mirel Rădoi la Al Ain, cei doi fiind foarte încântați de condițiile oferite de clubul arab, care nu se compară cu ce oferă niciun club din România.
VIDEO** Olăroiu și Rădoi, războinicii aduși de arabi pentru duelul cu Zenga și Maradona: "Al-Ain e peste orice club din România"

Varga și Traore, sparring partneri pentru Ligă!** Kubanul lui SuperDan va juca un amical cu Vaslui

Întâlnire cu multe implicații în pregătirile din această vară! Wesley și Sânmărtean se vor pregăti pentru Liga Campionilor cu echipa antrenorului care a reușit cea mai mare performanță dintre români în grupele Ligii. Dan Petrescu va face un miniturneu în Germania, prin care rușii pregătesc meciul de Cupă, dar și reluarea campionatului.
Varga și Traore, sparring partneri pentru Ligă!** Kubanul lui SuperDan va juca un amical cu Vaslui

De ce îl iubește Tonciu pe Mitea, dar n-ar putea sta lângă un chinez!** Declarația care îl aduce pe „Nicky” în CULMEA fericirii

Chiar dacă se părea că relația lor s-a sfârșit, Andreea Tonciu și Nicolae Mitea au luat-o de la capăt. După mai multe certuri și împăcări, cei doi au ajuns la concluzia că nu pot trăi unul fără celălalt.
De ce îl iubește Tonciu pe Mitea, dar n-ar putea sta lângă un chinez!** Declarația care îl aduce pe "Nicky" în CULMEA fericirii

„Iancu nu ar trebui declarat ‘persona non-grata’!** Sandu s-a hazardat când a făcut asemenea declarații”

Scandalul "mită pentru titlu" a înscins spiritele printre conducătorii din Liga I. Dezvăluirile lui Mircea Sandu și Gigi Becali despre sumele de bani care se dau pentru câștigarea unui titlu au împărțit lumea fotbalului românesc.
"Iancu nu ar trebui declarat 'persona non-grata'!** Sandu s-a hazardat când a făcut asemenea declarații"

El ar putea fi OMUL CHEIE în venirea lui Moraes!** Întâlnirea care poate rezolva cel mai dorit transfer al Stelei

Fostul antrenor al Stelei, Sorin Cîrțu spunea în urmă cu ceva zile că nu înțelege strategia roș-albaștrilor: "Ei au nevoie de întăriri în atac". Tatu, Rusescu sau Mihai Costea nu sunt suficienți pentru obiectivul fixat de Becali și Mihai Stoica: titlul! Poate cel mai dorit transfer al Stelei, Moraes întârzie să ajungă sub comanda lui Levi: transferul la ȚSKA Sofia l-a blocat pe brazilian.
El ar putea fi OMUL CHEIE în venirea lui Moraes!** Întâlnirea care poate rezolva cel  mai dorit transfer al Stelei