CELE MAI NOI ARTICOLE

Weiss, mulțumit de rezultat: „Iașiul a pus presiune, dar până la urmă a ieșit bine pentru noi”

Antrenorul Oțelului Galați, Michael Weiss, a declarat, luni seară, că este mulțumit de remiza cu formația CSMS Iași, subliniind că a fost nevoit să folosească în acest meci jucători de la echipa a doua, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Weiss, mulțumit de rezultat: "Iașiul a pus presiune, dar până la urmă a ieșit bine pentru noi"

VIDEO | La 36 de ani, Di Natale a fost eroul lui Udinese în meciul de Cupă cu Ternana. Atacantul a marcat toate cele 5 goluri ale echipei sale

Dacă în urmă cu câteva luni spunea că se va retrage, Di Natale a revenit în forță. Atacantul, care va împlini 37 de ani pe 13 octombrie, a fost eroul lui Udinese în meciul din Cupa Italiei cu Ternana, scor 5-1. Atacantul a marcat toate golurile formației sale, cel de-al patrulea fiind de generic, Di Natale marcând cu un lob din careu.
VIDEO | La 36 de ani, Di Natale a fost eroul lui Udinese în meciul de Cupă cu Ternana. Atacantul a  marcat toate cele 5 goluri ale echipei sale

Trei momente memorabile din etapa inaugurală a ediției 2014-2015 de Bundesliga

Echipa cu un buget cât jumătate din salariul pe an al lui Franck Ribery a fost aproape de a obține o victorie în primul meci pe care l-a disputat vreodată în Bundesliga. Bayer Leverkusen a marcat cel mai rapid gol din campionatul Germaniei, în timp ce Wolfsburg a fost protagonista uneia dintre cele mai mari ratări din istoria competiției. Toate acestea s-au petrecut în prima etapă din Bundesliga...
Trei momente memorabile din etapa inaugurală a ediției 2014-2015 de Bundesliga

Lukas Podolski și-a anunțat plecarea de la Arsenal

Germanul Lukas Podolski și-a anunțat luni plecarea de la Arsenal Londra pe rețeaua Instagram. Câștigător al Cupei Mondiale în această vară cu Germania, Podolski are mai multe oferte: Juventus, Wolfsburg, New York Red Bulls sau Galatasaray fiind echipele care doresc semnătura atacantului.
Lukas Podolski și-a anunțat plecarea de la Arsenal

Reacția Simonei după ce s-a chinuit cu Danielle Collins în primul tur la US Open: „Sunt fericită că m-am calificat, încerc să-mi păstrez concentrarea la fiecare meci”

Americanca Danielle Rose Collins a fost o adversară mult mai dificilă pentru Simona decât se anticipa. Halep a pierdut la tie-break primul set, 7-6, dar și-a intrat pe parcurs în ritm și a le-a câștigat pe celelate două cu 6-1 și 6-2.
Reacția Simonei după ce s-a chinuit cu Danielle Collins în primul tur la US Open: "Sunt fericită că m-am calificat, încerc să-mi păstrez concentrarea la fiecare meci"

Samuel Eto’o, cu un pas în curtea lui Everton. Marți va efectua vizita medicală

Camerunezul Samuel Eto'o rămâne în Premier League. Atacantul s-a înțeles cu Everton și va efectua marți vizita medicală, anunță Gianluca Dimarzio. Dacă totul va decurge perfect, Eto'o va semna un contract pe două sezoane cu gruparea de pe Goodison Park.
Samuel Eto'o, cu un pas în curtea lui Everton. Marți va efectua vizita medicală

Simeone a fost suspendat opt etape după ce l-a lovit pe al patrulea arbitru de la Supercupa Spaniei

Diego Simeone a fost suspendat opt etape după ce l-a lovit pe arbitrul asistent la meciul retur din Supercupa Spaniei, câștigată în fața lui Real Madrid, 1-0
Simeone a fost suspendat opt etape după ce l-a lovit pe al patrulea arbitru de la Supercupa Spaniei

Vești bune pentru Steaua: „În proporție de 99% Arlauskis va juca în Bulgaria”. Campioana României așteaptă de 10.000 de suporteri la Sofia

Steaua va juca miercuri, de la 21:45, meciul retur din play-off-ul Ligii Campionilor contra bulgarilor de la Ludogorețs. Campioana României a câștigat meciul tur, scor 1-0, și are prima șansă la calificarea în grupele UCL.
Vești bune pentru Steaua: "În proporție de 99% Arlauskis va juca în Bulgaria". Campioana României așteaptă de 10.000 de suporteri la Sofia

Giorgi Dermengiev, tehnicianul lui Ludogoreț, și-a făcut temele: „Am revăzut de 5 ori meciul cu Steaua și am vorbit cu fiecare jucător în parte”

Ludogoreț este la 90 de minute distanță de accesul în premieră în grupele Ligii. Pentru aceasta, bulgarii speră să întoarcă rezultatul partidei cu Steaua din tur
Giorgi Dermengiev, tehnicianul lui Ludogoreț, și-a făcut temele: "Am revăzut de 5 ori meciul cu Steaua și am vorbit cu fiecare jucător în parte"

Jucătorii echipei Chelsea vor purta banderole negre la meciul cu Everton, în memoria lordului Richard Attenborough

Jucătorii echipei Chelsea vor purta banderole negre la meciul cu Everton, din campionat, în memoria lordului Richard Attenborough, actor, regizor, dar și președinte de onoare al clubului londonez, care a decedat, duminică, la vârsta de 90 de ani, informează BBC.
Jucătorii echipei Chelsea vor purta banderole negre la meciul cu Everton, în memoria lordului Richard Attenborough

Bilete cu prețuri între 15 și 45 de lei la meciul Astra Giurgiu – Olympique Lyon

Tichetele de intrare la partida Astra Giurgiu - Olympique Lyon, programată, joi, în manșa secundă a play-off-ului Ligii Europa, au fost scoase la vânzare de gruparea condusă de Ioan Niculae, la prețuri cuprinse între 15 și 45 de lei.
Bilete cu prețuri între 15 și 45 de lei la meciul Astra Giurgiu - Olympique Lyon

Alexandra Copos, dezamăgită de decizia Tribunalului București: „Tata a plătit prejudiciul în cazul transferurilor, îl va plăti și pe cel din Loteria”

Fiica lui George Copos arată, într-o scrisoare făcută publică luni, după condamnarea tatălui său, că acesta și-a plătit prejudiciul constatat în cazul său în dosarul transferurilor de jucători și că va face la fel și în dosarul Loteria, deși nu a comis personal nicio faptă penală.
Alexandra Copos, dezamăgită de decizia Tribunalului București: "Tata a plătit prejudiciul în cazul transferurilor, îl va plăti și pe cel din Loteria"

Încă un transfer pentru Astra. Aurelian Chițu a semnat un contract pe 3 ani

Astra continuă să se întărească. Formația din Giurgiu a reușit să perfecteze încă un transfer. Aurelian Chițu, 23 de ani, s-a despărțit în urmă cu câte va zile de francezii de la Valenciennes și a semnat un contract pentru următoarele trei sezoane cu formația antrenată de Daniel Isăilă.
Încă un transfer pentru Astra. Aurelian Chițu a semnat un contract pe 3 ani

FOTO | Imaginea pe care toți fanii lui Vlad Chiricheș o așteptau. Uite cum arată românul în FIFA 15

Jocul FIFA 15 se va lansa pe 25 septembrie în Europa, iar fanii seriei sunt deja la curent cu noua înfățișare a celui mai longeviv simulator de fotbal pe PC și console.
FOTO | Imaginea pe care toți fanii lui Vlad Chiricheș o așteptau. Uite cum arată românul în FIFA 15

Chiajna, acuze dure în direcția lui Dinamo: „Constatăm cu uimire și amuzament modul în care încearcă să arunce pisica moartă în curtea noastră”

Gruparea Concordia Chiajna acuză clubul Dinamo că "încearcă să arunce pisica moartă în curtea noastră", precizând că eliminarea antrenorului Flavius Stoican s-a produs în urma protestelor acestuia privind neacordarea unui presupus ofsaid de către arbitrul Istvan Kovacs.
Chiajna, acuze dure în direcția lui Dinamo: "Constatăm cu uimire și amuzament modul în care încearcă să arunce pisica moartă în curtea noastră"

„Briliantul” a fost și huiduit, dar și asaltat de fani pentru fotografii în Bănie. Mutu: „M-am simțit mereu bine pe Ion Oblemenco, tatăl meu încă ține cu Craiova”

Adrian Mutu a fost doar o jumătate de oră pe teren în meciul câștigat de Petrolul la Craiova, dar spune că în Bănie s-a simțit bine mereu, fiind vorba și de echipa de suflet a tatălui său. Deși marcase acum 10 ani, cu Bosnia, la poarta la care a înscris Albin, Mutu a fost inspirat și l-a lăsat pe uruguayan să execute lovitura liberă din care „lupii" au deschis scorul.
"Briliantul" a fost și huiduit, dar și asaltat de fani pentru fotografii în Bănie. Mutu: "M-am simțit mereu bine pe Ion Oblemenco, tatăl meu încă ține cu Craiova"

„Atingeri de geniu”. Cele mai bune lovituri din circuit: Halep e prima în clasament la două dintre categoriile analizate de New York Times

Simona Halep este văzută de jurnaliștii de la New York Times una dintre cele mai complete jucătoare din circuit. Deplasarea și passing-shot-urile executate de româncă sunt cele mai bune din întreg circuitul.
"Atingeri de geniu". Cele mai bune lovituri din circuit: Halep e prima în clasament la două dintre categoriile analizate de New York Times

Playboy în Bound – vino să dezlegi misterul unei petreceri pe cinste

Marți, 26 august, cele mai râvnite femei din revista iepurașului cu papion te invită la cea mai fierbinte petrecere a acestei veri: în clubul Bound din Centrul Vechi, la Incognito Party! Ești curios să afli mai multe detalii?
Playboy în Bound - vino să dezlegi misterul unei petreceri pe cinste

Presa bulgară lovește dur în Steaua: „A aranjat meciul cu Ceahlăul pentru pariuri”. Intermediarul afacerii ar fi unul dintre locotenenții celui mai prolific aranjor de pariuri

Cotidianul bulgar "Blitz" a scris luni că meciul dintre Steaua și Ceahlăul, din etapa a cincea a Ligii 1, încheiat cu victoria nemțenilor, scor 1-0, este bănuit că ar fi fost aranjat pentru pariuri. Concret, ziariștii bulgari scriu că multe case de pariuri au scos din ofertă opțiunea de cartonaș roșu în meci, Steaua terminând meciul în nouă jucători, după eliminările lui Filip și Chipciu
Presa bulgară lovește dur în Steaua: "A aranjat meciul cu Ceahlăul pentru pariuri". Intermediarul afacerii ar fi unul dintre locotenenții celui mai prolific aranjor de pariuri

Bălgrădean e liber de contract, dar nu-și găsește echipă: „Și-a ales un moment prost să plece de la Dinamo”

Cristian Bălgrădean și-a reziliat contractul cu Dinamo pe 21 iulie, iar de atunci portarul încearcă să-și găsească un angajament în țară sau în străinătate. A trecut mai bine de o lună de zile în care goalkeperul de 26 de ani nu și-a găsit încă o echipă la care să joace.
Bălgrădean e liber de contract, dar nu-și găsește echipă: "Și-a ales un moment prost să plece de la Dinamo"

Simona Halep, recunoscută pe străzile din New York

Aflată în SUA, unde participă la turneul de la Flashing Meadow, Simona Halep, clasată pe locul 2 în clasamentul WTA, a avut parte de un eveniment cu care nu era obișnuită până acum.
Simona Halep, recunoscută pe străzile din New York

Alexandru Dedu intră marți într-o operație complicată: „Trebuie refăcute tibia și peroneul”

Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal accidentat grav vineri, 15 august, de un șofer în timp ce circula regulamentar cu motocicleta sa Kawasaki Vulcan, va fi operat marți dimineață, la Spitalul de Urgență. Fostul mare handbalist, acum în vârstă de 42 de ani, va suferi o operație de reconstrucție la piciorul drept.
Alexandru Dedu intră marți într-o operație complicată: "Trebuie refăcute tibia și peroneul"

The Vanishing of Ethan Carter, un joc de aventură special

The Vanishing of Ethan Carter este un joc de aventură special, destul de diferit față de ceea ce întâlnim de obicei în cadrul acestui gen. Echipa producătoare, The Astronauts, este formată din foști membri ai People Can Fly, care au lucrat în trecut la titluri precum Painkiller sau Gears of War: Judgement. De aici probabil și aspectul grafic deosebit al lui The Vanishing of Ethan Carter, mult peste ce oferă alte astfel de jocuri.
The Vanishing of Ethan Carter, un joc de aventură special

Rezultatul anchetei ProSport: 4 ani de închisoare cu executare pentru George Copos în Dosarul Loteria. Ancheta a demarat acum 12 ani, jurnaliștii au fost amenintați cu moartea, dar dezvăluirile lor au fost confirmate de instanță

George Copos a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală de peste un milion de euro, cu ocazia vânzării unor spații ale firmei Ana Electronic către Loteria Română. Dedesubturile relației dintre fostul patron al Rapidului și Nicolae Cristea, fost director al Loteriei, au fost dezvăluite de ProSport. Sub semnăturile lui Decebal Rădulescu și Costin Ștucan, ancheta a pornit în 6 august 2002. Presiunile asupra jurnaliștilor au fost uriașe, aceștia primind inclusiv amenințări cu moartea și "recomandări" să renunțe la demersul jurnalistic
Rezultatul anchetei ProSport: 4 ani de închisoare cu executare pentru George Copos în Dosarul Loteria. Ancheta a demarat acum 12 ani, jurnaliștii au fost amenintați cu moartea, dar dezvăluirile lor au fost confirmate de instanță

Alexandru Novac, argint la aruncarea suliței, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Nanjng

Atletul Alexandru Mihăiță Novac a cucerit, luni, medalia de argint la aruncarea suliței, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Nanjng.
Alexandru Novac, argint la aruncarea suliței, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Nanjng

Weiss își joacă viitorul pe banca Oțelului în meciul de la Iași. Pascu: „Viitorii acționari sunt dezamăgiți de rezultatele echipei”

Oțelul Galați, ultima clasată în clasamentul Ligii 1, va întâlni în deplasare, luni seară, de la ora 18:30, pe CSMS Iași, o altă formație aflată în suferință, cu un început slab de sezon din care a scos doar două puncte cu care este imediat deasupra echipei
Weiss își joacă viitorul pe banca Oțelului în meciul de la Iași. Pascu: "Viitorii acționari sunt dezamăgiți de rezultatele echipei"

Întâlnire cu „fostul coșmar”. Doar Miriuță a învins Gazul cu CFR în ultimii 4 ani

Cu două victorii și două egaluri, Gaz Metan Mediaș va juca astăzi, de la ora 21:00, în Gruia, cu CFR Cluj, un teren unde a pierdut o singură dată în ultimele patru confruntări. Doar Petrolul și Gazul au "zero" în dreptul înfrângerilor în acest sezon, dar Cristi Dulca nu vede e
Întâlnire cu "fostul coșmar". Doar Miriuță a învins Gazul cu CFR în ultimii 4 ani

Marți, în Prosport: Steaua, banca europeană pentru investiții în Liga 1

Numărul 36 al săptămânalului ProSport apare marți, 26 august, și se distribuie exclusiv cu ediția tipărită a cotidianului Ziarul Financiar.
Marți, în Prosport: Steaua, banca europeană pentru investiții în Liga 1

Un fotbalist vietnamez a fost condamnat la 30 de luni de închisoare pentru trucarea unui meci

Un fotbalist vietnamez a fost condamnat la 30 de luni de închisoare după un proces de o zi pentru trucarea unui meci internațional, a anunțat, luni, presa locală, citată de AFP.
Un fotbalist vietnamez a fost condamnat la 30 de luni de închisoare pentru trucarea unui meci

VIDEO | Cea mai stranie reacție din prima etapă de La Liga. Mikel Rico a oferit faza zilei și un moment unic în fotbal

Athletic Bilbao a pierdut primul meci din noul sezon, la Mlaga, cu 0-1, dar Mikel Rico a oferit una dintre cele mai ciudate imagini ale week-end-ului în La Liga.
VIDEO | Cea mai stranie reacție din prima etapă de La Liga. Mikel Rico a oferit faza zilei și un moment unic în fotbal

Culio va juca în Segunda Division, la UD Las Palmas

Fostul mijlocaș al echipei CFR Cluj Juan Emmanuel Culio va evolua la echipa UD Las Palmas, din Segunda Division, urmând a semna un contract pe un sezon, a anunțat, luni, presa spaniolă.
Culio va juca în Segunda Division, la UD Las Palmas

Interviul anului în Premier League. Gary Neville față în față cu Van Gaal: „Ești puțin… timid?”. Discuție savuroasă între cei doi

Louis Van Gaal i-a acordat un interviu fostului fotbalist la Manchester United, actualmente jurnalist la Telegraph. Antrenorul olandez a vorbit deschis despre planurile sale de la clubul unde Alex Ferguson a făcut istorie
Interviul anului în Premier League. Gary Neville față în față cu Van Gaal: "Ești puțin... timid?". Discuție savuroasă între cei doi

Destiny se alătură campaniei Ice Bucket Challenge

Febra Ice Bucket Challenge a cuprins și industria jocurilor video. Bungie se alătură campaniei, realizând un clip în care Ghost-ul din Destiny (companionul computerizat al personajului controlat de jucător) acceptă provocarea și face la rândul său trei nominălizari: Jonathan Irons din Call of Duty: Advanced Warfare (personajul interpretat de Kevin Spacey), Joel din The Last of Us și... George Lucas.
Destiny se alătură campaniei Ice Bucket Challenge

IMAGINEA ZILEI | Au căzut ca secerați după ce au trecut linia de sosire la proba de 400 de metri de la Jocurile Olimpice de Tineret de la Nanjing

La Jocurile Olimpice de Tineret de la Nanjing sportivii au dat tot ceea ce aveau mai bun pentru a se întoarce acasă cu o medalie. A fost cazul și atleților care au participat la cursa de 400 de metri obstacole. Imediat după linia de sosire, aceștia s-au prăbușit extenuați pe pistă. Mohamed Fares Jlassi, din Tunisia (Foto stânga), a obținut medalia de argint, iar Xu Zhihang (Foto dreapta sus), din China, a cucerit medalia de aur.
IMAGINEA ZILEI | Au căzut ca secerați după ce au trecut linia de sosire la proba de 400 de metri de la Jocurile Olimpice de Tineret de la Nanjing

A apărut The ONE de septembrie

Ediția de septembrie a revistei The ONE analizează principalele tendințe din modă și beauty în sezonul toamnă-iarnă 2014/2015.
A apărut The ONE de septembrie

Team Bucharest s-a calificat în finala în finala FIBA 3×3 World Tour

Team Bucharest, câștigătoarea Sport Arena Streetball 2014, a obținut pentru al treilea an consecutiv calificarea în finala FIBA 3x3 World Tour, circuitul mondial de baschet 3x3, după ce s-a clasat pe locul doi la Mastersul de la Praga, cedând în finala, scor 14-16, cu Team Novi Sad din Serbia.
Team Bucharest s-a calificat în finala în finala FIBA 3x3 World Tour

Steaua, la mare căutare și la juniori. Una dintre grupele de puști din Ghencea a fost invitată la un mare turneu internațional

Una din grupele de juniori ale clubului Steaua, generația 2004, a fost invitată la un mare turneu internațional ce va avea loc în Alania (Turcia), între 31 octombrie și 5 noiembrie.
Steaua, la mare căutare și la juniori. Una dintre grupele de puști din Ghencea a fost invitată la un mare turneu internațional

World of Warcraft: Warlords of Draenor – câștigă un beta key!

Blizzard Entertainment împreună cu Go4games vă oferă ocazia de a încerca Warlords of Draenor, viitorul expansion pentru World of Warcraft, cu aproape trei luni înainte de lansarea oficială a acestuia!
World of Warcraft: Warlords of Draenor - câștigă un beta key!

AUDIO | Imnul echipei naționale și al suporterilor este compus și interpretat de trupa Iris

Imnul echipei naționale a României și al suporterilor, compus și interpretat de trupa Iris, va fi lansat la 1 septembrie de Federația Română de Fotbal (FRF) pe site-ul său oficial.
AUDIO | Imnul echipei naționale și al suporterilor este compus și interpretat de trupa Iris

Arbitru cu greutate la Ludogoreț – Steaua. Alberto Undiano Mallenco, desemnat de UEFA să conducă partida de la Sofia

Arbitrul spaniol Alberto Undiano Mallenco va conduce la centrul meciul dintre echipa bulgară Ludogoreț Razgrad și formația Steaua București, din manșa secundă a play-off-ului Ligii Campionilor, a anunțat, luni, site-ul oficial al UEFA.
Arbitru cu greutate la Ludogoreț - Steaua. Alberto Undiano Mallenco, desemnat de UEFA să conducă partida de la Sofia