Cupa, în Ghencea
02 Dec. 2013
Campioana României, RCM Timișoara, a fost eliminată încă din faza sferturilor în Cupa României, astfel că al doilea trofeu intern s-a transformat într-un duel între Știința Baia Mare și Steaua. Dacă băimărenii s-au bucurat des în ultimii ani, în urma trofeelor câștigate pe ambele fronturi, în schimb, formația din Ghencea a ajuns în finală după câteva sezoane, mai exact patru, în care nu s-a ales cu nimic. Impulsionată de acest aspect, dar și cu avantajul terenului propriu, Steaua a intrat mai bine în meciul de sâmbătă, iar Vlaicu și-a adus echipa în avantaj printr-o lovitură de pedeapsă, care a rămas și singura reușită a reprizei (scor 3-0).