CELE MAI NOI ARTICOLE

Pancu, încă un an la Rapid

Accidentat înaintea meciului cu CFR, mijlocașul Daniel Pancu a ajuns la o înțelegere cu oficialii alb-vișiniilor pentru a continua și din sezonul următor la echipa din Grant. Secretarul general al clubului, Cristian Costache, a anunțat înaintea obișnuitei conferințe de presă dinaintea meciului cu Dinamo că „Pancone" va îmbrăca tricoul alb-vișiniu și în sezonul următor: „Pancu și-a prelungit contractul cu Rapid pentru încă un an, pentru a nu mai exista tot felul de discuții". De la întoarcerea sa în Giulești, Pancu a evoluat în opt partide, reușind să marcheze două goluri. Odată cu numirea lui Rada ca antrenor principal, mijlocașul a îndeplinit și rolul de antrenor secund, iar conducerea alb-vișiniilor i-a propus ca la finalul carierei să devină director sportiv.
Pancu, încă un an la Rapid

1 milion de euro pentru Coman

„Robocop" va primi 350.000 de euro pe sezon timp de trei ani Rapidul nici nu vrea să audă de o eventuală despărțire de unul dintre cei mai în formă jucători ai săi. Astfel, la începutul lunii mai, în cadrul unei ședințe a Consiliului de Administrație, se va discuta despre termenii noii înțelegeri ce urmează a-i fi propusă lui Dani Coman. Goalkeeperul alb-vișiniilor a fost primul care a aruncat mănușa: "Am o vârstă și este normal să mă gândesc la viitorul meu", spunea Coman. Surse din cadrul clubului din Grant au precizat pentru ProSport: "La începutul lunii mai, când domnul Taher se va întoarce în țară, îi vom propune lui Coman o nouă înțelegere. Îi vom face o propunere pe măsura valorii lui, ceva ce nu s-a mai oferit până acum la Rapid".
1 milion de euro pentru Coman

Sarkozy: „Ginola, du-te la PSG!”

PSG este cu un picior în eșalonul secund, iar tensiunea la echipă rămâne la cote ridicate, deși acum era mai mult ca oricând nevoie de liniște. Președintele Cayzac a demisionat, după ce el și familia sa au fost amenințați cu moartea, antrenorul Paul Le Guen a ridicat și el steagul alb și toată lumea pare deja resemnată, deși matematica încă nu a dat crudul verdict al retrogradării. Încearcă să facă puțină ordine în acest haos președintele Franței, Nicolas Sarkozy, el însuși un personaj aflat tot mai mult sub tirul contestatarilor. Sarkozy este mare fan PSG și suferă văzându-și favoriții pe marginea prăpastiei. El a oferit recent soluția numirii lui David Ginola în funcția de manager general, fostul jucător al Parisului din perioada 1992-95 arătându-și disponibilitatea încă dinaintea numirii lui Paul Le Guen, chiar dacă în ultimii ani a lăsat fotbalul pentru actorie. „Ginola e legat de culorile roșu-alb-albastru și sunt sigur că va pune serios umărul la redresarea clubului", a spus Sarkozy, iar membrii Consiliului de Administrație au promis să analizeze în câteva zile această variantă.
Sarkozy: „Ginola, du-te la PSG!"

Tamaș revine la Auxerre

Internaționalul român Gabriel Tamaș (foto, în dreapta) s-a refăcut după accidentarea care l-a ținut pe tușă o lungă perioadă de timp și urmează să fie prezent în lotul lui Auxerre pentru meciul de astăzi cu PSG. Un alt fundaș al echipei lui Fernandez, Sammy Traore, va reveni și el după o accidentare chiar împotriva fostei sale echipe
Tamaș revine la Auxerre

Trădătorul Ruud

Decizia lui Ruud van Nistelrooy de a se opera pentru a fi sigur de prezența la Euro, dar într-o perioadă în care Real Madrid avea mare nevoie de el, imediat după eliminarea din Ligă și cu zece etape înainte de finalul campionatului, nu a fost prea bine digerată în vestiarul „albilor". Astfel, deși s-a refăcut complet după operația la glezna dreaptă din luna martie, olandezul nu mai este dorit la echipă de colegii săi, care îl privesc ca pe un trădător, având în vedere „abandonul" său într-un moment crucial din lupta pentru titlul din Primera Division.
Trădătorul Ruud

Ce plan are Taher ca să-l țină pe Coman la Rapid?

Dănuț Coman este fără discuție cel mai în formă jucător al Rapidului pe acest final de sezon. Și tocmai din acest motiv, șefii giuleștenilor fac eforturi disperate pentru a-l păstra și în sezonul următor. După mai multe luni de replici tăioase din ambele părți, se pare că Rapid îi va propune lui Coman un salariu regesc pentru a rămâne în Giulești: 350.000 de euro, aproape dublu față de cel din prezent. Amănunte în ProSportul de sâmbătă.
Ce plan are Taher ca să-l țină pe Coman la Rapid?

Leo Grozavu încă un sezon

Înfrângerea cu 3-0 de la Bacău i-a determinat pe acționarii clubului FC Botoșani să facă o ședință și să stabilească planurile pentru atât pentru finalul acesta de campionat cât și pentru următorul sezon. În urma discuțiilor avute, Leo Grozavu a fost confirmat pentru încă un sezon, conducerea clubului dându-i credit în continuare în defavoarea jucătorilor. "Am avut o întâlnire cu Leo Grozavu în care am discutat vis-a-vis de finalul acesta de sezon și cum vom pregăti următorul campionat", a spus Valeriu Iftime, președintele Consiliului de Administrație al FC Botoșani care a lăsat de înțeles că Leo Grozavu are mână liberă să stabilească lotul pentru viitorul sezon.
Leo Grozavu încă un sezon

Cornea pe făraș

Cea mai importantă decizie luată de conducerea clubului împreună cu staful tehnic al formației în cadrul ședinței extraordinare de ieri a fost excluderea din lot a mijlocașului Cornel Cornea. "La propunerea lui Leo, am fost de acord să-l excludem din lot pe Cornel Cornea. Mi s-a părut că la meciul cu Bacăul a fost non-combat pentru că nu-mi explic cum a putut rata la 0-0 în debutul meciului, o ocazie clară singur cu poarta goală, dar mai ales pentru cartonașul roșu pe care l-a căutat cu 'lumânarea''", a declarat Valeriu Iftime. Mijlocașul Cornel Cornea este primul jucător ce va părăsi pe FC Botoșani la finalul acestui sezon. Oficialii clubului susțin că fotbalistul botoșănean poate încă de pe acum să își caute echipă, el fiind primul jucător pus pe lista de transferări. Deși nu intră în vederile lui Leo Grozavu pentru următorul sezon, Cornel Cornea nu va pleca gratis de la Botoșani. Cât privește lista jucătorilor ce vor părăsi pe FC Botoșani la finalul campionatului, aceasta nu a fost întocmită, dar orice jucător este transferabil. "În momentul de față, orice jucător este transferabil", a spus Valeriu Iftime, președintele Consiliului de Administrație al FC Botoșani.
Cornea pe făraș

EXCLUSIV / Timișoara a pierdut palmaresul

Marian Iancu trebuie să-I plătească peste 400.000 de euro fostului patron Claudio Zambon, pentru că bănățenii au folosit numele, culorile și palmaresul FC Politehnicii Timișoara."Astăzi am primt decizia de la Tribunalul de la Lausanne
EXCLUSIV / Timișoara a pierdut palmaresul

Napoli: „Dacă pleacă vreun jucător plec și eu”

Antrenorul formației Universitatea Craiova, Nicolo Napoli, a declarat că dacă vreun jucător va părăsi gruparea olteană la finele sezonului actual își va prezenta și el demisia: "Nu cred că se pune problema să plece vreun jucător. Nu ameninț pe nimeni, dar am avut o discuție cu patronul în acest sens și dacă ar fi să plece vreun jucător, atunci voi pleca și eu" a încheiat tehnicianul Craiovei.
Napoli: "Dacă pleacă vreun jucător plec și eu"

Perjă: „Meciurile se dispută la nivelul conducerilor”

Fundașul rapidist, Dănuț Perjă, a declarat că pe final de campionat meciurile se joacă la nivelul conducerilor de cluburi, nu pe teren cum ar fi normal și corect. "Ar fi corect ca toate meciurile să se joace pe teren, dar văd că acum pe final se joacă la nivelul conducerilor. Acolo sus se discută mult și cred că se și face. Noi jucătorii nu avem nicio vină, încercăm să ne facem meseria pe teren, iar ce e în spate nu ne interesează. Noi sperăm ca meciul cu Dinamo să se joace pe teren", a spus Perjă.
Perjă: "Meciurile se dispută la nivelul conducerilor"

Răducan: „Am reziliat contractul cu Ceahlăul”

Mijlocașul Ceahlăului Narcis Răducan și-a reziliat contractul cu gruparea nemțeană datorită restanțelor financiare.Alături de el și-au mai reziliat contractele și Marius Iordache dar și Constantin Schumacher din aceleași motive. Cei trei au renunțat la banii pe care ăi mai aveau de luat pentru a deveni jucători liberi: "Am decis, la propunerea oficialilor clubului, să punem capăt angajamentului pe cale amiabilă. Dacă la prima echipă n-a mai fost nevoie de noi, am promis, fără bani în plus ori alte pretenții, că vom ajuta echipa satelit să nu retrogradeze din eșalonul trei" a declarat mijlocașul nemțean.
Răducan: "Am reziliat contractul cu Ceahlăul"

Mare Preselectie in REGIE

F.C. Sportul Studentesc organizeaza pe 30 aprilie 2008 ora 10:00 preselectie pentru grupele de copii 6-10 ani la stadionul din REGIE de pe strada Larisa nr.2. Parintii, fratii, nepotii, bunicii sunt asteptati cu mic cu mare pentru a oferi sansa celor mici de a ajunge vedetele nationalei de fotbal de maine. Alege-ti Jucaria! este primul proiect de preselectie a unui club de fotbal din Romania care are sustinerea Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti si se afla la a doua editie. Alege-ti Jucaria! se bucura de sprijinul a doi parteneri importanti Oriflame Romania si Coca Cola Hellenic, acesta avand si suportul revistei Sapte Seri, a ziarului Ultima Ora si a singurului post de radio dedicat copiilor Itsy Bitsy!. Peste 3000 de afise, 80 spoturi radio, 30 de machete in presa scrisa alaturi de vizita tuturor antrenorilor din centrul de copii si juniori ai Sportului Studentesc la toate scolile din capitala conduc la cel mai mare efort depus de catre un club de fotbal pentru atragerea tinerilor catre fotbal. Alege-ti Jucaria! face parte din campania de marketing si rebranding a F.C. Sportul Studentesc - Iubeste Sportul!
Mare Preselectie in REGIE

Tuțală: „Soarta noastră este pecetluită”

Președintele Daciei Mioveni, Ion Tuțală, a declarat că șansele echipei sale de a se salva de la retrogradare sunt infime, afirmând că soarta acesteia nu depinde de meciul cu CFR. "Noi ne-am jucat soarta în meciurile cu Farul și Poli Iași. Acum soarta noastră este în mare parte pecetluită. Din păcate s-a ajuns în această situașie grea, pentru că a lipsit liniștea din sânul echipei, iar jucători aduși în această iarnă sunt mai slabi decât cei pe care i-am dat afară. Mulți aceștia nu au valoare de prima ligă", a spus Tuțală.
Tuțală: "Soarta noastră este pecetluită"

Vezi reacția lui Borcea de după meci

Cristi Borcea era euforic la finalul partidei câștigate categoric în Giulești. Oficialul dinamovist se arăta mirat de reacțile lui Copos și compania, deși partida se desfășurase în condițiile cerute de giuleșteni.
Vezi reacția lui Borcea de după meci

„Veniți să sărbătorim promovarea”

FC Brașov joacă sîmbătă, pe "Forex", cu FCM Câmpina, una din echipele care se luptă pentru supraviețuire în Liga a II-a. Deja promovați în Liga I și matematic, "stegarii" vor aborda meciul cu prahovenii cu gândul de a face spectacol și de a sărbători la finalul disputei, cu suporterii, o revenire în primul eșalon așteptată de 3 ani. De aceea, "stegarii" așteaptă cât mai mulți suporteri la stadionul "Forex". "Veniți să sărbătorim împreună promovarea", au spus jucătorii de la FC Brașov, completați de Răzvan Lucescu: "Ne dorim ca la meciul cu FCM Câmpina, suporterii să vină alături de noi pentru a sărbători împreună promovarea. Avem mare nevoie de sprijinul fanilor". Totuși, nu vor neglija nici aspectul scorului dorind să-și treacă în cont un nou succes pentru a putea face istorie în a doua divizie. Răzvan Lucescu nu are nici un fel de problemă de efectiv, astfel că ar putea începe cu: Kajcsa - M. Constantinescu, Abrudan, B. Nicolae, Cr. Ionescu - M. Roman, Ilyeș, Măldărășanu, Fabinho - Hadnagy, Sburlea.
"Veniți să sărbătorim promovarea"

Vezi declarațiile oficialilor rapidiști de după partidă

Oficialii giuleșteni s-au arătat indignați de arbitrajul brigăzii conduse de Sebastian colțescu. Copos declara că nu avea să mai accepte niciodată arbitrii români la meciurile cu Dinamo, iar Zotta se lamenta că nu au fost aduși arbitrii străini la această partidă.
Vezi declarațiile oficialilor rapidiști de după partidă

Vezi ce au declarat antrenorii după partidă

Antrenorul giuleștenilor, Răzvan Lucescu, nu a digerat deloc corecția suferită de la dinamoviști și a acuzat arbitrajul ca principal factor al înfrăngerii. "A fost o porcărie de arbitraj, o mizerie. A influențat in mare parte rezultatul final
Vezi ce au declarat antrenorii după partidă

Cine va câștiga Mondialul de Snooker?

Îi cunoaștem pe cei care au ajuns în turul al doilea al Campionatului Mondial de Snooker de la Sheffield. N-aș putea spune că m-a impresionat vreun jucător anume, deși am cam stat cu ochii lipiți de televizor :) .
Cine va câștiga Mondialul de Snooker?

Brașovul în haine noi!

Promovarea lui FC Brașov în Liga I are deja efecte. Producătorul italian de echipament sportiv Diadora a semnat un contract pe un an, cu drept de prelungire, cu formația lui Răzvan Lucescu. Diadora va imbrăca, pe lângă echipa de seniori, toate loturile de juniori și copii ai clubului de sub Tâmpa. FC Brașov și Diadora încearcă să deschidă primul magazin de prezentare al clubului, până la debutul sezonului viitor al Ligii I. Cel mai probabil, magazinul va fi deschis în mall-ul Unirea. FC Brașov a devenit, și matematic, echipă de Liga I după ce a învins miercuri, cu 3-0, la Focșani și, cu 7 runde rămase de disputat, s-a distanțat la 22 puncte față de ocupanta locului trei, Petrolul Ploiești.
Brașovul în haine noi!

Vezi ce declara George Copos înainte de meci

Patronul (de atunci) al giuleștenilor, George Copos, a ținut să lămurească speculațiile privind decizia de a juca fără suporteri derby-ul cu Dinamo, deși ar fi putut alege varianta "Național" cu suporteri. Copos dezmințea că i-ar fi fost teamă de o eventuală prezență mai numeroasă a suporterilor dinamoviști.
Vezi ce declara George Copos înainte de meci

Remember 2007 Rapid – Dinamo 1-4

Rapid - Dinamo este, înainte de toate, unul din meciurile de referință ale fotbalului românesc. Un derby al orgoliilor, al nervilor, al ambițiilor. Întreținut, binențeles, de multiplii acționari, patroni, investitori și de furia neobosită a suporterilor, pentru care aceste meciuri reprezintă motivul pentru care merg pe stadion.
Remember 2007 Rapid - Dinamo 1-4

Cristea: „Nu plec de la Dinamo”

Mijlocașul dinamovist Adrian Cristea, a declarat că nu se pune problema să părăsească echipa din Ștefan cel Mare din vară: "Fiecare spune ce vrea. Eu nu am ce să comentez. Eu sunt la Dinamo și nu am spus că vreau să plec, rămân aici și nu se pune problema să plec. Fiecare om poate să spună ce vrea și nu pot să comentez declarațiile oricui" a încheiat mijlocașul "câinilor".
Cristea: "Nu plec de la Dinamo"

„Mai avem trei finale”

Managerul sportiv al celor de la Steaua, Adrian Ilie, a declarat că echipa sa joacă sâmbătă prima finală din cele trei pe care le mai are de disputat până la finalul campionatului: "De acum, jucăm numai finale. Prima finală e la Craiova, a doua la Dinamo. E un meci important pentru noi. Craiova este o echipă frumoasă, imprevizibilă, foarte periculoasă, dar fără experiență. Ne așteaptă o partidă grea, dar Steaua este favorită. Costea este un jucător important, valoros, poate face diferența într-un meci și o să ne luăm măsuri să-l stopăm. Oricum, îi prevăd un viitor frumos. Nu ne este teamă de acest meci, Steaua a făcut meciuri foarte bune în deplasare. Steaua a relansat campionatul, dacă nu era Steaua, se întâmpla ca anul trecut, când Dinamo a câștigat detașat. În mod normal, cred că Dică o să joace la Craiova", a încheiat conducătorul stelist.
"Mai avem trei finale"

Prepeliță: „Nu ne-a sunat nimeni de la Steaua”

Mijlocașul Universității Craiova, Andrei Prepeliță, a afirmat că niciun fotbalist din Bănie nu ar juca pentru Steaua și că nimeni nu a fost contactat pentru a trânti partida de mâine. „Nu se pune problema de telefoane și niciun jucător de la Universitatea nu ar accepta așa ceva. Echipa asta are tradiție și foarte multă onoare. Nu ne apucăm acum să facem măgării cu Steaua. Nu ne interesează cine câștigă campionatul, ci să batem noi pe Steaua. Știu că suporterii nu vor nici măcar egal. O să dăm totul pe teren și sper să înscriu și eu cu Steaua pentru că nu am reușit niciodată să le dau gol", a declarat Prepeliță. Narcis DREJAN
Prepeliță: „Nu ne-a sunat nimeni de la Steaua"

Bărboianu: „Eram suporter când am bătut ultima dată pe Steaua”

Tânărul jucător al Științei, Ștefan Bărboianu, și-a amintit că avea 13 ani la ultima victorie a Craiovei în fața Stelei, pe „Ion Oblemenco", mai exact pe 1 septembrie 2002. „Știu că eram junior la Craiova și stăteam în galerie. A fost o atmosferă senzațională și știu că de atunci Universitatea Craiova n-a mai reușit să se impună în fața Stelei. Sper să o facem noi acum, deoarece avem un moral foarte bun, nu suntem afectați de războiul declarațiilor și trebuie să le facem suporterilor un cadou frumos de Paște, o victorie cu Steaua. Eu n-am nicio preferință la câștigarea titlului, noi trebuie să urcăm cât mai mult în clasament. O să mă intereseze lupta la titlu când vom fi noi angrenați în ea", a declarat Bărboianu.
Bărboianu: „Eram suporter când am bătut ultima dată pe Steaua"

Chirilă: „Vom face selecție”

Ionuț Chirilă a declarat că următoarele trei meciuri sunt decisive pentru a se edifica asupra jucătorilor care vor rămâne la UTA și din vară:"Toți jucătorii au șansa să arate ce pot în următoarele trei meciuri cu echipe calificate în cupele europene: Urziceni, Rapid și Dinamo. Vom vedea apoi cu cine mergem mai departe. În aceste trei jocuri trebuie să obținem minim două puncte pentru a nu intra cu penalizare în liga secundă" a încheiat noul antrenor al arădenilor.
Chirilă: "Vom face selecție"

Napoli: „Nu avem voie să pierdem cu Steaua”

Antrenorul italian al Științei, Nicolo Napoli, a vorbit astăzi despre cel mai important meci al Craiovei din acest an, cel cu Steaua, de mâine, și și-a amintit că în 2004, pentru câteva ore a fost înlăturat de la Universitatea, locul său fiind luat de actualul tehnician al grupării din Ghencea, Marius Lăcătuș. „Nu ne afectează cu nimic că se fac presiuni prin presă. Am hotărât cu jucătorii să nu citim ziarele și să ne vedem de treaba noastră. Voi alinia cel mai bun unsprezece cu Steaua și îmi doresc să câștigăm. Știu că suporterii nu vor să ia în calcul nici varianta egalului, dar eu am discutat și cu ei și vrem să câștigăm. Nu-mi pasă de speculații, nu-mi pasă ce spune Becali, eu știu ce am de făcut mâine. Știu că în 2004 pentru câteva ore m-au dat afară conducătorii de atunci ai Craiovei și l-au adus pe Lăcătuș. Dar nu o iau ca pe ceva personal, Lăcătuș este antrenor, își face datoria. Dar la scurt timp m-au îndepărtat și l-au adus pe Rednic. Asta e viața de antrenor, noi suntem obișnuiți", a declarat Nicolo Napoli. Despre o eventuală plecare a lui Florin Costea la Steaua sau CFR Cluj, Napoli i-a asigurat pe suporteri că a avut o discuție cu Adrian Mititelu și în această vară nu va pleca niciun fotbalist: „Dacă vă aduceți aminte în 2004 am venit cu o condiție, să nu plece niciun jucător. Au plecat Rada și Stancu, am plecat și eu apoi. Bine, pe mine m-au dat afară. Adrian nu-l va da pe Costea. Mi s-a promis că nu pleacă niciun jucător dintre cei pe care îi doresc eu la Craiova, așa că nu-mi fac probleme pentru Florin. Este un fotbalist foarte valoros și sunt conștient că în doi-trei ani va ajunge și mai mare".
Napoli: „Nu avem voie să pierdem cu Steaua"

Stan: „Vrem în Intertoto”

Directorul general al Oțelului Galați, Marius Stan, a declarat că echipa sa țintește participarea în Cupa UEFA Intertoto și de aceea vrea o victorie în partida cu Ceahlăul. Conducătorul gălățean a ținut să precizeze că meciul cu nemțenii nu va fi unul ușor: "Este posibilă calificarea în Intertoto dar trebui să gândim pas cu pas. Primul meci e foarte greu, nemțenii își joacă probabil ultima șansă de a evita retrogradarea. Vor veni la Galați pentru a câștiga și trebuie să avem mare grijă să nu picăm în plasă precum Gloria Buzău. Buzoienii au digerat greu victoria din ultimele minute de la Cluj și iată ce au pățit cu noi. Așa și noi trebuie să ne concentrăm din primul minut pentru a obține cele trei puncte" a încheiat directorul general al Oțelului.
Stan: "Vrem în Intertoto"

Ștefan Beregszaszy candidează pentru Consiliul Local Hunedoara

Antrenorul emerit Ștefan Beregszaszy, cel care le-a antrenat pe fosta campioană mondială la săritura în lungime Marieta Ilcu și semifondista Maria Cioncan medaliată cu bronz în proba de 1500 de metri la Jocurile Olimpice de la Atena 2004, candidează ca independent pentru Consiliul Local Hunedoara, cu intenția de a sprijini proiectele sportive din oraș. În vârstă de 67 de ani Ștefan Beregszaszy care este și vicepreședinte al Federației Române de Atletism declară că se bazează la alegeri pe faptul că este cunoscut de hunedoreni pentru rezultatele obținute de sportivii pe care i-a pregătit în cei peste 30 de ani de antrenorat.
Ștefan Beregszaszy candidează pentru Consiliul Local Hunedoara

Perjă: „Locul nostru este pe podium”

Fundașul rapidist, Dănuț Perjă, a declarat înaintea meciului cu Dinamo că victoria este esențială, deoarece doar așa jucătorii din Grant pot să se claseze pe locul trei la finalul campionatului. "Meciul cu Dinamo va fi destul de greu cu toate ca au început mai slăbuț acest retur.Sperăm să câștigăm și să fim pe podium, acolo unde ne este locul", a spus Perjă. Acesta s-a arătat dezamăgit de fapul că echipa nu și-a atins obiectivul, participarea în Liga Campionilor, afirmând că au fost privați de acest lucru, prin nedreptățile comise pe parcursul returului. "Am avut un început de retur mai slab dar ne-am revenit.Din păcate nu am fost lăsați să jucăm. Meritam să ajungem în Liga Campionilor. iar ceea ce s-a intamplat cu Steaua nu trebuia să se întâmple. Eram cel mai periculos adversar pentru aceștia", a adăugat rapidistul.
Perjă: "Locul nostru este pe podium"

Andone: „Este un meci decisiv pentru ambele formații”

Antrenorul lui CFR Cluj a declarat că meciul de sâmbătă cu Dacia Mioveni este decisiv pentru ambele formații: "Urmează pentru noi un meci extrem de important pentru că suntem la egalitate cu Steaua. Întâlnim o echipă cu care am jucat acum zece zile, dar cu siguranță această partidă nu va fi la fel. Fiecare meci are istoria lui. Meciul de Cupă a fost unul în care am înscris repede, iar dacă vom reuși și de data aceasta să facem același lucru, vom avea un meci mai ușor. Cred că Dacia Mioveni își joacă ultima șansă de a rămâne în Liga I și va fi foarte greu. Este și pentru ei un meci foarte important" , a încheiat tehnicianul clujenilor.
Andone: "Este un meci decisiv pentru ambele formații"

HC Dunărea, la o oră de finala Challenge Cup

De o săptămână, toată Brăila arde. Echipa locală HC Dunărea este foarte aproape de a răsturna toate previziunile, și de a obține o calificare istorică în finala Challenge Cup. Aflate la prima lor participare într-o competiție europeană, elevele antrenorilor Liviu Paraschiv - principal, și Teodor Ciochia - secund, visează cu ochii deschiși la ultimul act al competiției. Învingătoare cu 31-30 în Germania, contra puternicei VFL Oldenburg, gruparea brăileană are, teoretic, prima șansă la calificare. "Din punctul meu de vedere va fi la fel de greu ca în Germania. Chiar dacă avem mai multe variante de calificare, trebuie să rămâne modești și concentrați. Oldenburg este o echipă imprevizibilă, care poate întoarce situația în favoarea sa. Eu îmi doresc să nu se întâmple așa, și să le oferim brăilenilor un Paște fericit", a declarat antrenorul Liviu Paraschiv. Veștile bune din tabăra brăileană sunt legate de jucătoarele care s-au confruntat în ultima perioadă cu diverse probleme medicale. Accidentate mult timp, Bodârlău, Berehoiu, Moise și Ruscior sunt apte de joc pentru confruntarea cu gruparea germană.
HC Dunărea, la o oră de finala Challenge Cup

Rada: „Zicu a greșit când a plecat de la Rapid”

Tehnicianul giuleștenilor, Marian Rada, a declarat că Ianis Zicu a greșit cănd a părăsit Rapid, după ce avusese un sezon foarte bun și se integrase în echipă. Antrenorul declară că motivele plecării la Dianmo nu au fost de natură fotbalistică.
Rada: "Zicu a greșit când a plecat de la Rapid"

Uhrin: „Meciul cu Craiova a fost o întâmplare”

Antrenorul lui Poli Știința Timișoara Dușan Uhrin jr. a declarat că formația sa trebuie să câștige meciul cu Gloria Buzău pentru a demonstra că ultima înfrângere de acasă cu Universitatea Craiova a fost o întâmplare:"Este un meci pe care dorim neapărat să-l câștigăm, să demonstrăm că ultima înfrângere de acasă a fost o întâmplare, iar pentru asta avem mare nevoie de sprijinul publicului. Pe mine nu mă interesează situația contractului lui Popa, mi-am asumat o responsabilitate când am făcut schimbul între el și Pantilimon, dar asta nu înseamnă că nu va mai juca. Oricum, cei patru din apărare vor juca și mâine" a încheiat tehnicianul ceh al celor de la Poli.
Uhrin: "Meciul cu Craiova a fost o întâmplare"

Despotovic: „Dinamo va încerca să se autodepășească”

Sârbul Despotovic, a declarat înaintea derby-ului Rapid - Dinamo, că deși îi așteaptă un meci greu este convins că rapidiștii vor face un joc bun și se vor impune fără probleme, deoarece adversarii nu sunt într-o formă tocmai bună. "Vrem să continuăm șirul victoriilor, chiar dacă nu o sa fie un joc ușor. Noi venim după o serie de victorii, ultima cu Urzicei, iar Dinamo vine după mai multe egaluri. Din punct de vedere psihologic stăm mai bine, iar ei o sa încerce să se autodepășească", a spus Despotovic.
Despotovic: "Dinamo va încerca să se autodepășească"

Fanii Craiovei amenință: „Bateți pe Steaua”

Suporterii Universității Craiova au reacționat imediat la auzul că meciul cu Steaua ar fi aranjat. Mai mulți fani din galerie au împânzit orașul cu mesaje, cele mai multe fiind la stadionul „Tineretului", din Bănie, arenă aflată în apropiere de „Ion Oblemenco". „Nu vă vindeți!", „Bateți pe Steaua", „Nu faceți blaturi", „Steaua, campioană...la blaturi" sau „Fără blaturi Bucureștiul n-ar exista" sunt doar câteva dintre mesajele scrise cu graffitti pe mai multe clădiri din Craiova. Fanii i-au anunțat pe jucători să facă tot posibilul să câștige cu Steaua, mâine de la ora 17:00, pentru „a demonstra că Universitatea nu mai este sluga nimănui", se arată într-un comunicat de presă al suporterilor.
Fanii Craiovei amenință: „Bateți pe Steaua"

„Meciul cu Pandurii este decisiv”

Antrenorul lui FC Vaslui, Emil Săndoi, a declarat că meciul cu Pandurii este decisiv pentru ocuparea locului șapte în actuala ediție a Ligii I: ""Este foarte important rezultatul de mâine. Am să le transmit și jucătorilor că este un joc cât un campionat. În eventualitatea unei victorii, șansele noastre să obținem locul 7 la final, cresc. Nu iau în calcul eșecul. Avem mare nevoie de cele trei puncte, în rest aștept ca toți jucătorii să fie capacitați la maxim. Este un joc important pentru fiecare dintre ei, dar și pentru viitorul echipei. Există potențial, iar echipa a trecut de acea perioadă mai puțin fastă", a încheiat Săndoi.
"Meciul cu Pandurii este decisiv"

Zicu: „Cu orice risc o să joc împotriva Stelei”

Ianis Zicu, mijlocașul clubului Dinamo, a declarat că că își dorește cu orice risc să joace împotriva Stelei și să câștige derbiul pentru a salva un sezon cu multe dezamăgiri. "Nu se pune problema să evoluez în Giulești. Mi-ar fi plăcut să joc contra Rapidului pentru că avem de luat o revanță după înfrângerea din tur. Dar nu mă gândesc decât la derbiul de săptămâna viitoare. Cu orice risc vreau să joc împotriva Stelei. Cu infiltratii, cu orice, chiar dacă accidentarea se va agrava", a declarat Zicu.
Zicu: "Cu orice risc o să joc împotriva Stelei"

Rada: „Podiumul e stabilit, jucăm doar de plăcere”

Antrenorul Rapidului, Marian Rada, a declarat în cadrul unei conferințe de presă, că meciul cu Dinamo va fi unul dificil, dar este convins că jucătorii săi vor obține un rezultat pozitiv, deoarece sunt mai valoroși decât adversarii lor. "Ne așteaptă un meci greu cu Dinamo, care nu trece printr-o perioadă bună, dar se va mobiliza. Oricum cred că valoarea noastră e superioară celor de la Dinamo. Vrem să adunăm 9 puncte pentru a avea un sfârșit de sezon liniștit. În mare, podiumul e stabilit, jucăm doar pentru plăcerea de a juca fotbal, pentru Rapid", a spus Rada. Tehnicianul rapidist nu se teme de o eventuală revenire a lui Rednic, la Dinamo. "Nu mi-e frică dacă se bagă domnul Rednic, nu contează acest aspect, nu va influența cursul jocului. Nu se va mai întâmpla ce a fost cu Steaua niciodată", adăugat Rada. Acesta a ținut să precizeze că nu îl interesează ce deznodământ va avea campionatul, afirmând: "Dacă Rapid a ieșit din lupta pentru titlu, nu mă interesează cine va lua campionatul, dar am un gând ascuns și nu îl zic".
Rada: "Podiumul e stabilit, jucăm doar de plăcere"