CELE MAI NOI ARTICOLE

S-a găsit „buba” la Inter!** Lui Ranieri i se impută faptul că nu e în stare să ascută arma cu care Mourinho a luat Liga Campionilor

Pe „Velodrome", Ranieri încearcă să o readucă pe Inter pe linia de plutire. Rănile din Serie A ar putea fi pansate în optimile Ligii Campionilor, dar adversarul e dificil. Campioana Franței e neînvinsă în ultimele 15 partide și, în plus, antrenorul lui Inter n-a rezolvat „ecuația" Sneijder. Decisiv în era Mourinho, decarul olandez nu-și mai găsește acum locul în garnitura de start a nerazzurrilor. În vară, presa italiană și cea engleză l-au dat pe Sneijder la United, drept înlocuitorul lui Scholes. Olandezul a rămas la Inter, însă are parte de un sezon mizerabil. A trecut deja peste trei accidentări, iar acum se luptă pentru locul de titular. Mourinho l-a văzut drept un personaj „esențial" în sezonul cu tripla istorică a Interului (2009-2010), Ranieri nu-i mai găsește locul în sistem. Dacă tehnicianul portughez era adeptul lui 4-2-3-1, cu olandezul în spatele unicului vârf, în clasicul 4-4-2 preferat de italian magia lui Sneijder își pierde din efect. Interul lui Ranieri are rezultate fără Sneijder În evoluția sinusoidală din perioada Ranieri, panta ascendentă a fost reprezentată de nouă victorii consecutive, în toate competițiile, între 10 decembrie 2011 și 22 ianuarie 2012. Una în care, din cauza accidentărilor, Sneijder a cam lipsit (doar 143 de minute jucate). De la sfârșitul lui ianuarie, caruselul Inter a început să coboare. Cinci în
S-a găsit "buba" la Inter!** Lui Ranieri i se impută faptul că nu e în stare să ascută arma cu care Mourinho a luat Liga Campionilor

Conflict de interese pentru Shaqiri!** Le-a cerut rivalilor permisiunea să marcheze: „Vă supărați dacă dau gol?”

Aflat în ultimele sale luni la Basel, Shaqiri se temea că o evoluție bună a sa în fața viitorului angajator l-ar putea supăra pe antrenorul Jupp Heynckes, căruia i-a telefonat cu două zile înainte de meciul de pe „St. Jakob Park". „L-am întrebat pe domnul Heynckes dacă se va supăra pe mine în cazul în care voi marca în poarta lui Bayern. A râs și a glumit cu mine apoi. M-a asigurat că trebuie să-mi fac datoria pentru clubul meu indiferent de ce se va întâmpla la vară. A fost o conversație foarte drăguță", a dezvăluit jucătorul născut în Kosovo, care și-a lăudat viitorii colegi: „Bayern e cel mai bun club din Germania și cu siguranță este favorită la calificare".
Conflict de interese pentru Shaqiri!** Le-a cerut rivalilor permisiunea să marcheze: "Vă supărați dacă dau gol?"

„Modelul Bărcăuan”, aproape de o reeditare la Dinamo!** Ce atacant era văzut ca o soluție pe postul de fundaș stânga

Dinamoviștii caută orice soluție pentru a-și fortifica flancul stâng al apărării, dar timpul scurt rămas până la debutul stagiunii de primăvară a Ligii I i-a făcut să se precipite.
"Modelul Bărcăuan", aproape de o reeditare la Dinamo!** Ce atacant era văzut ca o soluție pe postul de fundaș stânga

Liber la jocul bărbătesc:** centralul de la Twente – Steaua e renumit pentru pedepsele blânde! Nu ghiciți de ce austriacul arbitrează astfel

Robert Schorgenhofer este centralul desemnat pentru returul de mâine dintre Twente și Steaua.
Liber la jocul bărbătesc:** centralul de la Twente - Steaua e renumit pentru pedepsele blânde! Nu ghiciți de ce austriacul arbitrează astfel

Mitică și regimul de fier!** Un angajat al LPF, dat afară dintr-un motiv incredibil

Mitică aplică un regim de fier la LPF!** Un angajat, dat afară pentru că a refuzat deszăpezirea! Episod tragicomic la Liga Profesionistă de Fotbal. Zilele trecute, Dumitru Dragomir și-a încolonat angajații și i-a scos la deszăpezirea sediului. Pentru că n-a participat, ofițerul de presă Adi Ionescu a fost dat afară!
Mitică și regimul de fier!** Un angajat al LPF, dat afară dintr-un motiv incredibil

Trimitem Armata în Londra!** Băieții lui Mihai Covaliu s-au calificat la Jocurile Olimpice! Transmite-le un mesaj

Duelurile de la Cupa Mondială din Padova s-au sfârșit fericit pentru sabrerii lui Mihai Covaliu (loc 7, 25 de puncte), iar Rareș Dumitrescu, Florin Zalomir, Tiberiu Dolniceanu și Cosmin Hăncianu aduc o nouă mască de oxigen pentru olimpismul intern. Delegația tricoloră nu va încrucișa doar spadele la Londra, atacurile urmând a fi dezvoltate și pe planșa de la sabie. După 16 ani (Atlanta), scrima trimite din nou două echipe la o ediție a JO.
Trimitem Armata în Londra!** Băieții lui Mihai Covaliu s-au calificat la Jocurile Olimpice! Transmite-le un mesaj

Manea revine cu Metz!** Oltchim pregătește armele pentru meciul care ar putea propulsa-o în semifinalele Ligii Campionilor

Oltchim a lăsat în urmă înfrângerea cu Buducnost (24-34) și își pregătește armele pentru meciul care ar putea propulsa-o în semifinalele Ligii Campionilor, de duminică, cu Metz (ora 18:30, Digi Sport). O partidă pentru care antrenorul Radu Voina se poate baza și pe pivotul Oana Manea.
Manea revine cu Metz!** Oltchim pregătește armele pentru meciul care ar putea propulsa-o în semifinalele Ligii Campionilor

Becali e noul „coach”!** Ilie Stan a plecat capul și îl lasă pe patron să-i facă echipa! Cum va arăta Steaua la Twente

Momentul de răzvrătire împotriva „dictaturii" lui Gigi Becali la Steaua nu l-a ținut mult pe Ilie Stan. Deși tehnicianul intenționa să înceapă partida de la Enschede cu Brandan fundaș stânga și cu Bicfalvi la mijloc, se pare că ultimele evenimente dintre el și patron l-au determinat să asculte întrutotul de indicațiile lui Becali.
Becali e noul "coach"!** Ilie Stan a plecat capul și îl lasă pe patron să-i facă echipa! Cum va arăta Steaua la Twente

Gafele HALUCINANTE comise de Sandu:** a vândut naționala unei companii fictive, a jignit UEFA, a schimbat imnul! Acum refuză explicațiile

ProSport și-a asumat de mulți ani postura de critic al FRF în general, respectiv al președintelui Mircea Sandu. În ciuda acestui fapt, și de această dată am încercat să reflectăm, așa cum e firesc, ultimele gafe ale Federației cuprinzând și poziția lui Mircea Sandu. Așa cum face însă de mai multă vreme, Nașu se ascunde. Nu răspunde. De frică? De jenă? Gafele comise doar în ultima vreme ar impune și frică, și jenă, dar și o demisie.
Gafele HALUCINANTE comise de Sandu:** a vândut naționala unei companii fictive, a jignit UEFA, a schimbat imnul! Acum refuză explicațiile

Se antrenează pentru promovarea în Liga I!** Viitorul Constanța – Dinamo Brest 2-2

Formația din Liga a II-a Viitorul Constanța a terminat la egalitate, scor 2-2 (0-1), meciul amical disputat, marți, în Antalya, cu echipa Dinamo Brest (locul 10 sezonul trecut în prima ligă din Belarus).
Se antrenează pentru promovarea în Liga I!** Viitorul Constanța - Dinamo Brest 2-2

Victorie mare pentru voleiul românesc!** CSV 2004 Tomis – Dinamo Krasnodar 3-2

Echipa de volei feminin CSV 2004 Tomis Constanța a reușit al doilea succes de marcă al actualei stagiuni continentale. Campioana României „retrogradată" din Liga Campionilor în Cupa CEV, a jucat, marți seara, împotriva formației ruse Dinamo Krasnodar. Echipa de pe litoral a reușit să se impună cu scorul de 3-2, la capătul unui meci dramatic.
Victorie mare pentru voleiul românesc!** CSV 2004 Tomis - Dinamo Krasnodar 3-2

I s-a spus să fie rău cu Twente, dar e rău cu ai lui!** Un stelist a înțeles prost mesajul lui Ilie Stan și strică atmosfera înaintea revanșei de joi

Steaua are nevoie de victorie în meciul cu Twente pentru a obține calificarea în optimile Europa League, iar pentru asta are nevoie de răutate din partea jucătorilor care vor fi titularizați de Ilie Stan. Unul dintre aceștia a înțeles însă prost mesajul transmis de antrenor și a devenit în ultima săptămână cel mai antipatizat stelist. Citește miercuri, în ProSport, cine este "Căpcăunul" care, în loc să fie un exemplu, îi demoralizează pe tinerii din lotul Stelei și îi ia peste picior pe portarii Stanca și Tătărușanu, dar află și cine este omul dat afară de Mitică Dragomir de la LPF pentru că a fentat munca fizică, care este lista blaturilor din Antalya suspectate de DNA și care sunt cele mai mari gafe al lui Mircea Sandu din ultimii ani.
I s-a spus să fie rău cu Twente, dar e rău cu ai lui!** Un stelist a înțeles prost mesajul lui Ilie Stan și strică atmosfera înaintea revanșei de joi

FCM Târgu Mureș și-a luat golgheter croat!** Atacantul și-a dovedit eficacitatea la primul amical pentru mureșeni

FCM Târgu Mureș continuă să se întărească pentru retur și își întărește și compartimentul ofensiv. Formația ardeleană a reușit marți să obțină semnătura atacantului croat Goran Ljubojevic de la NK Osijek. Vârful a reușit deja primul gol în tricoul mureșenilor, în amicalul cu PFK Alexandria (5-1). Celelalte reușite le-au aparținut lui Celsinho (3) și Florin Dan. Ljubojevic vine din postura de golgheter al grupării croate, el reșind în acest sezon 6 goluri. În vârstă de 28 de ani, atacantul a mai evoluat la Dinamo Zagreb, St. Gallen, Genk și AIK Stockholm.
FCM Târgu Mureș și-a luat golgheter croat!** Atacantul și-a dovedit eficacitatea la primul amical pentru mureșeni

Testează doi francezi de origine senegaleză

Antrenorul Petre Grigoraș testează doi jucători francezi de origine senegaleză în cadrul celui de-al treilea stagiu de pregătire din această iarnă, în Turcia.
Testează doi francezi de origine senegaleză

Zvonurile despre viitorul lui Junior Moraes pot lua sfârșit!** O echipă din Rusia a făcut o ofertă la care Steaua și Dinamo nici nu s-ar fi gândit

Deși ocupă primul loc în Bulgaria la egalitate cu Ludogoreț, șefii lui ȚSKA Sofia nu găsesc altă soluție pentru remedierea problemelor financiare decât dezintegrarea atacului care a dus greul în prima parte a sezonului. Junior Moraes a rămas ultimul mohican dintr-o linie ofensivă din care au mai făcut parte Nelson, Platini, Zicu și Spas Delev, însă și el pare să aibă zilele numărate la formația sofiotă, care nu poate rezista tentației de a-l vinde în Rusia. Conform presei de la sud de Dunăre, o formație din campionatul estic a înaintat o ofertă de 2,5 milioane de euro pentru brazilian, aceeași sumă pe care au încasat-o de la Poohang Steelers în schimbul golgheterului Ianis Zicu. Jurnaliștii bulgari scriu că șefii lui ȚSKA au început deja să caute înlocuitor pentru Moraes, pentru a completa tridentul ofensiv alături de noile achiziții Prista Anis și Abel. Moraes și Bandalovski au fost în urmă cu câteva zile subiectul unui zvon conform căruia ambii ar fi putut ajunge la Steaua, după care Dinamo ar fi intervenit pe fir, însă niciuna dintre variante nu s-a confirmat.
Zvonurile despre viitorul lui Junior Moraes pot lua sfârșit!** O echipă din Rusia a făcut o ofertă la care Steaua și Dinamo nici nu s-ar fi gândit

„A început să dea mai mult interviuri pe la TV decât să-și vadă de echipă!”** Ce sacrificiu important a făcut Gigi Becali pentru Ilie Stan

Ultimele zile au fost foarte agitate în curtea Stelei, pentru o perioadă scurtă de timp Ilie Stan fiind concediat de Gigi Becali. În cele din urmă, patronul Stelei a revenit asupra deciziei și cel puțin pentru moment lucrurile s-au mai calmat.
"A început să dea mai mult interviuri pe la TV decât să-și vadă de echipă!"** Ce sacrificiu important a făcut Gigi Becali pentru Ilie Stan

Nu pariați pe ei! Foști campioni mondiali și europeni, francezii și-au ȘOCAT fanii:** „Nu vrem să câștigăm mai mult de un meci la EURO”

Zilele în care Franța lui Zidane, Henry și Trezeguet făcea legea în fotbalul mondial au apus demult. Acum, cu doar câteva luni înainte de startul Campionatului European din Ucraina și Polonia, selecționerul "cocoșilor galici"....
Nu pariați pe ei! Foști campioni mondiali și europeni, francezii și-au ȘOCAT fanii:** "Nu vrem să câștigăm mai mult de un meci la EURO"

Dragomir a început curățenia la LPF!** A concediat doi oameni care l-au enervat

Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, i-a concediat pe directorul de imagine-comunicare al forului, dar și pe ofițerul de presă al LPF.
Dragomir a început curățenia la LPF!** A concediat doi oameni care l-au enervat

VIDEO Jandarmii care au provocat FURIA ultrașilor din întreaga lume!** Un fan este bătut cu bestialitate, iar camarazii săi dezlănțuie IADUL în tribune

Mlada Boleslav a învins-o pe Banik Ostrava (2-1) într-unul din derbyurile clasice ale campionatului Cehiei, dar rezultatul a trecut în plan secund după violențele fără precedent care au avut loc în pauza partidei!
VIDEO Jandarmii care au provocat FURIA ultrașilor din întreaga lume!** Un fan este bătut cu bestialitate, iar camarazii săi dezlănțuie IADUL în tribune

Actele caritabile și țepele i-au lovit în plin pe steliști!** Așa s-au pierdut banii cu care Ilie Stan și echipa erau liniștiți înainte de Twente

Dacă la finalul anului trecut Gigi Becali îi întâmpina pe colindători în preajma Sărbătorilor cu teancuri de bani prin care dorea să exprime pasa financiară bună pe care o traversa, lucrurile par să se fi schimbat puțin pentru patronul Stelei în 2012. Deși este departe de a fi într-un impas financiar major, șeful roș-albaștrilor traversează o perioadă în care nu pare să folosească tocmai util fondurile de care dispune. Prima problemă a apărut pentru șeful Stelei în urmă cu două săptămâni, când Ilie Stan a amenințat că pleacă de la echipă dacă el și jucătorii nu își vor încasa salariile restante din luna noiembrie. Problema a fost recunoscută chiar de Becali: "M-a sunat atunci Teia Sponte și mi-a spus că Ilie Stan vrea să plece. I-am zis să plece, ce era să-i fac eu. Atunci plecasem la sinistrați, cu deszăpezirea, unde am cheltuit aproximativ 50.000 de euro. I-am spus lui Ilie că își va primi banii înainte de meciul retur cu Twente". A doua problemă a lui Becali este de fapt una mai veche. Luni seară, patronul Stelei a dezvăluit că a avut o înfățișare la Judecătoria Sectorului 1, într-o problemă legată de un teren pe care l-ar fi cumpărat în schimbul a 5 milioane de euro, dar pe care Primăria Sectorului 1 nu i-l revendică din cauza unor nereguli contractuale. "A vrut unul să mă țepuiască cu 5 milioane de euro, pe un teren. Sunt o grămadă de bani, de aia sunt destul de încins, dacă erau câteva sute de mii, nici nu mă agitam". Suma este una care, investită la Steaua, ar acop
Actele caritabile și țepele i-au lovit în plin pe steliști!** Așa s-au pierdut banii cu care Ilie Stan și echipa erau liniștiți înainte de Twente

VIDEO** ‘Lupul singuratic’ de Brazilia! A stat singur în galerie și s-a „bătut” cu peste 6.000 de suporteri adverși

"Lupul singuratic", celebrul fan al Unirii Urziceni, are un urmaș depărtat, în Brazilia. Suporterul are a fost alături de fosta reprezantană a României în Liga Campionilor a fost "înfiat" de galeria Sportului Studențesc, după ce fosta campioană din Urziceni s-a desființat.
VIDEO** 'Lupul singuratic' de Brazilia! A stat singur în galerie și s-a "bătut" cu peste 6.000 de suporteri adverși

Cutremur în fotbalul românesc!** Procurorul a cerut instanței pedepse cu EXECUTARE pentru inculpații din Dosarul Transferurilor! Ce riscă Borcea, Copos, MM și frații Becali

Procurorul de ședință din Dosarul Transferurilor, Cristian Anghel, a cerut, marți, instanței condamnarea tuturor inculpaților la pedepse cu executare, acestea variind între minimum pedepsei, pentru Gheorghe Popescu și Jean Pădureanu și maximum acesteia pentru Ioan și Victor Becali.
Cutremur în fotbalul românesc!** Procurorul a cerut instanței pedepse cu EXECUTARE pentru inculpații din Dosarul Transferurilor! Ce riscă Borcea, Copos, MM și frații Becali

Un român e campion, iar fanii îl numesc „Buffon”!** Brănescu a câștigat turneul de la Viareggio și a fost desemnat cel mai bun portar al turneului

După opt meciuri în care nu a cunoscut înfrângerea, Juventus a devenit noua campioană la tineret în Italia! Elevii lui Marco Barone au învins în finală pe AS Roma (2-1), iar românul Laurențiu Brănescu a fost titular în poarta "bianconerrilor", care s-au impus grație reușitelor lui Beltrame (6) și Padovan (23). Capitolinii au replicat prin Piscitella (58).
Un român e campion, iar fanii îl numesc "Buffon"!** Brănescu a câștigat turneul de la Viareggio și a fost desemnat cel mai bun portar al turneului

Revenire spectaculoasă a poloiștilor români în meciul cu Grecia

Echipa națională de polo a României a învins, marți, la Oradea, reprezentativa Greciei, scor 8-6, în cea de-a patra partidă din Grupa B a Ligii Mondiale, cele două formații urmând să se întâlnească la 20 martie în meciul retur, dar și la 2 aprilie în turneul preolimpic de la Edmonton (Canada).
Revenire spectaculoasă a poloiștilor români în meciul cu Grecia

Dinamo a refuzat un super-jucător!** Joao Alves a bătut Benfica și l-a eclipsat pe Aimar: „Încă mă gândesc la un transfer în România”

Deși șefii susțin că Dinamo nu mai are nevoie de întăriri după campania de transferuri din această iarnă, aceștia ar putea să regrete în acest retur faptul că nu au căzut de acord să îi ofere salariul solicitat mijlocașului portughez Joao Alves. Fotbalistul lusitan care a sosit la București în luna ianuarie pentru a semna un contract cu "alb-roșii" nu pare afectat de ratarea transferului și continuă să dea randament maxim pentru echipa sa, Vitoria Guimaraes. Alves a fost titular în meciul câștigat cu Benfica (1-0) și a avut o prestație ce i-a determinat pe jurnaliștii portughezi să-l declare cel mai bun om al partidei. "Mă bucur că am fost apreciat pentru jocul meu. Mă simt bine la Guimaraes, însă nu am renunțat de tot la ideea unui transfer", a spus Joao Alves pentru ProSport, care ar mai putea prinde un transfer în România doar până miercuri noapte.
Dinamo a refuzat un super-jucător!** Joao Alves a bătut Benfica și l-a eclipsat pe Aimar: "Încă mă gândesc la un transfer în România"

Transferul lui Ganea la CFR, mediat de un fost „câine”!** Principala calitate a atacantului care le-a furat ochii conducătorilor clujeni

Intrat în ultimele 6 luni de contract, Liviu Ganea a părăsit Dinamo și a semnat un contract pe 3 sezoane și jumătate cu rivalii "câinilor" la titlu, CFR Cluj.
Transferul lui Ganea la CFR, mediat de un fost "câine"!** Principala calitate a atacantului care le-a furat ochii conducătorilor clujeni

Becali a lămurit și ultima problemă înainte de meciul cu Twente: **”Ilie a venit la palat! Am rezolvat-o și pe asta!”

Scandalul iscat ieri la Steaua a luat sfârșit, odată cu întâlnirea pe care Gigi Becali a avut-o azi cu Ilie Stan. Așa cum ProSport a anunțat în ediția tipărită de luni, antrenorul a vrut să-și dea demisia
Becali a lămurit și ultima problemă înainte de meciul cu Twente: **"Ilie a venit la palat! Am rezolvat-o și pe asta!"

O nouă poreclă pentru Becali!** Ce spun francezii despre ‘trimisul lui Dumnezeu pe Pământ’ :)

Gigi Becali a ajuns subiect de dezbatere și în alte țări, declarațiile acestuia fiind sursă de glume pentru francezi sau englezi.
O nouă poreclă pentru Becali!** Ce spun francezii despre 'trimisul lui Dumnezeu pe Pământ' :)

Să fie ăsta finalul pentru Sandu și Mitică?** Mititelu dă vestea care zguduie fotbalul românesc: „FRF și LPF nu mai pot funcționa, s-a terminat!”

După o perioadă în care a tăcut, Adrian Mititelu a ieșit din nou la rampă cu noi amenințări la adresa lui Mircea Sandu și Dumitru Dragomir. Patronul Universității Craiova susține că FRF și LPF vor fi înștiințate în curând că au conturile blocate, în urma unei anchete declanșate de Oficiul pentru Spălarea Banilor. "Conturile trebuiau blocate abia din luna decembrie, însă probabil din cauza procedurii încă nu s-a întâmplat acest lucru. FRF și LPF sunt teoretic în imposibilitatea de plată, conform Oficiului pentru Spălarea Banilor. Dosarul pentru oprirea operațiunilor bancare este pe rol. S-a terminat cu ei. Vor plăti acțiunile viitoare ale naționalei din alte fonduri, pentru că probabil au și alți bani. Chiar și așa, s-a terminat, nu mai pot trece peste asta, s-a terminat aventura lor prin fotbalul românesc", a spus Mititelu la Fanatik Show, pe DigiSport.
Să fie ăsta finalul pentru Sandu și Mitică?** Mititelu dă vestea care zguduie fotbalul românesc: "FRF și LPF nu mai pot funcționa, s-a terminat!"

FC Vaslui, la un pas de cea mai ȘOCANTĂ‚ împăcare a anului!** Porumboiu confirmă: „Este posibil să revină”

Adrian Porumboiu este foarte aproape de a-și întări echipa în această iarnă cu un atacant la care nimeni nu se aștepta. Șeful vasluian și-a călcat pe inimă și i-a dat un mesaj hondurianului Carlos Costly, fotbalist aflat în litigiu cu FC Vaslui de aproape doi ani. Patronul grupării moldovene și-a călcat pe orgoliu și a făcut acest lucru după ce a aflat că jucătorul este pe punctul de a câștiga memoriul pe care l-a depus la FIFA, speță în urma căreia Vasluiul ar trebui să-i achite lui Costly restanțele salariale. "" Carlos Costly a jucat pentru FC Vaslui în 13 meciuri și a marcat 4 goluri. Atacantul a fugit de la echipa lui Adrian Porumboiu în vara anului 2010, aducând ca pretext restanțe financiare. De atunci, el a mai evoluat la formațiile Atlas (Mexic) și Houston Dynamo (SUA), folosindu-se de o carte verde temporară eliberată de FIFA.
FC Vaslui, la un pas de cea mai ȘOCANTĂ‚ împăcare a anului!** Porumboiu confirmă: "Este posibil să revină"

Simona Halep s-a calificat în turul doi la Dubai!** O va înfrunta pe Caroline Wozniacki pentru un loc în sferturi

Jucătoarea Simona Halep (53 WTA), venită din calificări, a acces marți, în turul doi al turneului de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii în valoare totală de două milioane de dolari, după ce a învins-o pe rusoaica Ansastasia Pavliucenkova (15 WTA) cu scorul de 6-4, 6-2.
Simona Halep s-a calificat în turul doi la Dubai!** O va înfrunta pe Caroline Wozniacki pentru un loc în sferturi

EXCLUSIV** CFR îi face loc în echipă lui Liviu Ganea! Cel mai bun marcator din tur pleacă din Gruia! Transferul de 1 milion €

După ce l-au luat pe Liviu Ganea, clujenii vor ceda azi cel mai bun atacant. CFR cere pentru el aproximativ 1 milion de euro iar atacantul trebuie să aleagă echipa la care vrea să se transfere.
EXCLUSIV** CFR îi face loc în echipă lui Liviu Ganea! Cel mai bun marcator din tur pleacă din Gruia! Transferul de 1 milion €

UEFA le-a pus căluș arbitrilor, Crăciunescu acuză metode securiste:** „Nu degeaba s-au făcut școlile de diversiune pe vremea comunismului”

UEFA a trimis un fax pe adresa CCA prin care le solicita observatorilor și arbitrilor să renunțe la obiceiul de a mai apărea în emisiunile TV pentru a comenta fazele litigioase de după fiecare etapă. Șeful arbitrilor, Ion Crăciunescu, susține că acest fapt este parțial adevărat și că interdicția se va aplica doar în cazul observatorilor. "Nu degeaba am făcut școlile acelea de diversiune pe vremuri, iar acum încă ne folosim de ele. Nu vreau să spun cine apelează la astfel de metode, se știu ei. Nu există așa ceva, arbitrii pot să vorbească despre ce vor, când vor. Dacă nu, atunci s-ar ajunge la un fapt destul de grav, îngrădirea libertății de exprimare. Acel fax de la UEFA se referea la observatori, ei vor avea o interdicție. Eu aveam o clauză în contract la care s-a renunțat după ce am avut o discuție cu Mircea Sandu, astfel că pot apărea la emisiuni în continuare", a spus Crăciunescu la DigiSport. Șeful CCA crede în continuare că este sabotat de anumite persoane din fruntea fotbalului românesc: "În ultimii ani, eu nu am avut voie să fac parte din corpul de observatori pentru că aveam fiul arbitru, când am plecat de la CCA s-au mărit baremurile, când am revenit s-au scăzut și alte asemenea piedici. Altfel, a fost jaf din punct de vedere al nepotismului, pentru că fiecare avea ceva de câștigat din asta".
UEFA le-a pus căluș arbitrilor, Crăciunescu acuză metode securiste:** "Nu degeaba s-au făcut școlile de diversiune pe vremea comunismului"

Herea, din nou la Roma pentru investigații:** „Mi-e dor de meciurile oficiale, de Giulești și de suporterii Rapidului!”

Herea s-a accidentat la genunchiul piciorului drept pe 11 decembrie anul trecut, când se încălzea pentru meciul Oțelul - Rapid (2-0).
Herea, din nou la Roma pentru investigații:** "Mi-e dor de meciurile oficiale, de Giulești și de suporterii Rapidului!"

SUPER tare :) Explicația dată de Brandan lui Becali pentru golul lui Ola John** „A naibii ci….ă”, a călcat pe minge și a sărit bine”

Steaua a pierdut prima manșă de pe teren propriu cu Twente, scor 0-1, dar speră într-o răsturnare de situație pe terenul olandezilor.
SUPER tare :) Explicația dată de Brandan lui Becali pentru golul lui Ola John** "A naibii ci....ă", a călcat pe minge și a sărit bine"

Secretele lui Villas-Boas, deconspirate de presa din Italia!** Cum va arăta Chelsea la Napoli! Torres și Drogba, OUT

Chelsea se va deplasa în Italia pentru prima manșă e "dublei" cu Napoli, contând pentru optimile de finală ale Ligii Campionilor.
Secretele lui Villas-Boas, deconspirate de presa din Italia!** Cum va arăta Chelsea la Napoli! Torres și Drogba, OUT

Becali s-a întâlnit cu Ilie Stan: „Băi, băiatule, nu trebuie să-mi explici tu!”** Pronosticul lui Gigi pentru Twente-Steaua

Spiritele s-au inflamat ieri la Steaua, după ce Ilie Stan s-a declarat deranjat de afirmațiile lui Gigi Becali, care susținea că antrenorul este nemulțumit de atitudinea străinilor de la echipă.
Becali s-a întâlnit cu Ilie Stan: "Băi, băiatule, nu trebuie să-mi explici tu!"** Pronosticul lui Gigi pentru Twente-Steaua

Ganea a plecat de la Dinamo pentru că era rezervă, dar nici la CFR nu îi va fi mai bine:** „Avem atacanți, dar ne va folosi și el”

După îndelungi căutări, Liviu Ganea și-a găsit în sfârșit echipă. Atacantul a semnat cu CFR Cluj și va evolua în Gruia pentru următorii 3 ani și jumătate. La gruparea ardeleană, Ganea va fi primit cu brațele deschise de toată lumea, fapt confirmat chiar de căpitanul Ricardo Cadu. "Nu știu despre transfer, dar e un jucător foarte bun. Este un fotbalist de viteză, care ne poate ajuta. În meciul tur a scos un penalty împotriva noastră, dar atunci e la Dinamo și a trebuit să își facă treaba lui. Avem atacanți, dar ne va folosi și Liviu Ganea", a spus Cadu la DigiSport.
Ganea a plecat de la Dinamo pentru că era rezervă, dar nici la CFR nu îi va fi mai bine:** "Avem atacanți, dar ne va folosi și el"

Au tras la xerox tiki-taka!** VIDEO Asta înseamnă să copiezi stilul Barcei! Cum a ajuns Gladbach revelația Bundesligii

Doar cei de la Dortmund reușesc să păstreze un avans de trei puncte, Bayern, Schalke, Werder sau Leverkusen aflându-se în spatele noului fenomen german.
Au tras la xerox tiki-taka!** VIDEO Asta înseamnă să copiezi stilul Barcei! Cum a ajuns Gladbach revelația Bundesligii