24 Aug. 2012
Dinamo este ca și eliminată din Europa League, după ce joi seară a fost învinsă cu 2-0 pe Național Arena de formația ucraineană Metalist Harkov. Evoluția "câinilor" a fost una ștearsă, fără vlagă, în contrast cu startul bun de sezon, unul în urma căruia trupa antrenată de Bonetti reușea să cucerească a doua Supercupă din istoria clubului, în fața campioanei CFR Cluj.
Eșecul este însă explicabil prin prestația sub așteptări a unora dintre fotbaliștii cheie ai lui Dinamo, care în meciul cu ucrainenii au fost ori inexistenți, ori impreciși în fața tehnicilor jucători ofensivi ai adversarilor.
Dragoș Grigore - este cel mai vechi fundaș central din lotul "câinilor" și unul dintre fotbaliștii convocați constant de Victor Pițurcă la echipa națională, însă prestațiile lui în tricoul alb-roșu nu mai încântă de foarte multă lume. Văzut în urmă cu câțiva ani drept urmașul lui Cristi Chivu, apărătorul descoperit de Ioan Sdrobiș nu face altceva decât să îi irite pe fanii dinamoviști, care nu mai suportă impreciziile fotbalistului. La faza golului doi al ucrainenilor, Grigore l-a talonat îndelung în careu pe atacantul care i-a centrat decisiv lui Cristaldo în fața porții, deși avea șansa de a interveni decisiv în două rânduri. Dinamovistul și-a recunoscut practic vina atunci când și-a pus mâinile pe cap după ce a văzut din nou mingea în plasă.
Koulibaly - este lent și nepotrivit pentru postul de fundaș central. Dacă în amicalul cu Barcelona avea scuza că a întâlnit adversari de super-ca