DNA-ul a ajuns la clubul Ceahlăul. Doi procurori au descins la sediul nemțenilor. Comunicatul oficial

Redactor:
Adrian SOARE
DNA-ul a ajuns la clubul Ceahlăul. Doi procurori au descins la sediul nemțenilor. Comunicatul oficial
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Doi procurori DNA au descins astăzi la orele 8:30 la sediul clubului nemțean și au luat actele clubului la control.

Reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție au blocat toate intrările în club, nu au precizat despre ce anume este vorba și se află încă acolo. Președinte de onoare al echipei este primarul din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan. Acesta nu se află la club, momentan.

Președintele Consiliului de Administrație al clubului de fotbal Ceahlăul a ieșit din sediu după aproape patru ore de la venirea procurorilor DNA: „Au venit doi procurori DNA care ne-au cerut documentația aferentă perioadei 2008-2013 pentru tot ce înseamnă finanțarea clubului, inclusiv contracte de publicitate și reclamă. Le-am pus la dispoziție tot ce ne-au cerut, la un moment dat ni s-a terminat chiar și tonerul de la imprimantă. Bănuiesc că, la mijloc, este vorba despre dispute politice. Am mai avut un control similar în 2007, pentru perioada 2005-2007. Și atunci le-am trimis o mașină de documente„, a precizat Viorel Mestecăneanu, președintele CA al FC Ceahlăul. Procurorii DNA au rămas, în continuare, în sediul clubului.

Comunicatul integral al DNA:

„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție de către persoane cu funcții publice din cadrul primăriei municipiului Piatra Neamț și de administratori ai unor societăți comerciale interpuse cu rol de direcționare a sumelor de bani din bugetul public în interesul personal al celor implicați.

Astfel, cercetările efectuate în cauză au relevat că, în perioada 2008 – 2013, finanțări din fonduri publice pentru contracte de prestări servicii și finanțări pentru localități de pe raza județului Neamț au fost direcționate, prin influența persoanelor cu funcții publice din cadrul primăriei municipiului Piatra Neamț. în interes propriu și în interesul administratorilor societăților comerciale care mascau faptul că adevărații deținători și beneficiari erau persoanele din acest cerc de interese creat.

În cursul dimineții de 11 februarie 2014, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate în municipiile Piatra Neamț și Bacău.

De asemenea sunt audiate mai multe persoane vizate de anchetă, dar care, până în acest moment, nu au fost puse sub acuzare.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informații. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.”

Articol scris de Dan Eșanu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
E OBLIGAȚIE pentru șoferii din România. REGULA de care trebuie sa țină cont când întâlnesc un radar
E OBLIGAȚIE pentru șoferii din România. REGULA de care trebuie sa țină cont când întâlnesc un radar
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen