Acasa » Alte Sporturi » Cine va câștiga Mondialul de Snooker?

Cine va câștiga Mondialul de Snooker?

Îi cunoaștem pe cei care au ajuns în turul al doilea al Campionatului Mondial de Snooker de la Sheffield. N-aș putea spune că m-a impresionat vreun jucător anume, deși am cam stat cu ochii lipiți de televizor :) .
25 apr. 2008, 16:15, Alte Sporturi

Îi cunoaștem pe cei care au ajuns în turul al doilea al Campionatului Mondial de Snooker de la Sheffield. N-aș putea spune că m-a impresionat vreun jucător anume, deși am cam stat cu ochii lipiți de televizor .

Higgins a jucat constant bine, Ding Junhui s-a chinuit cu Marco Fu, Ronnie a avut o partidă din care nu putem trage multe concluzii iar Ebdon a făcut ceea ce știe mai bine: ne-a exasperat. Murphy și Maguire au trecut la pas în faza a doua a competiției, dar, din nou, așa ceva era de așteptat.

Mă las pe mâna sentimentelor și mizez pe O’Sullivan. Nu trebuie să mai spun că Ronnie are toate calitățile necesare pentru a se impune. Câteodată îi lipsește răbdarea dar tocmai asta place ochiului. Englezul joacă în această fază împotriva lui Mark Williams și se întrevede o confruntare în sferturi cu Joe Swail. Privind tabloul, aș vedea un meci O’Sullivan – Higgins în sferturi. Cine se va impune are mari șanse să devină campion. Eu cred că Ronnie va fi acela.

Voi ce ziceți?

 

Citiți și alte știri de pe blogul lui Daniel Marton!