„Eram sub presiune!”
03 Mart. 2008
Sorin Paraschiv consideră că unii dintre foștii săi colegi trebuie neapărat să plece din Ghencea. Mai știi ceva de Steaua? Vorbesc mai tot timpul cu Rică (n.r. - Neaga), cu Petre Marin sau cu Dică. Sunt dependent de Steaua, acolo am petrecut cei mai frumoși ani din viață! Știu tot! Ce-i lipsește acum Stelei? E greu, pentru că din echipa care a fost au mai rămas puțini. Rădoi, Dică, Goe... Sunt foarte mulți străini, or trebuie să treacă ceva vreme până să se formeze din nou o mare echipă. Nouă ne-au trebuit vreo cinci ani până să ajungem să câștigăm două campionate, să jucăm o semifinală de Cupa UEFA și de două ori în grupele Ligii.