CELE MAI NOI ARTICOLE

Un meci cât un tezaur

Duminică 6 iulie 2008. Londra. Ora locală: 21:20. În negura nopții, cu fulgerele în rol de artificii, 15.000 de oameni zăresc albul dominant al eroului dincolo de limite. Cu tezaurul lui. Și atât. Contemplează întunericul lui Federer și lumina lui Nadal. Ce moment! O lună în cap de la ziua în care ceda numai patru game-uri în regatul zgurei, Roland Garros-ul, Rafa îi „fură" lui Roger comoara cel mai bine ferecată, titlul ce l-a definit: coroana britanică
Un meci cât un tezaur

Cesinha: „Îi recomand lui Săpunaru să meargă la Porto”

Deși Cesinha nu a fost coleg până acum cu Julio Cesar, Spadacio sau Ricardo Fernandes, cei patru se înțeleg de minune și sunt de nedespărțit în cantonamentul din Elveția. Mijlocașul Rapidului recunoaște că nu i-a fost ușor la început. „Mă înțeleg foarte bine cu cei trei. Pentru mine este un avantaj că pot comunica mai ușor cu ei. La început, când am venit în România, mi-a fost foarte greu în primele două luni. Nu înțelegeam absolut nimic, nu puteam să comunic cu nimeni, dar acum totul este bine pentru mine", a spus mijlocașul rapidist. „Sunt foarte buni, cred că alături de Spadacio, Fernades și Cesar putem câștiga campionatul în Liga I", spune Cesinha despre noile achiziții ale formației giuleștene.
Cesinha: "Îi recomand lui Săpunaru să meargă la Porto"

„Se vede că Julio Cesar nu e brazilian doar în pașaport”

Giuleștenii iubesc fotbalul- spectacol, iar Julio Cesar pare să fie jucătorul care îi trebuie Rapidului odată cu plecarea lui Daniel Pancu în Rusia. Mijlocașul s-a numărat printre remarcații lui Peseiro după amicalul cu FC Sion, în vreme ce unul dintre conducători l-a lăudat la zece minute după ce a intrat pe teren: „E sculă omul! Se vede că nu e brazilian doar în pașaport!". La antrenamente, Cesar e îndrăgostit de minge, de care nu se desparte nici la exercițiile de încălzire. Jonglează tot timpul, ține mingea la ceafă, iar în timpul jocurilor-școală e printre puținii care îl înving constant pe Coman. Coechipierii au simțit de la început că e fotbalist, iar noul număr 10 și-a câștigat deja respectul acestora. „Tot timpul driblează. E mereu cu capul sus și ne mai înnoadă picioarele la antrenamente", povestește unul dintre aceștia. Cesar explică secretul său: „Joc fotbal din plăcere!".
"Se vede că Julio Cesar nu e brazilian doar în pașaport"

Tur de forță pentru Ionela Tîrlea

Vicecampioana olimpică de la Atena la 400 metri garduri, Ionela Tîrlea, a făcut un adevărat tur de forță în acest weekend. Ea a concurat la Istanbul vineri și sâmbătă, după care a ajuns la București, unde s-a impus în cadrul Naționalelor, la trei probe. „A fost foarte obositor, dar a meritat. În Turcia am concurat pentru clubul Enka Spor.
Tur de forță pentru Ionela Tîrlea

Semedo: „Vreau să rămân la CFR”

Atât șefii echipei, cât și jucătorul dezmint că între cele două părți ar fi un conflict. Mai mult, atacantul de culoare nu crede că Ioan Andone îl va ține pe banca de rezerve, deoarece nu și-a prelungit încă angajamentul. Șefii campioanei au sărit ca arși să dezmintă faptul că Antonio Semedo nu ar mai fi în grațiile conducerii, după ce atacantul de culoare a fost marginalizat de Ioan Andone în stagiul de la Kossen
Semedo: "Vreau să rămân la CFR"

Tamaș vrea 40.000 € pe săptămână la Celtic

Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate încă de săptămâna trecută, transferul lui Gabi Tamaș de la Auxerre la Celtic Glasgow are mari șanse de realizare. Gruparea scoțiană a înaintat francezilor o ofertă de 4,5 milioane de euro, iar președintele Jean-Claude Hamel s-a declarat mulțumit de sumă, mai ales că aducerea internaționalului român l-a costat anul trecut cu un milion de euro mai puțin. Singura problemă ar fi salariul jucătorului. Conform scoțienilor, Tamaș ar fi cerut 40.000 de euro pe săptămână (2.080.000 de euro pe an), însă, deși inițial au părut că strâmbă din nas „catolicii" nu au renunțat la inițiativa achiziționării fotbalistului după ce au aflat pretențiile acestuia.Aflat în vacanță în Spania, Tamaș a afirmat ieri că se va prezenta pe 14 iulie la reunirea lui Auxerre și că știe că posibilitatea ca el să continue în Ligue 1 este mai mică de 50 la sută. „Vom vedea ce va fi!", a spus Gabriel.
Tamaș vrea 40.000 € pe săptămână la Celtic

FC Timișoara a pus în vânzare noile abonamente

Clubul de pe Bega scoate la vânzare, începând de miercuri, abonamente pentru meciurile de pe teren propriu din sezonul 2008-2009 al Ligii I. Prețurile sunt cuprinse intre 150 si 700 RON. Iată prețurile abonamentelor:
FC Timișoara a pus în vânzare noile abonamente

Rapid vrea să transfere vedete

Rapid țintește sus: Nuno Assis de la Benfica este jucătorul pe care Peseiro vrea să îl aducă în Giulești, anunță presa portugheză. Copos și Taher trebuie să-i plătească un salariu de 1 milion de euro pe an. Nuno Assis a fost implicat și într-un scandal de dopaj în Portugalia. Rapidiștii așteaptă și un răspuns de la portarul crescut de Barca, Pardo, căruia Copos și Taher îi oferă 300.00 de euro pe an, la fel ca și lui Coman. În cel mai fierbinte sezon al transferurilor, Copos aruncă bomba - la Rapid s-au facut greșeli impardonabile, spune el
Rapid vrea să transfere vedete

Ieșenii vor 1 milion de euro pentru Cristea

În urmă cu patru ani Dinamo a plătit Iașiului suma de 200.000 de euro pentru mijlocașul Adrian Cristea. Acum, ieșenii sunt fermi pe poziții și mai vor un milion de euro pentru a renunța la coproprietate. Oficialii lui Dinamo ezită să dea un răspuns clar. Ei au venit cu mai multe variante, dar niciuna dintre ele nu a fost până acum pe placul moldovenilor. Ultima ofertă venită din partea „câinilor" a fost cea cu cedarea definitivă a lui Gabi Boștină și a lui Vojislav Vranjikovic. Ieșenii nu ar spune nu acestei variante, numai că ei mai vor și 500.000 de euro în afara dezlegărilor celor doi fotbaliști. Ieșenii nu mai lasă din sumă pentru că Adrian Cristea este cotat pe piața transferurilor la aproximativ trei milioane de euro, ceea ce ar însemna că clubul din Dealul Copoului ar încasa pe loc jumătate din sumă, adică cel puțin un milion de euro. Negocierile au intrat în impas, dar se vor relua în această săptămână. Niciuna dintre părți nu a mai vrut să ofere amănunte despre această problemă care îi macină de ceva vreme, niciun oficial nemaivrând să ofere vreo declarație, motivând că sunt probleme interne ale celor două cluburi.
Ieșenii vor 1 milion de euro pentru Cristea

Hidișan, Elodia de Arad

După ce tandemul Bara - Chirilă a ajuns pe aceeași lungime de undă în privința menținerii nucleului de bază al lotului, gruparea arădeană are parte de agitație. Florin Hidișan absentează nemotivat de șapte zile, iar oficialii clubului n-au idee cu ce fel de probleme de confruntă.
Hidișan, Elodia de Arad

Corvino: „Mutu e un simbol pentru noi! Nu renunțăm la el!”

Directorul sportiv al clubului Fiorentina, Pantaleo Corvino, a declarat că gruparea viola nu va renunța la atacantul Adrian Mutu. "I-am prezentat lui Mutu un contract nou cu o mărire de salariu, pentru a-i da un semn important în privința intențiilor societății care vrea să rețină un jucător de 29 de ani. În fața unei cereri de mărire de salariu trimisă prin intermediul impresarului său, noi am decis să facem un sacrificiu. I-am spus procuratorului ce dorim să facem și declarațiile lui din ultimul timp în privința rămânerii lui Adrian sunt importante. În ceea ce privește AS Roma, nimeni nu a făcut nicio propunere. Nu vrem să renunțăm la simbolul nostru și nu trebuie să facem acest lucru"
Corvino: "Mutu e un simbol pentru noi! Nu renunțăm la el!"

Relaxare pe schiuri pentru timișoreni

În ciuda faptului că suntem în luna iulie, lângă Kaprun, pe vârful Kitzsteinhorn se poate schia, deoarece este un ghețar care se conservă datorită temperaturilor scăzute de la acea înălțime. Profitând de ziua aproape liberă, deoarece de dimineață s-a făcut totuși un antrenament ușor, antrenorul secund Vali Velcea, însoțit de mai mulți membri din stafful tehnic, a urcat cu telecabina până la peste 3.000 de metri
Relaxare pe schiuri pentru timișoreni

Vasluiul a schimbat aproape toată echipa

Adrian Porumboiu a cheltuit în această vară aproximativ două milioane și jumătate de euro pentru a schimba fața echipei pe care o patronează. După ce s-a simțit trădat în meciul cu Steaua din returul trecut, Adrian Porumboiu a promis că va schimba radical echipa vasluiană. În primul unsprezece pe care Viorel Hizo încearcă să-l omogenizeze pentru campionatul care va debuta la finele acestei luni, doar Marko Ljubinkovic și Bogdan Buhuș se mai regăsesc. Pentru că portarul Hăisan este suspendat pentru primele două etape, slovacul Kuciak este favorit pentru postul de titular. Cum Apostol a plecat la Bacău, Dănuț Munteanu de la Urziceni are cele mai mari șanse de a juca titular. Aici mai există și varianta cu bulgarul Genchev, acesta putând evolua la fel de bine și ca mijlocaș de bandă dreaptă.
Vasluiul a schimbat aproape toată echipa

Rădoi: „Vreau să văd dacă fac față și în alt campionat”

Căpitanul Stelei, Mirel Rădoi, a declarat că își dorește să îi calce pe urme fostului său coleg, Nicolae Dică. "Mă bucur pentru Dică. Sper să aibă un prim an de excepție acolo, iar apoi să plece la mai bine pentru că poate mult mai mult de atât. O ofertă din străinătate ar fi o provocare pentru mine pentru că vreau să văd și alt fotbal. Vreau să văd dacă fac față și în alt campionat. Opt ani în România îmi sunt de ajuns", a declarat Rădoi, pentru TVR.
Rădoi: "Vreau să văd dacă fac față și în alt campionat"

Gavrilescu: „Târca nu intră in vederile noastre!”

Ioan Gavrilescu, președintele clubului feminin de handbal CS Râmnicu Vâlcea, a ținut să infirme zvonurile care o dădeau pe Mariana Târcă la cârma campioanei României: "Cu toată stima pe care i-o port Marianei Târcă, vă spun că nu intră în vederile noastre pentru numirea unui nou antrenor principal. Nici nu ne-am gândit la această variantă și o exclud"!
Gavrilescu: "Târca nu intră in vederile noastre!"

Rădoi suferă: „M-am săturat de dureri!”

Căpitanul echipei din Ghencea, Mirel Rădoi, a declarat că speră din tot sufletul ca seria ghinioanelor și accidentărilor să se fi terminat pentru el. "Mă bucur că până la urmă a ieșit bine, nu vreau să mă mai gândesc la asta. A fost foarte dureros. Nu sunt supărat pe Raț, am vorbit cu el. Se putea să fie el în locul meu. M-am săturat de dureri și disconfort. Sper să fie ultima accidentare. Au început de jos, acum au ajuns la cap, mai sus de atât nu au unde să se mai ducă.
Rădoi suferă: "M-am săturat de dureri!"

„Război” în Portugalia

Forul de la Lisabona a ținut sa-și manifeste in cadrul unei ședinte maraton începute vineri, ora 15.00 si sfarșita sâmbătă ora 2.00, susținerea pentru sancțiunile dictate de Ligă împotriva echipelor Boavista Porto, care a fost retrogadată și FC Porto, al cărui președinte a fost suspendat pe o perioadă de doi ani pentru tentative de corupere a unor arbitri, in cadrul scandalului "fluierul aurit".
"Război" în Portugalia

„Marinarii”, mai buni ca CFR

Farul a disputat a doua partidă de verificare din cadrul turneului de pregătire de la Goch, în compania campioanei Ciprului, Anorthosis Famagusta, nimeni alta decât echipa care a eliminat, anul trecut, pe CFR Cluj din Cupa UEFA. Meciul s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.
"Marinarii", mai buni ca CFR

O încleștare fizică greșit interpretată

Canalul Prime Television, al cărui semnal în eter este transmis via Sky, a prezentat câteva minute dintr-un film destinat adulților, peliculă care era destinată abonaților postului Spice. Părinții puștilor care așteptau să vadă un meci din campionatul de juniori de rugby au anunțat că vor acționa în judecată platforma Sky, aflată la originea confuziei. Ironia este că imaginile pornografice din filmul "Neveste disperate de culoare" au constituit o reclamă gratuită pentru producători iar DVD-urile, disponibile și în magazinele de specialitate, s-au vândut ca pâinea caldă.
O încleștare fizică greșit interpretată

Olaru, învinsă în primul tur la Budapesta

Jucătoarea română de tenis Raluca Olaru a fost eliminată din primul tur al turneului de la Budapesta, dotat cu premii în valoare totală de 175.000 de dolari. Olaru a fost învinsă în runda inaugurală de israelianca Tzipora Obziler, cu scorul de 6-3, 6-2.
Olaru, învinsă în primul tur la Budapesta

„Mircea Sandu e curat ca lacrima”

Acuzat de Gigi Becali că s-a implicat în deciziile comisiilor Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu este apărat de Jean Pădureanu. Mai mult, "Lordul" este convins că președintele FRF nu a avut nicio legătură cu deciziile care s-au luat în ultima vreme. "De când îl știu pe Mircea Sandu, nu am auzit să fi influențat vreo decizie. E curat ca lacrima", a declarat Pădureanu la Sport.ro, convins de veridicitatea vorbelor sale.
"Mircea Sandu e curat ca lacrima"

Torje: „Să nu ne bage nimeni în seamă”

Autorul unui gol în victoria lui Dinamo în fața lui Nantes (2-1), Gabriel Torje a declarat că "roș-albii" vor scoate colții în campionat. "Nu contează rezultatele din aceste meciuri. Să ne vedem de treaba noastă! Au mai vorbit și alții și apoi nu au mai făcut nimic. Ne uităm și noi la ce zic alții. Ascultăm, ne speriem, apoi ne punem la odihnă și vrem să facem ca ei. Să așteptăm să înceapă campionatul și să demonstraăm ce putem. Să nu ne bage nimeni în seamă pe noi", a spus Torje.
Torje: "Să nu ne bage nimeni în seamă"

Ronaldinho, la cota „zero”

AC Milan a prezentat Barcelonei oferta sa finală, menită a-l aduce pe San Siro pe starul din țara cafelei. Astfel, bossul Galliani este gata să zboare la Barcelona și să obțină semnătura jucatorului care nu mai este agreat pe Nou Camp. Italienii vor sa obțină imprumutul gratuit, pe durata de un an și spun că vor plăti o sumă intre 18 si 20 de milioane la sfârșitul ediției viitoare, garantând doar că vor plăti integral salariul jucătorului, adică nouă milioane de euro. Totuși, lombarzii refuză să dea garanții în ceea ce privește transferul definitiv al "Dințosului", mărginindu-se să declare că vor lua o decizie în acest sens numai in funcție de randamentul acestuia. Nici Barca nu lasă garda jos, noul antrenor al catalanilor, Pep Guardiola, spunând că Manchester City ar fi facut o ofertă de nerefuzat pentru Ronnie. În context, presa din Peninsulă afirmă că Ronaldinho și-ar fi dat deja OK-ul italienilor.
Ronaldinho, la cota "zero"

„Nu vreau să mă mai gândesc la Lazio!”

Fundașul central al lui Dinamo, Cosmin Moți, a declarat că va rămâne la gruparea "alb-roșie" și abia așteaptă debutul noului sezon. "Sunt aici, mă pregătesc și aștept să înceapă treaba. M-am întors de la lot și acum vreau să fac treabă pentru echipa mea. Nu pot să spun dacă ar fi fost bine sau rău dacă aș fi ajuns la Lazio, nu vreau să mă gândesc la aceste lucruri, pentru că nu ar fi normal. Poate e mai bine pentru noi că rivalii nu ne bagă în seamă în lupta pentru titlu. Toată lumea e liberă să vorbească și să spună ce vrea. Îmi aduc aminte că așa făceam și noi. Băteam cu 4-0, cu 3-0, apoi ne lăudam, iar apoi a venit dezastrul", a spus Moți.
"Nu vreau să mă mai gândesc la Lazio!"

Popa: „Nu mă suna, că-s nervos”

Moda căsuțelor vocale extravagante lovește din nou fotbalul românesc. Astfel, după ce pe telefonul lui Dumitru Dragomir se poate auzi "Atenție! Telefon ascultat abuziv", a venit rândul antrenorului lui Poli Iași, Ionuț Popa, să găsească o soluție originală de a nu răspunde la telefon.
Popa: "Nu mă suna, că-s nervos"

„Mărgăritescu, Petre și Pancu sunt jucători de clasă”/Tu ce crezi?

Antrenorul echipei Terek Groznîi, Viaceslav Groznîi, vorbește la superlativ despre Andrei Mărgăritescu, Florentin Petre și Daniel Pancu, informează site-ul oficial al grupării din Rusia. "Petre și Mărgăritescu sunt jucători foarte utili. Petre a jucat la ȚSKA Sofia, eu am lucrat la Levski, și l-am urmărit.
"Mărgăritescu, Petre și Pancu sunt jucători de clasă"/Tu ce crezi?

Nadal nu participă la turneul de la Stuttgart

Proaspătul câștigător al Wimbledonului, Rafael Nadal, nu își va apăra titlul cucerit anul trecut la Stuttgart. Din cauza "extenuării totale", Nadal va lipsi de la turneul german. "Joc de 4-5 luni fără încetare. Planurile mele pentru viitorul imediat sunt foarte simple: vreau doar să mă odihnesc, pentru că sunt total extenuat", a declarat jucătorul spaniol, sosit la Suttgart pentru a-și oficializa forfaitul.
Nadal nu participă la turneul de la Stuttgart

Mincă a fost pus pe liber!

În această dimineață, portarul Mihai Mincă a fost disponibilizat de către conducerea clubului buzoian. El a fost dat afară din motive de indisciplină, ca urmare a unui incident petrecut în țară și care l-a împiedicat să plece în cantonament o dată cu restul echipei.
Mincă a fost pus pe liber!

Calderon: „Manchester poate intra în istorie”

Președintele clubului Real Madrid, Ramon Calderon, a declarat că englezii de la Manchester United ar trebui să accepte începerea tratativelor pentru transferul lui Cristiano Ronaldo pe Santiago Bernabeu. "Cred că cea mai importantă este dorința jucătorului. Nu este vina noastră că aproape orice jucător își dorește să evolueze pentru Real Madrid, iar cei de la Manchester nu au de ce să fie supărați. Lucrurile ar fi mult mai simple dacă englezii ar înțelege că pot lua parte la unul dintre cele mai importante transferuri ale acestui secol", a declarat Calderon.
Calderon: "Manchester poate intra în istorie"

Fotbalul columbian, pe lista neagră a FBI

America de Cali, cea mai iubită grupare din Columbia, se regăsește pe un "onorant" loc 6536 în "Lista lui Clinton", document aprobat si făcut public pe vremea primului mandat al președintelui omonim. Respectivul document prezintă firme dubioase și nume ale unor cetățeni, americani sau străini, considerați pericole iminente la adresa securității americanilor. Mai mult decat atât, șeful executivului dă mână liberă FBI să interpeleze orice persoană bănuită a fi încălcat embargoul economic impus împotriva tuturor subiecților aflați pe listă. Interesant de remarcat este că echipa sudamericană se învecinează cu gruparea teroristă Al-Qaeda, numărul 6365, dar și cu liderul acesteia, Ossama Ben-Laden, regăsit la poziția 6389. Practic, membrii consiliului de administrație al clubului sunt acuzati de trafic de droguri și spălare de bani și pot fi arestați imediat dacă pătrund pe teritoriul SUA. De altfel, presa din Cali precizează că finanțele clubului sunt la pământ din cauza boicotului impus de "Unchiul Sam" și că numai preluarea acestora de către un consorțiu străin ar putea salva de la un faliment iminent multipla campioană a Columbiei.
Fotbalul columbian, pe lista neagră a FBI

Niculae: „Inima îmi spune să revin la Dinamo”

Atacantul echipei Inverness, Marius Niculae, a declarat că se simte în continuare legat sufletește de clubul din Ștefan cel Mare. "Inima îmi spune să revin la Dinamo, dar mi-ar plăcea să mai joc la o echipă din campionatele puternice ale Europei. Am aflat că au sosit mai multe oferte de transfer pe adresa mea. Eu le-am spus oficialilor de la Inverness că doresc să plec înca de când a început EURO. Acum urmează să merg la Inverness, să discut cu oficialii clubului și să fixăm un preț de transfer", a declarat Niculae
Niculae: "Inima îmi spune să revin la Dinamo"

Taher: „Nu facem afaceri cu jucători ca Dani Coman”

Acționarul majoritar al Rapidului, Fathi Taher, a declarat că portarul "alb-vișiniilor", Dani Coman, nu și-a dat acordul de prelungire a contractului deoarece așteaptă oferte din străinătate. "Nu este exclus să plece de la Rapid. Așa cum a fost și cu Pancu. Deci, noi nu vrem să-l dăm pe Coman, cum n-am vrut să renunțăm nici la Pancu. Pancu a venit și ne-a spus că vrea să plece, că a jucat mult pentru Rapid și să-l ajutăm și noi. Și l-am lăsat, nicio problemă. De la Coman nu avem încă acordul de prelungire a contractului. Îl așteptăm pentru că ne-a rugat să-i lăsăm puțin timp pentru a lua o decizie. Pentru că vrea să vadă dacă poate obține ceva din străinătate și am fost de acord. Noi ținem la jucătorii noștri și dacă poate obține un contract afară mai bun, noi nu avem nimic împotrivă. Să fie bine și pentru el", a declarat Taher pentru agenția Mediafax
Taher: "Nu facem afaceri cu jucători ca Dani Coman"

Meci aniversar între Franța ’98-2000 și o selecționată mondială

Reprezentativa Franței din 1998 și 2000 va întâlni, sâmbătă, pe arena Stade de France, o selecționată mondială pentru a marca victoria obținută de francezi în urmă cu 10 ani, la Cupa Mondială din 1998. Singurul francez din echipa de atunci care ar putea lipsi de la eveniment este Emmanuel Petit. "Nu ne-am pierdut speranța că îl vom face să se răzgândească, dar Emmanuel Petit a fost mereu mai distant. Lista selecționatei mondiale nu este definitivată", a explicat Philippe Tournon, organizator al meciului.
Meci aniversar între Franța '98-2000 și o selecționată mondială

Ronaldo, trei luni pe tușă!

Cristiano Ronaldo a suferit o intervenție chirurgicală la glezna dreaptă și va trebui să aștepte cel puțin trei luni de zile înainte de revenirea pe gazon. Jucătorul lui Manchester United a revenit de pe însoritele plaje aleSardiniei și s-a dus glonț în Olanda, la faimosul chirurg Niek van Dijk. De altfel ,printre pacienții medicului batav s-au numărat, de-a lungul timpului, Pippo Inzaghi, van Nistelrooj, van Persie sau Ballack. Potrivit unui purtător de cuvant al clinicii AMC din Amsterdam, Ronaldo va fi externat marți seara, sursa citată refuzând să ofere detalii despre natura operației suferită de acesta. Totuși, misterul a fost dezlegat de cotidianul A Bola,ziariștii lusitani afirmând că starul suferea de o inflamație cronică a gleznei produsă de dizlocarea a două fragmente cartilaginoase.
Ronaldo, trei luni pe tușă!

Taher: „Nu decid doar eu la Rapid”

Fathi Taher a ținut să dezmintă zvonurile conform cărora i-ar fi propus o mărire de salariu lui Dani Coman fără a se consulta în prealabil cu membrii Consiliului de Adminsitrație ai clubului giuleștean. Iordanianul infirmă astfel afirmațiile acționarului George Copos, care l-a atacat precizând că acesta și-a depășit atribuțiile pe care le are la gruparea giuleșteană. „Nu cred că domnul Copos a spus acele vorbe. Dânsul știe foarte bine ce am vorbit în privința lui Coman. Nu iau decizii de unul singur", a spus omul de afaceri iordanian. Taher nu a renunțat la gândul de a-l aduce pe Pardo în Giulești. „Avem o înțelegere încheiată cu cei de la Iraklis și așteptăm să fie respectată, chiar dacă între timp Olympiakos s-a băgat pe fir", a declarat, pentru ProSport, Fathi Taher.
Taher: "Nu decid doar eu la Rapid"

Rădoi – „Zorro din Ghencea”

Mirel Rădoi a revenit la antrenamentele Stelei după grava accidentare suferită în meciul România - Italia, de la Euro 2008. Căpitanul roș-albaștrilor a purtat o mască de protecție la ședința de pregătire efectuată în această dimineață.Rădoi va pleca miercuri, împreuna cu echipa, în al doilea stagiu de pregătire al acestei veri, care va avea loc la Flachau, în Austria.
Rădoi - "Zorro din Ghencea"

Ballack: „Joc în cel mai bun campionat din lume”

Mijlocașul echipei Chelsea, Michael Ballack, a declarat, într-un interviu pentru cotidianul Bild, că exclude deocamdată o revenire în Bundesliga. "Eu joc în cel mai bun campionat din lume, pentru una din cele mai bune echipe din lume. De aceea deocamdată exclud o revenire în Bundesliga", a afirmat Ballack, care se află în prezent în vacanță în Sardinia. Deși are contract cu Chelsea doar până în 2009, Ballack nu se grăbește să negocieze o prelungire a acestuia. "La Londra, am contract până în 2009, cu opțiune de prelungire, astfel că nu am motive să mă grăbesc. Să lăsăm timpul să decidă", a precizat fotbalistul.
Ballack: "Joc în cel mai bun campionat din lume"

Înfrângere rușinoasă în Ungaria

Formația antrenată de Ionuț Popa, Politehnica Iași, a pierdut, ieri, partida amicală cu echipa maghiară Kecskemet, scor 2-5, meci ce s-a disputat în cadrul cantonamentului de pregătire pe care ieșenii îl efectuează în Ungaria.
Înfrângere rușinoasă în Ungaria

Poloul românesc, pe tobogan

Poloiștii tricolori au suferit o nouă înfrângere, scor 4-8 (1-2, 2-1, 0-3, 1-2) în fața Germaniei și nu mai au nicio șansă de promovare în fazele superioare ale europenelor de la Malaga (Spania). Băieții pregătiți de Cornel Rusu au pierdut trei din cele patru partide disputate în turneul iberic și ocupă locul cinci în grupa B. Ratarea calificării la Jocurile Olimpice și-a pus amprenta pe evoluția echipei la Euro, iar demisia lui Hagiu nu a produs schimbările scontate de federația de specialitate. STATISTICA MECIULUI CU GERMANIA
Poloul românesc, pe tobogan

Amical Urziceni-Celtic Glasgow pe 13 iulie

Unirea Urziceni va pleca marți, 8 iulie, spre Scoția, pentru cel de-al doilea turneu de pregătire al verii. In insulă, ialomițenii vor disputa patru meciuri amicale cu echipe din prima liga scoțiană, după următorul program: cu Livingston în 10 iulie, cu Motherwell în 12 iulie, cu Celtic Glasgow în 13 iulie și cu Dumfermline în 18 iulie. Piesa de rezistență a cantonamentului britanic este de departe super amicalul cu campioana Scoției Celtic Glasgow, care a pus ochii în ultima vreme pe Tamaș, Marius Nicolae și Raț. Revenirea în țară este preconizată pentru data de 19 iulie. Precedentul cantonament al Urziceniului a avut loc în Austria, unde au disputat 3 jocuri, înregistrând o victorie și două înfrângeri.
Amical Urziceni-Celtic Glasgow pe 13 iulie