Edina Gallovits a acces pe tabloul principal la US Open!** A trecut de o croată de 16 ani

Redactor:
Leila Bolat
Edina Gallovits a acces pe tabloul principal la US Open!** A trecut de o croată de 16 ani
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătoarea Edina Gallovits-Hall, locul 138 WTA, a învins-o, vineri, cu scorul de 2-6, 6-4, 6-0, pe sportiva croată în vârstă de 16 ani Donna Vekici, locul 204 WTA, și a acces pe tabloul principal de simplu de la US Open.

În calificări au mai concurat și Elena Bogdan, Mihaela Buzărnescu și Raluca-Ioana Olaru, eliminate în primul tur, precum și Cristina Mitu, învinsă în turul doi.

La US Open vor mai juca, din primul tur al tabloului principal, Irina-Camelia Begu, Monica Niculescu, Simona Halep și Alexandra Cadanțu.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”

Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”

Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”

Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?

Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii

ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?

Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei

Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....

Ungaria, AJUTOR NESPERAT pentru România. Au dat vestea uriașă chiar astăzi, 23 APRILIE: Avem un plan

Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac

Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?

Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024

Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen