03 Apr. 2008
Astăzi, în jurul orei 18:00, echipa feminină de gimnastică debutează la Europene, în prima probă, cea a calificărilor, etapă care le poate asigura elevelor lui Nicolae Forminte un loc atât în finala pe echipe, cât și în finalele pe aparate. Steliana Nistor, Sandra Izbașa, Cerasela Pătrașcu, Anamaria Tămîrjan și Gabriela Drăgoi, la senioare, respectiv Diana Chelaru, Ana Porgras, Loredana Sabău, Diana Trencă, Amelia Racea la junioare, vor încerca să urce România pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.