Sub privirile patronului, Gâlcă a pierdut trei puncte mari în ultimul minut de joc: „Nu am avut un joc strălucit, dar nu sunt îngrijorat că putem pierde titlul”

Sub privirile patronului, Gâlcă a pierdut trei puncte mari în ultimul minut de joc:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Petrolul Ploiești a relansat lupta pentru titlu după ce a învins-o în deplasare pe Steaua FCSB, scor 1-0. Singurul gol al partidei a fost marcat în minutul 90 de Nepomuceno, intrat pe parcursul celei de-a doua reprize. În urma acestei înfrângeri, ASA Tg. Mureș rămâne la patru puncte distanță de echipa lui Gâlcă și este de menționat faptul că cele două nu s-au întâlnit în retur până în acest moment. Sub privirile lui Gigi Becali, venit la stadion pentru prima dată de când a fost eliberat condiționat din închisoare, Steaua FCSB nu a mai putut afișa același joc din semifinalele Cupei României în fața „lupilor galbeni”, iar tehnicianul a încercat să explice la final prestația echipei sale:

„Nu am avut un joc foarte strălucit, am avut câteva ocazii, dar dacă nu marcăm, pățim ce am pățit acum, primim gol în minutul 90. Poate dacă înscriam, vorbeam despre altceva acum. Nu cred că trebuie să ne gândim la cei care nu au jucat, cei din teren nu au nici multe jocuri în picioare și e normal să nu dea un randament bun. Varela este un jucător important pentru noi, un lider pe teren. De asta am ales să fie căpitan. Sper să câștigăm următorul meci. Dacă până acum mulți spuneau că suntem campioni, nu mai putem să zicem asta. Încă depindem de noi, însă.

Nu sunt îngrijorat că putem pierde titlul. S-a întâmplat ce s-a întâmplat azi. Nu cred că Petrolul ar fi meritat să câștige. Nici egalul nu era echitabil. Nu cred că pentru Gigi Becali e îmbucurătoare prestația noastre. Mergem la Giurgiu, etapa viitoare, să luăm toate cele trei puncte. Sper să nu mai avem probleme de lot”, a declarat Gâlcă pentru DigiSport.

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să am de-a face cu el"
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată a Adinei Maria
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată…
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Obligație pentru români. Plata impusă de stat de care nu pot scăpa: E pentru nimic
Obligație pentru români. Plata impusă de stat de care nu pot scăpa: E pentru nimic
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…