CELE MAI NOI ARTICOLE

Grecu” aduce titlul!** CFR Cluj – Brașov 1-0

CFR a trecut cu bine aseară de testul FC Brașov (1-0), iar Dinamo, Rapid și Vaslui trebuie să bată pentru a se menține la trei puncte de formația lui Paszkany. Revenit după o accidentare, Kapetanos a punctat și a adus-o pe CFR în postura de favorită clară la titlu. Trupa lui Andone joacă sâmbătă seara în deplasare cu Dinamo.
Grecu'' aduce titlul!** CFR Cluj - Brașov 1-0

„Ce bine îmi pare că ai luat țeapă” îi dă coșmaruri lui Copos! **Rednic: „Dacă îi e teamă înseamnă că mă cunoaște foarte bine”

Mâine Rapidul are ultimul meci dificil din acest sfârșit de sezon, o victorie pe terenul Astrei urmând să le ofere giuleștenilor multă liniște pentru ultimele etape. La conducerea ploieștenilor se află Dinu Gheorghe și Mircea Rednic, ambii cu un background în Giulești, de aici și zvonurile conform cărora partida va fi una ușoară pentru Herea&Co. "Puriul" neagă orice fel de aranjament și explică de ce jucătorii pe care îi conduce vor da totul pentru obținerea celor trei puncte. "Ghinionul lor (n.r. Dinamo și Rapid, formații pe care Astra urmează să le întâlnească până la finalul sezonului), nu e ușor să joci contra Astrei, presiunea e pe umerii lor. Jucătorii mei sunt montați să îmi demonetreze că mă pot baza pe ei și din sezonul viitor, pentru că în vară trag linie. Vreau să bat Rapidul și nu pentru că aș avea o revanșă de luat față de fosta mea echipă, ci îmi doresc foarte mult cele trei puncte pentru a ne clarifica situația. Știu, suntem pe locul nouă, dar vreau să fiu sigur că nu vom intra în zona retrogradării. În legătură cu acuzațiile de blat nu pot să spun decât că sunt prostii. Eu nici ca jucător și nici ca antrenor nu m-am dat niciodată la o parte și nici de acum înainte nu o voi face. Sunt un om ambițios și cine mă cunoaște știe foarte bine că nu pot face așa ceva. Am vorbit și cu jucătorii și le-am spus să nu se lase afectați de aceste declarații. Ei trebuie să își facă meseria și să câștige, pentru asta sunt plătiți", a declarat Rednic.
"Ce bine îmi pare că ai luat țeapă" îi dă coșmaruri lui Copos! **Rednic: "Dacă îi e teamă înseamnă că mă cunoaște foarte bine"

Mourinho, lăsat cu ochii în soare de jucătorul pe care și-l dorea cel mai mult!** „Sunt ca vinul bun! Experiența m-a învățat ceva despre noile provocări în carieră”

Odată cu apropierea verii, cluburile din Europa își întorc atenția către potențialele transferuri cu care ar putea să se întărească pentru noul sezon.
Mourinho, lăsat cu ochii în soare de jucătorul pe care și-l dorea cel mai mult!** "Sunt ca vinul bun! Experiența m-a învățat ceva despre noile provocări în carieră"

Calvarul Cristinei Neagu continuă!** Jucătoarea își amână revenirea

Accidentată în februarie 2011, jucătoarea de 24 de ani se vede nevoită să-și amâne revenirea. Nici Oltchim și nici naționala nu se vor putea baza curând pe cea mai bună handbalistă din lume în 2010.
Calvarul Cristinei Neagu continuă!** Jucătoarea își amână revenirea

Rednic vrea să bată Rapidul** și stabilește obiectivul Astrei în sezonul viitor! „Vrem calificarea în Europa”

Antrenorul echipei Astra Ploiești, Mircea Rednic, a declarat, marți că vrea să învingă formația Rapid pentru a nu intra în zona retrogradării și a catalogat acuzele de blat formulate de finanțatorul stelist Gigi Becali drept "prostii", deoarece niciodată nu s-a dat la o parte.
Rednic vrea să bată Rapidul** și stabilește obiectivul Astrei în sezonul viitor! "Vrem calificarea în Europa"

Și-au „legat” Pietricica de gât!** Sibiul se afundă, Piatra Neamț respiră: Voința – Ceahlăul 1-2

Ceahlăul a decis ieri, în două minute, partida de la Sibiu cu Voința (2-1), una în care cele două echipe n-au făcut altceva decât să-și arate neputința. Moldovenii au părut mai siguri pe ei și trec, cu un meci în plus însă, la șase puncte deasupra zonei retrogradabile în etapa a 29-a.
Și-au "legat" Pietricica de gât!** Sibiul se afundă, Piatra Neamț respiră: Voința - Ceahlăul 1-2

Real Madrid a stabilit prețul lui Higuain și Kaka: 70 de milioane €

Clubul Real Madrid nu va accepta un preț mai mic de 70 de milioane de euro, în cazul în care ar decide să îi transfere în această vară pe atacantul Gonzalo Higuain și pe mijlocașul Kaka, doriți în special de Paris Saint-Germain, informează Marca.
Real Madrid a stabilit prețul lui Higuain și Kaka: 70 de milioane €

Barcelona îl vrea pe noul Larsson!** Didier Drogba: „Vreau să joc alături de Messi, Xavi și Iniesta!”

Aflat la final de contract cu Chelsea, Didier Drogba este tentat să părăsească Anglia pentru Spania: ivorianul este dorit de FC Barcelona! El Mundo Deportivo scrie astăzi că Drogba se încadrează în "profilul Henrik Larsson": la 34 de ani rămâne un killer, dar nu poate avea pretenția titularizării.
Barcelona îl vrea pe noul Larsson!** Didier Drogba: "Vreau să  joc alături de Messi, Xavi și Iniesta!"

Giovanni l-a făcut praf pe Stoichiță:** ‘Prost e ăla care răspunde la telefon! E 0, la Steaua vin milogii’

Faza din minutul 56 al meciului Rapid-Steaua, scor 1-1, când Mihai Stoichiță a fost surprins vorbind la telefon, l-a pus într-o postură ingrată pe antrenor. După ce a negat că la telefon nu era Gigi Becali, Stoichiță a fost desființat de Giovani Becali.
Giovanni l-a făcut praf pe Stoichiță:** 'Prost e ăla care răspunde la telefon! E 0, la Steaua vin milogii'

Internaționalul francez Yann M’Vila a petrecut o noapte în arest!** E bănuit că ar fi bătut un puști de 17 ani

Internaționalul francez al echipei Rennes, Yann M'Vila, a fost reținut de jandarmii din Vern-sur-Seiche, luni dimineață, și a petrecut noaptea în arest, ca urmare a unei plângeri conform căreia ar fi bătut un tânăr de 17 ani, informează Ouest France.
Internaționalul francez Yann M'Vila a petrecut o noapte în arest!** E bănuit că ar fi bătut un puști de 17 ani

Pep și Messi adversari?!** Guardiola a părăsit Barcelona pentru a-l BATE pe cel mai TARE jucător al Argentinei! Ce ofertă demențială a primit antrenorul

Pep Guardiola a pus capăt perioadei Barcelona. Antrenorul care a creat cea mai frumoasă echipă din istoria fotbalului nu a
Pep și Messi adversari?!** Guardiola a părăsit Barcelona pentru a-l BATE pe cel mai TARE jucător al Argentinei! Ce ofertă demențială a primit antrenorul

Mancini se joacă cu mintea lui Sir Alex!** „Campionatul nu s-a terminat! United este favorită”

Tehnicianul echipei Manchester City, Roberto Mancini, a declarat că rivala Manchester United, pe care a învins-o luni, este favorită la câștigarea titlului în Anglia, deoarece mai are de disputat două meciuri ușoare până la finalul campionatului, informează sportinglife.com.
Mancini se joacă cu mintea lui Sir Alex!** "Campionatul nu s-a terminat! United este favorită"

Miercuri se pun în vânzare biletele la Astra Ploiești – Rapid!** Cel mai ieftin costă 40 de lei

Tichetele de intrare la partida Astra Ploiești - Rapid, programată în cadrul etapei XXIX-a a Ligii I, se vor comercializa cu 40 de lei bucata la tribunele I și a II-a, respectiv 100 de lei la sectorul 0, informează site-ul oficial al grupării prahovene.
Miercuri se pun în vânzare biletele la Astra Ploiești - Rapid!** Cel mai ieftin costă 40 de lei

Alexandra Cadanțu** s-a calificat în turul doi la Budapesta

Jucătoarea Alexandra Cadanțu, locul 74 WTA, a învins-o, marți, cu scorul de 6-2, 6-1, pe sportiva slovacă Magdalena Rybarikova, locul 94 WTA, într-un meci care a durat 61 de minute, din turul întâi al turneului de la Budapesta, cu premii de 220.000 de dolari.
Alexandra Cadanțu** s-a calificat în turul doi la Budapesta

Dinamo joacă două finale în următoarele două etape!** Rus:”Va fi foarte greu, dar vom face față”

Mijlocașul formației Dinamo, Laurențiu Rus, a declarat, marți, că o victorie în partida cu Universitatea Cluj, de miercuri, din cadrul etapei a XXIX-a a Ligii I, ar "ridica puțin nivelul mental" al echipei sale.
Dinamo joacă două finale în următoarele două etape!** Rus:"Va fi foarte greu, dar vom face față"

Mihai Stoichiță, pus la zid:** „Probabil vrea un contract avantajos prin țările arabe!”

După ce camerele tv l-au surprins pe Mihai Stoichiță vorbind la telefon în timpul meciului cu Rapid, mai mulți oameni de fotbal l-au criticat pe antrenorul Stelei pentru atitudinea servilă pe care o are față de Gigi Becali.
Mihai Stoichiță, pus la zid:** "Probabil vrea un contract avantajos prin țările arabe!"

Nebunie în NBA!** Floyd Mayweather a pariat 1,8 milioane de dolari pe o echipă care în sfertul patru era condusă cu 21 de puncte! VEZI ce s-a întâmplat la final

Primul meci contând pentru play-off-ul Conferinței de Vest, dintre Los Angeles Clippers și Memphis Grizzlies, a oferit fanilor baschetului un spectator total.
Nebunie în NBA!** Floyd Mayweather a pariat 1,8 milioane de dolari pe o echipă care în sfertul patru era condusă cu 21 de puncte! VEZI ce s-a întâmplat la final

Barcelona vrea să scape de Dani Alves!** Motivele pentru care fundașul nu mai este dorit pe Nou Camp

Jucătorul se confruntă cu cele mai mari probleme din momentul în care a semnat cu FC Barcelona. Dintr-un om de bază al echipei, a devenit în ultimele meciuri rezervă!
Barcelona vrea să scape de Dani Alves!** Motivele pentru care fundașul nu mai este dorit pe Nou Camp

ASO îi cere lui Mititleu să recunoască „catastrofalul bilanț al guvernării „domniei” sale”!** VEZI comunicatul emis de fanii Universității

Asociația Suporterilor Olteni a emis un comunicat de presă prin care i se cere actualului patron al Universității să recunoască "catastrofalul bilanț al guvernării "domniei" sale".
ASO îi cere lui Mititleu să recunoască "catastrofalul bilanț al guvernării "domniei" sale"!** VEZI comunicatul emis de fanii Universității

Ricardo Cadu, cel mai tare străin din Liga 1!** E lider în clasamentul all-time al jucătorilor străini cu cele mai multe meciuri în Liga I

Fotbalistul portughez al echipei CFR Cluj, Cadu, a devenit la meciul cu formația Ceahlăul Piatra Neamț, câștigat cu scorul de 2-0, străinul cu cele mai multe meciuri jucate în primul eșalon din România, informează frf.ro.
Ricardo Cadu, cel mai tare străin din Liga 1!** E  lider în clasamentul all-time al jucătorilor străini cu cele mai multe meciuri în Liga I

Dick Advocaat a ajuns la un acord cu PSV Eindhoven

Tehnicianul Dick Advocaat, care a declarat luni că va pleca de la naționala Rusiei după turneul final al Campionatului European, a anunțat că a ajuns la un acord verbal pentru a prelua echipa PSV Eindhoven, informează L'Equipe.
Dick Advocaat a ajuns la un acord cu PSV Eindhoven

Gigi a anunțat primii doi jucători de care Steaua se desparte în vară!** Ratarea titlului va aduce schimbări masive în lotul echipei! Ce jucători își vor face valiza:

Egalul cu Rapid a învolburat apele la Steaua. Echipa lui Gigi Becali e acum la 5 puncte în spatele celor de la CFR, cu 6 etape înaintea terminării acestui sezon. Patronul roș-albaștrilor și-a arătat nemulțumirea față de doi dintre jucătorii aduși în această iarnă la Steaua:
Gigi a anunțat primii doi jucători de care Steaua se desparte în vară!** Ratarea titlului va aduce schimbări masive în lotul echipei! Ce jucători își vor face valiza:

Marius Avram, delegat la meciurile de la turneul la final Euro U-17

Dacă patronii din Liga 1 au cerut ca mecirile importante din finalul acestui sezon să fie conduse de arbitrii străini, UEFA le dă credit în continuare românilor.
Marius Avram, delegat la meciurile de la turneul la final Euro U-17

După Nikolic, giuleștenii sunt la un pas de un nou transfer!** Ce jucător cu nume legendar vine la Rapid din vară!

Rapidiștii au început să se miște pe piața transferurilor și deja l-au acontat pe Ștefan Nikolic, pentru care s-au înțeles cu cei de la Timișoara. Un alt nume care se află pe lista giuleștenilor este David Distefano de la FC Brașov.
După Nikolic, giuleștenii sunt la un pas de un nou transfer!** Ce jucător cu nume legendar vine la Rapid din vară!

White Hart Lane, arena BLESTEMATĂ‚ a Angliei!** Lui Sandro, mijlocașul lui Tottenham, i s-a făcut rău pe teren VIDEO

Anglia a fost la un pas să fie marcată de o mare dramă pe 17 martie, atunci când mijlocașul lui Bolton, Fabrice Muamba, a suferit un infarct în partida din sferturile Cupei Angliei contra lui Tottenham.
White Hart Lane, arena BLESTEMATĂ‚ a Angliei!** Lui Sandro, mijlocașul lui Tottenham, i s-a făcut rău pe teren VIDEO

VIDEO Unul dintre cei mai celebrii fani ai lui City a făcut show la conferința de presă de după derby-ul cu United

Liam Gallagher, fost membru al trupei Oasis, a pătruns în sala de presă de la stadionul echipei Manchester City, luni seară, după derbiul cu United, scor 1-0, și și-a declarat afecțiunea pentru tehicianul Roberto Mancini, la scurt timp după ce acesta susținuse conferința de după joc.
VIDEO Unul dintre cei mai celebrii fani ai lui City a făcut show la conferința de presă de după derby-ul cu United

Luminița Huțupan Dinu și-a încheiat contractul cu Oltchim Râmnicu Vâlcea

Portarul Luminița Huțupan Dinu și-a încheiat luni contractul cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, după patru luni de la revenirea în poarta campioanei.
Luminița Huțupan Dinu și-a încheiat contractul cu Oltchim Râmnicu Vâlcea

Care pleacă și cine rămâne? Cine nu ia titlul, ADIO!** Răzvan Lucescu ar pleca și dacă termină pe locul 1: e dorit în Italia!

CFR Cluj (55 de puncte), Rapid, Dinamo, Vaslui (toate trei cu 52) și Steaua (50) sunt echipele între care se va da lupta finală pentru titlul de campioană. Rapid și Dinamo mai au un obiectiv pe final de sezon, anume Cupa.
Care pleacă și cine rămâne? Cine nu ia titlul, ADIO!** Răzvan Lucescu ar pleca și dacă termină pe locul 1: e dorit în Italia!

BOMBA verii: din divizia secundă direct în Liga Campionilor!** Zenit a ochit unul dintre cei mai TARI mijlocași români! Spaletti îl vrea neapărat

Echipa Zenit Sankt Petersburg, antrenată de italianul Luciano Spalletti, a câștigat, sâmbătă, pentru a doua oară consecutiv și pentru a treia oară în istoria sa titlul de campioană în Rusia.
BOMBA verii: din divizia secundă direct în Liga Campionilor!** Zenit a ochit unul dintre cei mai TARI mijlocași români! Spaletti îl vrea neapărat

Ca să stai în tribuna I pe Giulești trebuie să îți faci asigurare medicală și să vii în salopetă!** :) Cum s-a văzut derby-ul dintre rapidiști

Am vrut să văd Rapid - Steaua de la locul faptei, așa că am făcut rost de bilet la tribuna I prin intermediul unui amic. Cum Giuleștiul nu are niciun loc de parcare pentru public, am plecat devreme de acasă, pe la 8 fără zece, deși meciul începea la 9 jumate. Am parcat pe o străduță în Crângași și am pornit pe jos printre „vișinii".
Ca să stai în tribuna I pe Giulești trebuie să îți faci asigurare medicală și să vii în salopetă!** :) Cum s-a văzut derby-ul dintre rapidiști

Barça primește un ajutor neașteptat!** Bilbao face orice să oprească Realul! „NU vor câștiga titlul pe San Mames, facem meciul perfect”

Cu trei etape înainte de finalul campionatului, Real Madrid are un avans de 7 puncte în fața Barcelonei, catalanii păstrând numai șanse teoretică să mai ajungă echipa antrenată de Jose Mourinho.
Barça primește un ajutor neașteptat!** Bilbao face orice să oprească Realul! "NU vor câștiga titlul pe San Mames, facem meciul perfect"

Toți pentru Messi!** Jucătorii Barçei vor să-l oprească pe Ronaldo

Echipa „blaugrana" a pierdut titlul și Liga, dar vrea să-l scoată golgheter pe argentinian. Messi și Ronaldo sunt acum la egalitate (43)!
Toți pentru Messi!** Jucătorii Barçei vor să-l oprească pe Ronaldo

Finala Europa League naște pasiuni imense în rândul suporterilor lui Athletic Bilbao și Atletico Madrid! „La București cu autocarele!”

Imediat după ce favoriții lor au obținut biletele pentru marea finală de pe Național Arena, suporterii spanioli ai celor două echipe au început să-și facă planul pentru deplasarea la București
Finala Europa League naște pasiuni imense în rândul suporterilor lui Athletic Bilbao și Atletico Madrid! "La București cu autocarele!"

Gică Hagi l-a SALVAT pe Alexe:** „Am recunoscut imediat valoarea!” Cum l-a „luminat” „Regele” pe Cristi Borcea

Pe val după revenirea lui Dario Bonetti pe banca dinamoviștilor, perioadă în care a marcat deja patru goluri, tânărul internațional Marius Alexe își datorează ascensiunea în carieră tocmai datorită unui mare stelist: Gică Hagi!
Gică Hagi l-a SALVAT pe Alexe:** "Am recunoscut imediat valoarea!" Cum l-a "luminat"  "Regele" pe Cristi Borcea

Bestia nera!** Rapid nu l-a învins niciodată în deplasare pe Dinu Vamă

Rapid va juca mâine seară la Ploiești împotriva Astrei, al treilea meci împotriva fostului președinte Dinu Gheorghe. Palmaresul este unul negativ pentru giuleșteni, care nu au reușit să câștige împotriva lui Vamă niciun meci în deplasare.
Bestia nera!** Rapid nu l-a învins niciodată în deplasare pe Dinu Vamă

Penibil, nu știu nici să mintă!** Steliștii au dat-o în „diverse” când au fost întrebați cu cine vorbea Mihai Stoichiță la telefon

Imagine fără precedent în fotbalul românesc. În minutul 56 al meciului Rapid - Steaua, un operator DigiSport a avut inspirația să îndrepte camera către Mihai Stoichiță. Tehnicianul roș-albaștrilor lăsase baltă indicațiile tehnice pentru a răspunde la telefonul mobil. Imediat au început speculațiile cu privire la identitatea inițiatorului apelului, iar cei trei oficiali implicați au dat declarații contradictorii, umplându-se de penibil în doar câteva ore.
Penibil, nu știu nici să mintă!** Steliștii au dat-o în "diverse" când au fost întrebați cu cine vorbea Mihai Stoichiță la telefon

Astea pot fi LOVITURILE verii în Liga I! Chiricheș, dorit de o forță a Europei!** Un alt stelist își face bagajele pentru Bundesliga!

Cu toate că este doar de la începutul acestui an la Steaua, Vlad Chiricheș a intrat deja în atenția mai multor cluburi din Europa. Însă, cele mai mari șanse de a pleca din Ghencea le are Eric Bicfalvi.
Astea pot fi LOVITURILE verii în Liga I! Chiricheș, dorit de o forță a Europei!** Un alt stelist își face bagajele pentru Bundesliga!

Clau-gol vs Clau-coach!** Niculescu revine în Groapă ca adversar! Momentele care i-au marcat cariera

Claudiu Niculescu va fi mâine adversarul lui Dinamo, dar nu a uitat cei nouă ani pe care i-a petrecut în „Groapă".
Clau-gol vs Clau-coach!** Niculescu revine în Groapă ca adversar! Momentele care i-au marcat cariera

CFR îl vrea pe cel mai înalt jucător din Liga 1!** Markovic, la schimb cu Bud

Oficialii de la CFR au început deja tatonările pe piața transferurilor, chiar dacă sezonul nu este nici pe departe decis. Primul pas a fost cedarea pentru încă un an a lui Bud la Gaz Metan, de unde ar putea veni în vară fundașul Zarko Markovic (25 de ani).
CFR îl vrea pe cel mai înalt jucător din Liga 1!** Markovic, la schimb cu Bud

Vâlcea, ‘campioană mondială’ la transferuri:** Barbosa cu de TOATE! Cum va arăta Oltchim din sezonul viitor

Alexandrina Barbosa aterizează din vară la Vâlcea, însă a ezitat de câteva ori până să semneze contractul cu Oltchim. Portugheza și-a luat o dată „țeapă" în România, motiv pentru care i-a cerut și sfatul antrenorului Herbert Muller înainte să accepte oferta campioanei.
Vâlcea, 'campioană mondială' la transferuri:** Barbosa cu de TOATE! Cum va arăta Oltchim din sezonul viitor