Rapid testează un croat cu cetățenie germană, Ivan Cosic(24 de ani) care a trecut pe la Bayern Munchen. Acesta joacă fundaș central și ultima dată a evoluat la Maccabi Netanya în prima ligă din Israel în sezonul 2011 - 2012. Cosic a avut probleme cu accidentarile și acest lucru l-a împiedicat să rămână în lotul celor de la Bayern Munchen II, care în iulie 2011 l-au lăsat să plece la Eintracht Frankfurt II.
Plecările lui Hamza, Boudjemaa, Benga și Dore sunt contestate de suporteri, deși echipa a fost întărită ulterior prin venirile lui Mutu și Zicu. Motivul principal al nemulțumirii este faptul că au fost vânduți jucătorii care au ajutat echipa la greu, chiar dacă, în iarnă, conducerea le promisese că aceștia vor rămâne. Transferurile nu au liniștit deloc atmosfera în Ploiești, deoarece fanii nu sunt încrezători în utilitatea acestora.
Noul regulament MotoGP pentru 2014 care prevede înlocuirea clasei CRT (Claiming Rule Teams, echipe independente de uzină care participă cu un material de concurs obținut la prețuri mai mici) cu cea Open a adus o surpriză majoră în testele oficiale de la Sepang.
Petrolul are un sezon de excepție, echipa condusă de Cosmin Contra aflându-se în lupta pentru campionat și cupă. Pentru a-și atinge obiectivele, prahovenii au dat adevărate lovituri pe piața transferurilor, Mutu și Zicu alăturându-se "lupilor".
Biatlonista Eva Tofalvi a ocupat locul 26 în proba de urmărire, 10 kilometri, din cadrul Jocurilor Olimpice de la Soci, campioană olimpică devenind sportiva belarusă Daria Domraceva, informează site-ul oficial al competiției.
Al doilea candidat la președenția Federației Române de Fotbal care a susținut o conferință de presă la Ploiești a fost Marcel Pușcaș, cel care, ieri, și-a prezentat programul electoral în același loc ca și Vasile Avram - Hotelul "Nord", din Ploiești.
Mai sunt câteva zile până la reluarea campionatului, iar Petrolul trage linie în pregătirea de iarnă. "Lupii" mai au două meciuri de jucat în Turcia, cu rușii de la Kuban (marți) și Terek Groznîi (14 februarie). Cosmin Contra și compania au primit vești bune de la Ploiești: Primăria locală va continua să susțină financiar echipa.
Antonio Conte nu își revine din iritarea declanșată de remiza obținută de echipa sa în deplasarea de la Hellas Verona (2-2), de duminica trecută. Antrenorul lui Juventus a decis să le dea o lecție elevilor lui, care au pierdut două puncte printre degete după ce la pauză conduceau cu 2-0, astfel că luni le-a pregătit acestora o surpriză neplăcută.
În acest început de săptămână, arbitrii din lotul național au susținut la Brașov testarea înaintea noului sezon competițional. Dacă luni a avut loc testarea teoretică, marți, 11 februarie, arbitrii au avut mult mai mult de muncă. Pentru prima dată în România, centralii au susținut textul Yo-Yo, în timp de asistenții au dat testul ARIET. Aceste teste se dau deja de câțiva ani de către arbitrii cu ecuson FIFA, iar în curând ele vor fi introduce oficial și pentru cei care oficiază jocuri în Liga I.
Atacantul echipei Astra Giurgiu, Constantin Budescu, a declarat, marți, la revenirea în țară din cantonamentul efectuat în Spania, că este greu pentru el și coechipierii săi să se lupte pentru realizarea eventului în acest sezon, însă nu și imposibil.
Vlad Chiricheș ar putea lipsi următoarele șase săptămâni de pe teren, după accidentarea la spate suferită în urmă cu două săptămâni, conform "Daily Mirror"
Antrenorul echipei Astra Giurgiu, Daniel Isăilă, a declarat, marți, la sosirea din cantonamentul efectuat în Spania, că ar fi ipocrit să spună că formația sa nu va lupta pentru titlul de campioană în cazul în care ar avea această ocazie.
"La începutul campionatului ne-am propus locurile 1-3, dar fiecare joc îl abordăm pentru a-l câștiga. Aș fi ipocrit să spun că dacă vom fi pe locul întâi nu ne vom bate cu toate puterile să obținem titlul", a spus Isăilă.
Procurorul care instrumentează cazul lui Marius Mitu a cerut între 10 și 20 de luni închisoare pentru fostul jucător al echipei Lierse, care a fost implicat în scandalul meciurilor trucate din Belgia între 2004 și 2006
Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci (Rusia, 7-23 februarie) au înghițit aproape 50 de miliarde de euro pentru întreaga organizare, iar suma investită transformă competiția în cel mai scump eveniment de profil din istorie. Dincolo de întrecerea în sine, de starurile prezente la start sau de diversele acțiuni generate de cele cinci cercuri și de munții de bani băgați, gigantul mecanism are puterea de a ispiti orice pasionat de sport.
Antrenorul român Mircea Rednic este pe cale să bifeze o nouă experiență nereușită în Belgia, după cea de la Standard Liege. Potrivit cotidianului Het Laatste Nieuws, actualul tehnician al lui Gent nu i-a convins pe șefii clubului că merită să continue și din vară, astfel că la vară nu i se va oferi o prelungire a contractului.
Atacantul polonez al echipei Borussia Dortmund, Robert Lewandowski, care din vară va evolua la formația Bayern Munchen, și-a găsit mașina fără roți, a anunțat, marți, cotidianul Bild, citat de AFP.
Cei de la Sony par a fi puși pe fapte mari: după ce au înregistrat vânzări record cu noua consolă PlayStation 4, următorul obiectiv al companiei pare a fi adaptarea pentru marele ecran a numeroase licențe din portofoliul propriu de jocuri.
Gruparea din "Ștefan cel Mare" a mai făcut un transfer, în această pauză dintre tur și retur. Dinamo l-a luat pe Alexandru Giurgiu, de la Astra, un fundaș stânga de 21 de ani. El mai poate evolua și ca mijlocaș de bandă.
Ronaldinho rămâne, și la 34 de ani, unul dintre cei mai spectaculoși fotbaliști în activitate. Considerați de mulți drept cel mai înzestrat jucător din toate timpurile, brazilianul a făcut show la primul său antrenament din 2014.
În lupta pentru titlu se află Astra, Steaua și Petrolul, toate echipele având șanse reale. Giurgiuvenii se află pe primul loc cu trei puncte în fața Stelei, însă echipa lui Reghecampf are de disputat două restanțe, împotriva Concordiei și a celor de la "U" Cluj.
CSM București a trecut la fapte și începe să-și arate intențiile pentru sezoanele ce vor urma. După ce a transferat-o pe Patricia Vizitiu, care a evoluat la Krim Ljubljana în prima parte a sezonului, iar apoi a numit-o pe Mette Klit în funcția de antrenor principal, gruparea bucureșteană a anunțat azi un alt transfer de marcă: Iulia Curea (31 ani).
Tehnicianul Laurent Roussey a fost demis, marți, din funcția de antrenor principal al echipei FC Sion, unde este legitimat și mijlocașul Ovidiu Herea, informează L'Equipe.
Atacantul bosniac al echipei VfB Stuttgart, Vedad Ibisevic, a fost suspendat cinci etape în campionatul Germaniei, după ce a fost eliminat în partida cu FC Augsburg, a anunțat, marți, L'Equipe.
Echipa națională a României și-a aflat adversara din playoff-ul Fed Cup. Serbia va veni la București pentru a-și apăra locul în a doua Grupă Mondială, iar întâlnirea se anunță una de foc .
Dinamo traversează un proces de reconstrucție nu doar la nivelul lotului, ci și în ceea ce privește infrastructura. Anunțată la începutul mandatului lui Ionuț Negoiță, construcția unui nou stadion a revenit printre prioritățile șefilor din Ștefan cel Mare.
Echipa de handbal feminin "U" Jolidon Cluj va întâlni formația maghiară Fehervar KC în sferturile de finală ale Cupei EHF, conform tragerii la sorți de marți, de la Viena.
Slighly Mad Studios, creatorii seriei Need for Speed: Shift, dar și a simulatorului Project CARS, tocmai au anunțat un nou joc cu mașini. Este vorba despre World of Speed, un arcade racer MMO (massively multiplayer online).
Osmair Cintra De Paula Filho "Mirita" (28 de ani), fotbalist la formația braziliană Mogi Mirim. Un nume care probabil nu le spune mare lucru nici măcar iubitorilor fotbalului din Brazilia, dar care a reușit o performanță extrem de rară într-un meci disputat duminică seară. Fundașul a reușit ca în meciul contra formației Corinthians, din campionatul Paulista, să înscrie un gol pentru echipa lui, să egaleze situația de pe tabelă și să sfârșească prematur jocul după încasarea unui cartonaș roșu.
Născut în România, Cristian Ponde (19 ani) este unul dintre cei mai promițători tineri din Portugalia. 25 la sută dintre drepturile economice au fost achiziționate pentru suma de 100.000 de euro de patronul lui Chelsea și de cel mai important impresar din lume
Coco Austin a demonstrat încă o dată că nu are prejudecăți și că îi place să fie admirată de toți. Ieri, după ce a filmat o scenă pentru viitorul TV Show la care va fi vedeta principală
Comitetul Olimpic Internațional a reintegrat India cu "efect imediat", ceea ce înseamnă că sportivii pot concura sub drapelul național la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, a anunțat, marți, CIO, informează AFP.
Printre principalii poli de interes din cadrul Parcului Olimpic de la JO se află magazinul cu suveniruri produse de compania Bosco, unul dintre sponsorii principali ai competiției. din Soci. Clădirea are dimensiunile unei săli de sport, dar pentru a intra trebuie să-ți activezi răbdarea de pescar. Zilnic se formează cozi de peste 200 de persoaae, […]