CELE MAI NOI ARTICOLE

Andone: „Am pierdut din spiritul de grup din tur”

Antrenorul echipei CFR Cluj, Ioan Andone, a descoperit care este problema echipei sale de nu mai impresionează ca în tur, dar încă nu știe care ar fi putea fi soluția. "Ne lipsește ceva față de astă toamnă. Încercăm prea multe faze individual, am pierdut din spiritul de grup. Culio avea un simț al ultimei pase, dar în ultima vreme pierde prea multe mingi la mijlocul terenului și vrea să rezolve prea multe faze singur. Cred că azi a pierdut 15 baloane. Și Dani greșește mai mult decât în toamnă. Deși am aceiași jucători, am pierdut mult la posesie. Nu e o problemă fizică, nici psihică, încă nu știu care e cauza", a explicat Andone.
Andone: "Am pierdut din spiritul de grup din tur"

Război între moldoveni

Ceahlăul și Poli Iași sunt două echi­­­­pe care trăiesc exclusiv din banii municipalităților, bugetele de milioane din fiecare sezon provenind din taxele locale. Cum niciuna dintre echipe nu a rupt gura târgului, rezultatele fiind mai mult decât modeste, primarii Ștefan și Nichita încearcă, cu doar o zi înaintea marelui derby al Moldovei, să iasă din tipare și să se comporte ca simpli suporteri. Președintele de onoare al Ceahlăului, Gheorghe Ștefan, a declarat ieri că Ionuț Popa este cel care urmărește să pună presiune pe arbitrii partidei cu Politehnica Iași.
Război între moldoveni

Hagiu: „Am bagajele făcute!”

La final, selecționerul Vlad Hagiu a încercat să-i îmbărbăteze pe Cosmin Radu și Iosep, pentru a nu mai vărsa lacrimi, însă l-a podidit și pe el plânsul. S-a oprit un minut în brațele secundului Angelescu. De ce un deznodământ atât de dramatic? Meciul a fost pierdut în repriza în repriza a doua. Arbitrii nu au greșit cu absolut nimic. Orice brigadă ar fi condus, noi tot trebuia să învingem. Au fost patru ani frumoși, cu succese mari, dar totul se uită după o asemenea înfrângere.
Hagiu: „Am bagajele făcute!"

Clujenii îl contestă pe Colțescu

Iuliu Mureșan, președintele lui CFR Cluj, nu este de acord cu delegarea lui Sebastian Colțescu (foto) la meciul de astăzi, pe care Steaua îl va disputa la Târgu Jiu, cu Pandurii. Reacția oficialului ardelean este justificată prin faptul că centralul Colțescu a arbitrat sezonul trecut meciul dintre Dinamo și CFR. Atunci nu a acordat un penalty clar echipei clujene, greșeala sa ajutând-o pe Steaua în lupta pentru locul 2.
Clujenii îl contestă pe Colțescu

Chivu promite ca va evolua în Ligă

Cristi Chivu, fundașul lui Inter, s-a antrenat normal și va evolua pe 11 martie, cu Liverpool, în returul optimilor Ligii Campionilor, meci transmis de PRO TV. „Voi fi cu orice preț pe teren. Umărul mă doare de luni de zile și sper că nu va sări din nou. Nu este ușor să-l pui la loc în timpul unui meci", a spus Chivu.
Chivu promite ca va evolua în Ligă

Mourinho, buricul Europei

Situația delicată de la Real Madrid, eliminată din Ligă de AS Roma, i-a făcut pe conducătorii ibericilor să se gândească la varianta Mourinho, din vară. Lusitanul este însă vizat și de Barcelona, Milan, Inter, Liverpool, Lyon și Valencia. Bernd Schuster nu mai este dorit pe „Bernabeu" după ce a distrus, pentru moment, visul madrilenilor de a triumfa pentru cea de-a 10-a oară în cea mai tare competiție europeană a continentului. Neamțul mai are un singur as în mânecă, Primera Division, acolo unde campioana en-titre este pe prima poziție. Totuși, având în vedere că și Capello a fost înlăturat după ce a triumfat în sezonul precedent, șansele lui Schuster de a rămâne și din vară în capitala Spaniei țin, mai degrabă, de domeniul SF.
Mourinho, buricul Europei

Raț mai așteaptă

Răzvan Raț era unul dintre jucătorii care îi dădeau emoții selecționerului Victor Pițurcă din cauza fracturii de stres suferite la gleznă înainte de vacanța de iarnă. Raț a efectuat un program separat de pregătire pe parcursul iernii, neputând fi la dispoziția antrenorului Mircea Lucescu la echipa sa de club, Șahtior Donețk. Din același motiv, jucătorul a absentat pe 26 februarie, la amicalul tricolorilor din Israel, pierdut cu 1-0. După cum recunoștea chiar el, drumul e lung până la reintrarea în parametri optimi.
Raț mai așteaptă

Hirschfeld și Dorsin, ținuți pe bancă de Andone

Achizițiile de Liga Campionilor ale echipei din Gruia nu și-au găsit ieri loc decât pe banca de rezerve. Dacă Dorsin a fost sancționat de Ioan Andone pentru prestațiile slabe din meciurile cu Craiova și Steaua, Hirschfeld (foto) a fost scos din poartă la presiunea portughezilor din lot. Aceștia au solicitat titularizarea lui Nuno Claro, iar „Fălcosul" s-a conformat, chiar dacă lusitanul a apărat doar o repriză în meciurile de pregătire din această iarnă.
Hirschfeld și Dorsin, ținuți pe bancă de Andone

Steaua, Tudor și Buzăul, ironizați

Fanii liderului nu au uitat de lupta pentru titlu și încă de la startul partidei au scandat împotriva Stelei (foto). „M..e Steaua" și „Anti-București" s-a auzit de la peluza ocupată de galeria lui CFR. Suporterii clujeni nu au uitat nici de arbitrul Alexandru Tudor, căruia i-au urat „de bine", scandări legate în special de mama arbitrului. Totodată, nici Gloria Buzău nu a fost uitată. „Sunteți sclavii echipei din Ghencea", le-au strigat clujenii fotbaliștilor buzoieni.
Steaua, Tudor și Buzăul, ironizați

Lucian, Mister OK

Lucian Bute a revenit ieri în țară, cu o întârziere de câteva ore. Mister KO a pierdut avionul de legătură de la Amsterdam și a fost nevoit să aștepte următoarea cursă. Incidentul nu i-a zdruncinat buna dispoziție. Campionul mondial IBF a intrat în salonul oficial de la Otopeni cu centura pe umăr și cu un zâmbet larg pe față.
Lucian, Mister OK

Inecati la mal

Lacrimi în amestec cu apa din bazinul orădean. Câțiva jucători nu au puterea să schițeze ceva. Un altul urla de durere. Sunt cadrele unui final mai groaznic decât groaza. Romania - Canada 8-9 (2-0, 3-6, 1-2, 2-1), la fel ca la CM. Și ratăm iar Olimpiada, din ultimul meci al preolimpicului. Biletele s-au epuizat demult. Bazinul e o oală în fierbere. Apariția tricolorilor deschide capacul. Tribunele dau în clocot. Flash-urile strălucesc. E o ambianță asurzitoare...La imn sunt 13 statui albastre. Își aruncă halatele. Își fixează căștile. Plojează în apă. Și începe meciul vieții lor. Pulsul crește. Bușilă lovește cutremurător din primul minut (1-0). Închidem toate culoarele. Bertini e magistral. "Româniaaaa, Româniaaaa" îi poartă pe val pe tricolori. Radu dublează avantajul din lovitură de penalitate. Avem defensivă etanșă, dar nu fructificăm superioritățile. 2-0 după repriza de debut.
Inecati la mal

MASACRU!

Scorul dintre Oltchim și Nürnberg (39-27) e mincinos. Diferența de 12 goluri nu reflectă decât în mică parte ceea ce s-a întâmplat aseară. Au fost momente când echipa oaspete ar fi trebuit să arunce prosopul, ca la box. Vâlcencele au demarat ca un Mercedes sport, lăsându-le pe nemțoaice să gâfâie ca un bătrân Trabant. Lecușanu a făcut probabil cea mai bună repriză de la venirea ei la Oltchim.
MASACRU!

Bucur: „De ce să se supere Gigi? Au fost mai buni”

Patronul echipei Gloria Buzău, Costel Bucur, a precizat că Gigi Becali nu are de ce să se supere în urma înfrângerii echipei sale de la Cluj, cu CFR. "De ce să se supere domnul Becali pe mine? Nici eu nu am de ce să mă supăr. Îmi pare rău, dar asta e, au fost mai buni. La Buzău nu e nicio presiune, jucătorilor nu le-au tremurat picioarele din cauza banilor. Jucătorii se dăruiesc, dar mai e de lucru", a spus Bucur la Telesport. CFR Cluj s-a impus cu 2-0 pe teren propriu în fața Gloriei Buzău într-un meci contând pentru etapa a 22-a a Ligii I.
Bucur: "De ce să se supere Gigi? Au fost mai buni"

5 pentru fotbal

Pentru că mi-am creat un obicei în liceu, când la ora de sport băieții jucau fotbal, iar eu stăteam cu fetele pe margine, pe o bancă, ținând cu echipa prietenului și încercând să urmăresc meciul cu atenție ca să pot discuta despre asta în pauză. Avantajul când urmăresc un meci la TV, ca acum, este că nu-mi mai aterizează nicio minge în cap.
5 pentru fotbal

Gheorghe Nițu, lovit cu bâta în cap!

Episod demn de epoca de piatră în Bucureștiul anului 2008! Gheorghe Nițu a fost bătut cu bestialitate în fața blocului său! Cine este agresorul? Un șofer care a considerat că Nițu încearcă să-i fure locul de parcare. Res­pectivul bărbat a ieșit cu o bâtă din mașină și l-a lovit, în moalele capului, pe antrenorul lui Lobonț.
Gheorghe Nițu, lovit cu bâta în cap!

Neaga: „Nu mai înțeleg nimic!”

Adrian Neaga și Petre Marin s-au adăugat pe lista jucătorilor afectați de faptul că nu mai prind echipa. Cei doi fotbaliști ai Stelei au fost ocoliți de Marius Lăcătuș pentru lotul de 18 jucători convocați pentru meciul cu Pandurii, în aceeași situație aflându-se Cornel Cernea și Eugen Baciu. Dacă Neaga s-a regăsit totuși pe banca de rezerve în derby‑ul cu CFR Cluj, Petre Marin se află pentru a treia oară la rând în această nedorită postură
Neaga: „Nu mai înțeleg nimic!"

Copos acuză „milițienii”

George Copos, finanțatorul giuleștenilor, a ironizat victoria obținută de Dinamo la Mioveni. „Milițienii să se uite la meciul de la Mioveni și să vorbească mai puțin!", a spus Copos, convins că partida respectivă a fost aranjată. "M-am rugat pentru milițienii de la Dinamo!", a mai spus oficialul rapidist, încercând să justifice prezența sa la biserică duminica trecută.
Copos acuză „milițienii"

Claudiu Răducanu: „Mircea Rednic m-a lucrat!”

Claudiu Răducanu, atacantul lui „U" Cluj, a evoluat și pentru FC Vaslui, dar a fost dat afară de Mircea Rednic. „Blocnotes" spune că a venit timpul revanșei: „Simt că voi marca! Meciul cu Vaslui e crucial pentru noi. Acolo nu am avut amintiri plăcute. Rednic m-a alungat pentru că aveam contract mare. El vorbea frumos când ieșea în față, dar pe la spate m-a lucrat!".
Claudiu Răducanu: „Mircea Rednic m-a lucrat!"

Rapid, devalorizat de Copos

Banii lui Taher par să fie salvarea lui Copos, silit să achite toate datoriile vișiniilor până la finele lunii, pentru ca Rapidul să primească licența în sezonul viitor. De altfel, patronul giuleștenilor l-a invitat public pe omul de afaceri iordanian, care a plătit deja primele jucătorilor și a devenit oficial sponsor, să facă parte din acționariatul clubului.
Rapid, devalorizat de Copos

Penalty inventat pentru CFR Cluj

După ce li s-au refuzat două lovituri de pedeapsă în derby-ul cu Steaua, cei de la CFR Cluj au primit unul cadou în minutul 35 al partidei cu Gloria Buzău. La acea fază, arbitrul Laurențiu Danșa s-a lăsat păcălit de căderea pe spate, în careu, a lui Culio, crezând că argentinianul a fost tras de tricou. Penalty-ul a fost ratat însă de Cadu, care a șutat slab, pe jos, pe centrul porții. Liderul a mai irosit două penalty-uri pe teren propriu, prin Didi, în meciul cu Poli, și prin Trică, în jocul cu Steaua din tur.
Penalty inventat pentru CFR Cluj

Au bătut Steluța

De numai 27 minute a avut nevoie liderul pentru a deschide scorul prin Eugen Trică. Buzăul a părut în Gruia ca un jucător de categorie inferioară, dar extrem de motivat din punct de vedere financiar. După un început destul de echilibrat, în care oaspeții au arătat din start că ar fi mulțumiți și cu un punct, clujenii aveau să rateze primele ocazii prin Dubarbier și Trică. Tot liderul avea să deschidă și scorul, în minutul 27, prin decarul Eugen Trică, moment în care tribunele au luat foc.
Au bătut Steluța

Cupa Păcii

Fotbalul românesc poate săruta mâna delicată a domnișoarei de la Timișoreana, care a avut grijă să nu așeze Clujul lângă Unirea Urziceni. Ar fi însemnat ca Buzăul sau Mioveniul să ajungă într-o posibilă finală cu CFR, ceea ce le-ar fi deschis ușa spre Europa.
Cupa Păcii

Zaharia a refuzat Buzăul

Fostul atacant al Stelei, Dorel Zaharia (foto), care evoluează în prezent la UTA, a dezvăluit că Valeriu Argăseală i-a propus un transfer la formația din Crâng. „Am fost chemat de Argăseală în biroul său și mi-a arătat un contract de împrumut la Buzău, dar l-am refuzat. Eu nu doream să plec decât definitiv, iar UTA a fost singura echipă care a făcut o ofertă concretă", a spus Zaharia.
Zaharia a refuzat Buzăul

Olăroiu a luat Cupa Arabiei Saudite!

Al-Hilal, formația pregătită de Cosmin Olăroiu a câștigat în această seară finala Cupei Arabiei Saudite. Echipa din Riyadh s-a impus cu scorul de 2-0 în fața celor de la Al-Ettifagh prin golurile lui Al-Qahtani (5) și Al-Taib (35).
Olăroiu a luat Cupa Arabiei Saudite!

Steaua și Rapid se bat pe un irakian

Mijlocașul a fost la un pas de Manchester City, dar nu a primit permis de muncă Rapidiștii sunt foarte aproape de a obține acordul mijlocașului irakian Nashat Akram. Și Gigi Becali îl vrea la Steaua pe jucătorul de 24 de ani.
Steaua și Rapid se bat pe un irakian

Bilete doar la bișnițari

După ce s-au vândut toate biletele scoase pe piață încă de joi, ieri se mai puteau achiziționa tichete pentru meciul Pandurii - Steaua de astăzi doar de la bișnițarii care erau prezenți în fața arenei din Târgu Jiu. Astfel, un bilet la tribuna I a ajuns să fie vândut la negru cu 100 RON, deși prețul oficial era de 15 RON, iar la tribuna a II-a, de la 10 RON prețul oficial, un bilet poate fi cumpărat acum cu 70 RON.
Bilete doar la bișnițari

Lupescu: „O să mutăm arbitrii”

IRONIC Directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, i-a răspuns ieri lui Gigi Becali, după ce finanțatorul din Ghencea afirmase că la meciul CFR Cluj - Gloria Buzău va oficia o brigadă de arbitri din vestul țării. „Fiecare are rude în vest, în est, în nord, în sud. Acum ce vreți să facem, să-i mutăm pe toți în mijlocul țării? O să-i ducem prin Brașov și Sibiu, ca să nu mai fie probleme", a replicat fostul internațional.
Lupescu: „O să mutăm arbitrii"

Sabin Ilie, spre China

MUTARE Sabin Ilie pleacă din nou în China după ce a fost foarte aproape de a se întoarce în iarnă în Ghencea, la Steaua II, însă tehnicianul Dunării Giurgiu, Ilie Stan, s-a opus mutării. „E adevărat că eu nu l-am lăsat pe Sabin la Steaua II. I-am spus să rămână la Giurgiu, pentru că el nu e de Liga a III-a. M-a ascultat, iar acum a obținut un contract foarte bun afară", a spus Stan. Sabin Ilie va câștiga în China aproape 300.000 de euro pe an.
Sabin Ilie, spre China

Panduri fără gloanțe

„Pandurii" au rătăcit, se pare, formula succesului și nu au mai câștigat un joc în Liga I de 15 partide consecutive, aproape cât un tur de campionat. Ultimul succes al gorjenilor a fost tocmai în etapa a 6-a, cu Gloria Buzău, atunci când Pandurii a învins cu 3-0. Antrenor era tot Eugen Neagoe, care, între timp, a demisionat și a și revenit pe banca echipei conduse de Marin Condescu.
Panduri fără gloanțe

Rugbiștii români susținuți de galezi și irlandezi

Nationala de rugby are fani adevarati peste Canalul Manecii. Galezii si irlandezii au uitat de meciul lor direct de la Dublin din Turneul celor 6 Natiuni si au venit la Bucuresti sa vada Romania - Portugalia. Vremea frumoasa de la Bucuresti, romancele sexy si berea ieftina i-au atras ca un magnet pe fanii galezi si irlandezi.
Rugbiștii români susținuți de galezi și irlandezi

Rat, pus in asteptare de Lucescu

Răzvan Raț era unul dintre jucătorii care îi dădeau emotii selecționerului Victor Pițurcă din cauza fracturii de stres suferite la gleznă înainte de vacanța de iarnă. Raț a efectuat un program separat de pregătire pe parcursul iernii, neputând fi la dispoziția antrenorului Mircea Lucescu la echipa sa de club, Șahtior Donețk. Din același motiv, jucătorul a absentat pe 26 februarie, la amicalul tricolorilor din Israel, pierdut cu 1-0. După cum recunoștea chiar el, drumul e lung până la reintrarea în parametri optimi.
Rat, pus in asteptare de Lucescu

8 martie la ONU

De 8 Martie, cea mai fericita romanca e o sefa de club din Divizia C - doamna ONU de la Universitatea Arad e rasfatata cu cadouri de toti fotbalistii sai. Arbitrii trebuie sa aiba mare grija - ultimii au suparat-o la meciul pierdut in Cupa cu Mioveni. Ca in fiecare an, in luna martie, Doamna Onu de la Arad o tine numai in petreceri.
8 martie la ONU

Exilat de Gigi, marcator in Liga a III-a

Romică Bunică, fostul jucător al Gloriei Buzău, recent transferat la CSM Râmnicu Sărat la „ordinul" lui Gigi Becali, a punctat ieri pentru noua sa formație în victoria de la Slobozia, cu Abatorul, scor 2-0.
Exilat de Gigi, marcator in Liga a III-a

Au rupt gura Târgului… Jiu!

Fanii Stelei din Targu Jiu nu s-au invatat cu columbienii din Ghencea - sunt nostalgici si-i duc dorul portughezului Carlos.Pentru ca toate biletele s-au vandut ca painea calda la Targu Jiu, fanii care au ramas pe dinafara vor vedea marele meci cu Steaua pe un ecran urias montat langa stadion.
Au rupt gura Târgului... Jiu!

Hagiu și-a anunțat demisia

Antrenorul echipei naționale de polo a României, Vlad Hagiu, a anunțat, dupa esecul cu Canada, similar cu ratarea calificarii la JO 2008 , că va demisiona de la conducerea echipei nationale.
Hagiu și-a anunțat demisia

Finala se decide la… Pinalti

Performerele din 2008 au intrat pe teren nou - nici una din cele 4 n-a prins vreodata semifinalele Cupei. Urziceniul lui Meme a evitat liderul Romaniei, pe care il poate intalni insa in finala care se joaca. la Pinalti, la Piatra Neamt.
Finala se decide la... Pinalti

Uhrin, din nou în Giulești

Dacă actualul tehnician al timișorenilor are în palmares doar remize cu echipa lui Rednic, Poli se poate mândri și cu o victorie categorică în trecutul recent, 3-0 în sezonul 2004/2005. Dusan Uhrin vizează victoria, iar singura sa grijă este alcătuirea unui prim unsprezece cât mai ofensiv. „Vom încerca să scoatem un rezultat cât mai bun, singura problemă este componența primei formații, pentru că nu știm dacă vor fi total refăcuți Bucur și Borbely, în timp ce Ganea este suspendat.
Uhrin, din nou în Giulești

Oltchim continua sa spere

Campioana României, Oltchim Rm. Valcea, a obtinut o victorie confortabila, scor 39-27, in partida cu Nurnberg, in cel de-al cincilea joc din grupele semifinale ale Ligii Campionilor. Meciul nu a avut istoric, echipa antrenata de Gheorghe Tadici conducand in permanenta ostilitatile.
Oltchim continua sa spere

Ruxandra Dragomir vrea sa conduca tenisul romanesc

Fosta jucatoare de tenis Ruxandra Dragomir si-a anuntat candidatura la presedintia Federatiei Romane de Tenis ( FRT ). Dragomir este sustinuta de presedinte demisionar Ilie Nastase si de fostul tenismen Dinu Pescariu.
Ruxandra Dragomir vrea sa conduca tenisul romanesc

Cuba are selecționer capitalist

Tehnicianul german Reinhold Fanz, ultima dată la Bonner SC (în liga a patra din Germania) a devenit selecționerul Cubei, având ca obiectiv calificarea la Campionatul Mondial din 2010. Interesant este că numirea noului selecționer a avut loc în contextul renunțării recente la putere a „eternului" Fidel Castro, cel care dorea la echipa națională, la începutul lunii februarie, un cuplu de tehnicieni scoțieni, Davie Irons - Derek Collins.
Cuba are selecționer capitalist