CELE MAI NOI ARTICOLE

Nemulțumit de salariu, Lazăr vrea în Spania

Mijlocașul giuleștenilor, Costin Lazăr, s-a declarat nemulțumit de contractul pe care acesta îl are cu formația din Grant. „Am o vârstă și e normal să mă gândesc la viitorul meu și al familiei mele. Nu-mi doresc să plec din Giulești, dar aștept să văd dacă noua conducere se va ține de cuvânt în privința salariilor. Nu-mi prea convine acest lucru. Am avut un sezon destul de bun și sper ca acest lucru să nu rămână fără ecou în rândul oficialilor", a spus Lazăr. Mijlocașul încasează în prezent un salariu stagional de 115.000 de euro.
Nemulțumit de salariu, Lazăr vrea în Spania

Vasluiul e aproape să piardă prima prezență în Europa

FC Vaslui este acuzat că ar fi folosit șase jucători extracomunitari în partida cu Pandurii (1-0 pentru moldoveni) și este în pericol de a pierde dreptul de a participa în Cupa UEFA Intertoto, în favoarea Oțelului! Ljubinkovic, N''Doye, Temwanjera, Jovanovic, Bukvic și Zmeu sunt cei șase jucători care au evoluat timp de 13 minute, lucru ce contravine Regulamentelor LPF și FRF, care prevăd prezența a maximum cinci fotbaliști din afara spațiului UE. Vasluienii s-au apărat spunând că moldoveanul Denis Zmeu urma să primească cetățenia română, dar în momentul jocului, mijlocașul nu era încă fotbalist comunitar. Situația va fi analizată săptămâna viitoare de comisiile federale, iar un eventual 0-3 la „masa
Vasluiul e aproape să piardă prima prezență în Europa

Buget de 400.000 de euro pentru Seara Campionilor

Acum patru ani, la Craiova, din „Seara Campionilor" au fost donați aproximativ 225.000 de dolari, folosiți pentru modernizarea Secției de pediatrie a Spitalului Județean. „Fondurile au crescut exponențial. În 2005, după meciul cu Brazilia de la Timișoara, am donat 450.000 de euro folosiți la ridicarea unor case pentru sinistrații din Moldova. Aici au intrat și cei 200.000 de euro donați de Ion Țiriac și de fiul său. Anul trecut, după meciul de la Cluj, organizat pe o arenă mai mică, 202.000 euro au mers către «SOS Satele Copiilor», o campanie la care Gică Popescu e partener", explică Mihai Neguț, unul dintre organizatorii „Serii Campionilor".
Buget de 400.000 de euro pentru Seara Campionilor

Sampdoria oferă 5 milioane de euro pentru Lobonț și Moți

După Lobonț, italienii îl vor și pe fundaș, oferind pentru cei doi 5 milioane de euro. „Câinii" vor dublu Dinamoviștii nu duc lipsă de oferte. Portarul alb-roșiilor și al echipei naționale conduce la acest capitol, fiind dorit de mai multe grupări din Serie A. Acum, peninsularii au pus ochii și pe Moți.
Sampdoria oferă 5 milioane de euro pentru Lobonț și Moți

Domenech, mai ofensiv?

Raymond Domenech, selecționerul vicecampioanei mondiale, Franța, nu este deloc liniștit. Presa, care nu are raporturi ideale cu el, îl ține sub presiune, mulți ziariști fiind iritați de încăpățânarea lui de a-l ignora pe atacantul lui Juventus, David Trezeguet, deși acesta a ieșit pe locul 2 în topul golgheterilor din Serie A.
Domenech, mai ofensiv?

CFR face presing la Kone!

Ivorianul ar costa-o pe campioana României în jur de un milion de euro, deși scandinavii vor mai mult „Telenovela Kone" a ajuns la un nou episod. Potrivit presei norvegiene, campioana României, CFR Cluj, face presiuni pentru a obține transferul atacantului ivorian încă din această vară.
CFR face presing la Kone!

Lusitanul Vitinha revine în Gruia

Fundașul stânga Vitinha l-a convins prin evoluțiile sale de la CS Otopeni pe Iuliu Mureșan că merită să revină în lotul lui CFR Cluj pentru noul sezon. Împrumutat la CS Otopeni din vara anului trecut, Vitinha a avut prestații ce nu au trecut neobservate de către președintele campioanei, care îl vrea din nou la echipă. „L-am urmărit pe Vitinha și mi-a plăcut cum a jucat. Din păcate, el este acum accidentat și se recuperează în Portugalia. Cel mai probabil o să revină la Cluj în toamnă, după ce o să fie sănătos", a declarat Iuliu Mureșan. Pe de altă parte, situația celorlați jucători împrumutați la diverse echipe nu pare la fel de clară. „Cu restul jucătorilor împrumutați încă nu știm exact ce o să facem. Mărginean are oferte de la Bistrița și din Germania, Miclăuș este dorit la Brașov și de câteva echipe din liga secundă, iar Viorel Frunză va rămâne probabil tot la PAOK", a precizat Iuliu Mureșan.
Lusitanul Vitinha revine în Gruia

Golanski, aproape de un transfer la Porto

Gigi Becali a recunoscut faptul că fundașul polonez al Stelei este curtat insistent de către o mare echipă din Portugalia. Cel mai probabil, FC Porto a pus ochii pe fundașul polonez. Finanțatorul Stelei a confirmat informația furnizată de ProSport zilele trecute. „Joi am primit o ofertă pentru Golanski de la o grupare importantă din campionatul Portugaliei", a spus Becali. Conform impresarului fotbalistului, FC Porto este echipa interesată de semnătura fundașului dreapta, lusitanii rămânând descoperiți pe acest post după plecarea lui Bosingwa la Chelsea. „Suma de transfer se apropie de 5 milioane de euro", a completat Becali, care l-a adus pe Golanski pentru doar un milion de euro.
Golanski, aproape de un transfer la Porto

Timișoara insistă pentru Goga

Violeții ar putea avea mai mult de șase vârfuri pentru două posturi. Conform declarațiilor oficialilor timișoreni, o mare parte din campania de achiziții pentru sezonul următor se va concretiza după acest week-end. În sezonul recent încheiat, Poli a folosit șase jucători „de meserie" atacanți, adică Bucur, Ganea, Rusic, Arman Karamyan, Mansour și Axente. În total, aceștia au marcat 30 dintre cele 57 de goluri ale alb-violeților în acest sezo
Timișoara insistă pentru Goga

Giovani va primi 50% din transferul lui Stancu în afară

Gigi Becali a clarificat ieri amănuntele legate de transferul lui Stancu (foto) la Steaua de la sfârșitul campionatului. Patronul a dezvăluit că jucătorul aparține în totalitate clubului său, dar că, în virtutea bunelor relații pe care le are cu frații Giovani și Victor Becali, a hotărât să împartă banii pentru ex-ialomițean cu ei, când Stancu va pleca din Ghencea. „Am dat 50 % din drepturile fotbalistului firmei care s-a ocupat de intermedierea tranzacției, adică fraților Becali. Așa că, deși am plătit un milion de euro pe jucător, Giovani are 50 % dintr-un eventual transfer în străinătate, dar drepturile federative ale lui Stancu îmi aparțin mie", a explicat finanțatorul Stelei situația tranferului lui Stancu, fotbalist care a semnat pentru cinci ani cu echipa Steaua.
Giovani va primi 50% din transferul lui Stancu în afară

Se pregătește „lista neagră” la Steaua

Dică, Goian, Nicoliță și Rădoi sunt fotbaliștii pe care Steaua speră să ia bani frumoși după turneul final dacă România va face o figură frumoasă în Elveția și, să sperăm că și în Austria. Dar Steaua se gândește să vândă și jucători care nu merg la Euro, precum Neaga, Lovin, Badea, Surdu. Însă planurile roș-albaștrilor privind capitolul vânzări nu se limitează doar la atât. Marius Lăcătuș are și el ideile lui. A renunțat deja la Mendoza și la Habibou, chiar dacă ultimului ar mai fi dorit inițial să-i mai acorde o ultimă șansă, adică să-l împrumute pe încă un an. Acum, Lăcătuș e dispus să se despartă și de alți fotbaliști din lot. Primul ar fi Neaga (pentru salariul său mare, cel puțin 200.000 de dolari), apoi Lovin, Badea și Surdu. Iar pe Croitoru și Cristocea, jucători care au fost cedați pe durata returului la Ceahlă
Se pregătește "lista neagră" la Steaua

UTA l-a cedat pe Ioan Hora la Gloria Bistrița

Arădenii l-au cedat deja pe Hora la Gloria Bistrița și i-au declarat netransferabili pe Cristian Todea și Edson. În cursul săptămânii viitoare, principalul „Bătrânei Doamne", Ionuț Chirilă, va anunța jucătorii din actualul lot care au fost selectați pentru sezonul viitor. Până atunci, Hora a fost transferat definitiv la Gloria Bistrița, în cadrul unei tranzacții care a scos din vistie­ria clubului condus de Jean Pădureanu suma de 200.000 de euro plus TVA.
UTA l-a cedat pe Ioan Hora la Gloria Bistrița

Hagi și Becali trag la aceeași căruță

Deși certați, cei doi aromâni, Gigi Becali și Gică Hagi, pun umărul pentru a-și ajuta selecționata etniei lor Euro 2008 va începe mai devreme pentru români. Motivul este simplu, competiția în care Mutu și compania vor evolua este prefațată, tot în Elveția, de Europeada 2008. Dintre cele 20 de echipe invitate să participe la acest eveniment, două sunt din România, cea a einiei aromâne și cea a etniei croate. Machidonii s-au mobilizat rapid și au încropit o echipă cu care atacă titlul continental al minorităților. Din echipa pregătită de Ianis Guda se remarcă foștii steliști Adrian Pitu și Stelian Carabaș dar și dinamovistul Hristu Chiacu. Alături de el ar fi trebuit să joace un altul, Zicu, însă cel care era considerat urmașul lui Hagi, se află în recuperare după accidentarea la genunchi.
Hagi și Becali trag la aceeași căruță

Cannavaro ne laudă

Fabio Cannavaro, experimentatul fundaș central al Italiei, a adunat deja 115 prezențe în tricoul azzurro și privește cu mare atenție spre ceea ce va fi în grupe la Euro. El nu este de acord sub nicio formă cu acele opinii ale presei din Peninsulă, care vede deja cele trei puncte din partida cu România în contul Italiei și cere o atitudine mai rezervată. „Toată lumea spune că România este deja eliminată. Eu însă nu aș fi așa de sigur la jucătorii pe care-i are". Can
Cannavaro ne laudă

Olandezii cred că pot bate orice adversar

Chiar dacă anii au trecut, olandezii încă n-au uitat coșmarul trăit în două turnee finale consecutive: Campionatul Mondial din 1998 și Euro 2000. În ambele competiții, batavii au fost eliminați în semifinale (prima dată de Brazilia, iar apoi de Italia) după loteria penalty-urilor. Acum însă, Van Basten și elevii săi sunt convinși că, avându-l pe Van der Sar între buturi, pot trece de orice adversar după executarea loviturilor de la 11 metri.
Olandezii cred că pot bate orice adversar

Progresul II, campioana Bucureștiului

Azi, pe stadionul Giulești, s-a disputat finala campionatului municipiului București, între Progresul II și Comprest. Victoria a revenit primei echipe, după loviturile de departajare de la 11 metri, scor 4-3. După 120 de minute, scorul era egal: 1-1. Progresul II va disputa barajul pentru promovarea în Liga a III-a
Progresul II, campioana Bucureștiului

Van Basten anunță lotul pentru Euro după amicalul cu Ucraina

Testul cu Ucraina va avea o miză mai mare pentru fotbaliștii olandezi decât un amical obișnuit. Meciul de diseară, de la Rotterdam, va fi ultima ocazie pentru elevii lui Van Basten de a-și impresiona antrenorul înainte ca el să anunțe lotul pentru Euro. În acest moment, „San Marco" are 26 de jucători în cantonamentul de la Noordwijk, însă va trebui să renunțe la trei dintre ei până pe 28 mai, cu o zi înainte de următorul meci de verificare al batavilor, cel cu Danemarca.
Van Basten anunță lotul pentru Euro după amicalul cu Ucraina

Dani se însoară cu sora lui Cadu

Mijlocașul Dani pare decis să se așeze la casa lui și dorește să-și întemeieze o familie alături de sora lui Cadu. Cei doi sunt împreună de doi ani și au decis că este timpul să-și unească destinele. "Știu și eu că Dani este prieten cu sora lui Cadu. Mi-a spus, mai în glumă, mai în serios, că o să se însoare după primăvara europeană", a mărturisit Iuliu Mureșan.
Dani se însoară cu sora lui Cadu

Mureșan vrea curățenie în fotbal

Iuliu Mureșan crede că în fotbalul românesc nu ar strica puțină curățenie, după recentele anchete de la DNA. "Am văzut ce s-a întâmplat în Polonia, unde au retrogradat șapte echipe. Sincer, nu aș vrea să se întâmple asta și în România, dar trebuie făcută puțină curățenie și la noi pentru că așa nu se mai poate", a declarat Iuliu Mureșan.
Mureșan vrea curățenie în fotbal

„Îl văd titular pe Ciprian Deac la CFR”

Deși Ioan Andone a spus că Ciprian Deac va trebui să muncească pentru a câștiga statutul de titular, Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj, are încredere în tânărul fotbalist pe care-l vede pe un post de titular în echipă și speră ca acesta să-și revină repede după ce a fost dat afară de Pițurcă de la națională.
"Îl văd titular pe Ciprian Deac la CFR"

Dinu Todoran, aproape de Unirea Urziceni

Mijlocașul Farului Constanța, Dinu Todoran, este aproape de un transfer la finalista Cupei României, Unirea Urziceni, unde este dorit de Dan Petrescu. Toodoran a confrimat că există o ofertă pentru el de la Urziceni. „Știu că există negocieri între cele două conduceri pentru un atransfer al meu la Urziceni. Pe mine nu m-a căutat încă nimeni, pentru că nu e voiue din cauza regulamentului, dar mi.ar plăcea să joc sub comanda lui Dan Petrescu", a spus Dinu Todoran. Todoran a fost în vara trecutăî aproape de un transfer la F C Brașov.
Dinu Todoran, aproape de Unirea Urziceni

Baraj de promovare în Liga a 2-a

Astăzi s-au disputat primele două meciuri ale turneului de baraj pentru promovarea în liga a II-a. În turneul de la Câmpina, CS Buftea a învins pe Aerostar Bacău cu scorul de 6-3, golurile fiind marcate de Goșman (8), Păun (40), Dorobanțu (64- pen.), Tutunaru (74), Novac (81), Chițu (90+3) pentru cei din Buftea, în timp ce pentru băcăuani au punctat Apetroaiei (50), Petrea (52), Carp (85). În celălalt turneu ce se desfășoară la Alba Iulia, Avântul Reghin a învins pe Gaz Metan Craiova cu scorul de 2-0 prin golurile lui Aștilean (13) și Cr. Luca (48). Următoarele partide vor avea loc marți de la ora 17:30 după cum urmează: CS Buftea - Juventus București și Avântul Reghin - ACU Arad. Câștigătoarele celor două turnee vor promova în liga a doua.
Baraj de promovare în Liga a 2-a

Efectul palmei

Dacă Samuel Beckett, personajul din „Capcana Timpului", ar fi vrut să schimbe soarta finalei Ligii Campionilor, s-ar fi teleportat în locul lui Didier Drogba în minutul 114. Trezit în mijlocul terenului, în locul atacantului, Beckett ar fi putut schimba rezultatul meciului cu puțină stăpânire de sine.
Efectul palmei

Szekely a crescut într-un an cât alții în zece

25.000 de euro a plătit Oțelul în 2008 pe mijlocașul dreapta, după care l-a vândut în Ghencea pe 1,5 milioane Omis de marile forțe ale campionatului, mijlocașul de 25 de ani, originar din Timișoara, a fost țintit de Oțelul în iarna campionatului 2006-2007 și a fost transferat de la „U" Cluj pe doar 25.000 de euro. Explozia sa de pe teren a fost urmată firesc de un „boom" și pe piața transferurilor, Janos intrând în vizorul granzilor după numai șase luni de la contactul cu Liga I. A prins Cupa UEFA Intertoto și un tur de Cupa UEFA cu Galațiul, apoi, în iarna trecută, a fost, fără voie, protagonistul unei telenovele. N-a fost să fie Rapid, acolo unde se părea că va ajunge, nici CFR Cluj, club care obținuse un acord de principiu din partea Oțelului.
Szekely a crescut într-un an cât alții în zece

Anelka: „Am refuzat să execut penalty-ul ratat de Terry”

Nicolas Anelka, atacantul lui Chelsea, a dezvăluit că a refuzat să execute cel de-al cincilea penalty din finala Ligii Campionilor contra celor de la Manchester, lăsându-i căpitanului John Terry onoarea de a da lovitura decisivă. "Inițial am fost pus pe lista primilor cinci executanți dar am refuzat, pentru că abia intrasem pe teren și nu mă încălzisem îndeajuns. Prin minutul 110 mi s-a spus că voi juca și peste doar un minut eram pe teren. Nu m-am așteptat nicio secundă să fiu introdus pe teren și cred că este prima oară când într-o finală de Liga Campionilor intră pe teren un jucător neîncălzit. Când intri pe teren trebuie să fi pregătit să alergi. Am intrat pe teren, am executat al șaptelea penalty și Van der Sar a apărat. Bravo lui, ăsta este fotbalul", a conchis Anelka.
Anelka: "Am refuzat să execut penalty-ul ratat de Terry"

Ferguson sare la gâtul Realului

Managerul celor de la Manchester United, Sir Alex Ferguson, a declanșat un atac violent la adresa conducătorilor celor de la Real Madrid, care, în opinia sa, nu procedează corect, încercând să îl atragă pe Cristiano Ronaldo în capitala Spaniei, fără acordul clubului englez "Real nu este singura echipă care îl vrea pe Ronaldo, dar restul au procedat corect, nu au lucrat pe la spate
Ferguson sare la gâtul Realului

Spania, eterna promisiune

Spania a reprezentat întotdeauna "favoritul de serviciu" al turneelor finale. Fie ca a fost vorba de un campionat mondial sau european, spaniolii au fost mereu vazuti ca principali protagonisti, pariorii considerând ca valoarea jucatorilor iberici ar recomanda prezenta Spaniei cel putin în semifinale.
Spania, eterna promisiune

Care sunt jucătorii scoși la vânzare de Steaua?

După ce au anunțat că își doresc aducerea mai multor jucători din străinătate, steliștii se pregătesc acum de primele despărțiri. Neaga, Lovin și Surdu par a fi pe lista neagră a conducerii din Ghencea, cei trei fiind gata să părăsească Steaua în orice clipă. Patronul roș-albaștrilor spunea zilele trecute că și Mirel Rădoi ar putea pleca în această vară.
Care sunt jucătorii scoși la vânzare de Steaua?

Dinamo vrea atacant-golgheter

Chiar dacă nu s-au înțeles cu privire la jucătorii pe care i-ar putea aduce din Franța, dinamoviștii au pornit deja pe o altă pistă. „Câinii" au pus ochii pe un atacat pur-sânge, nimeni altul decât golgeterul Croației, Zelimir Terkes. Atacantul bosniac joacă la NK Zadar, formație pentru care a marcat 21 de goluri în acest sezon.
Dinamo vrea atacant-golgheter

Hagi: „Putem fi surpriza de la EURO”

Gheorghe Hagi a afirmat, vineri, că România poate deveni surpriza europeanului dacă jucătorii vor avea entuziasmul și dorința necesară și dacă vor trece u bine de primul meci din grupe. "Putem fi surpriza competiției, la fel ca Grecia în 2004. Echipa poate trece de această grupă la fel cum a făcut-o în 2000. Jucătorii trebuie să intre pe teren cu curaj și încredere în propriile forțe. Aici nu e o problemă de moral, e vorba de mentalitate, iar eu văd că există acel entuziasm de care este nevoie. Important este să începem bine, pentru că primul meci este întotdeauna cel mai greu", a afirmat Hagi.
Hagi: "Putem fi surpriza de la EURO"

Vezi aici memoriul depus de Pandurii la Comisia de Disciplină

Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu anunță că a depus azi un memoriu la Comisia de Disciplină în vederea analizării faptului că echipa FC Vaslui a folosit la meciul din etapa a 32-a a Ligii I șase jucători extracomunitari. În memoriul adresat comisiei de disciplină se aduce la cunoștință membrilor comisiei faptul că au fost folosiți în acest joc șase jucători extracomunitari comisia fiind rugată să analizeze această situație
Vezi aici memoriul depus de Pandurii la Comisia de Disciplină

Lupescu: „Becali să-și țină banii la club”

Ionuț Lupescu, directorul general al FRF, a declarat astăzi că Gigi Becali ar face mai bine dacă și-ar păstra banii pentru echipa sa în loc să-i dea naționalei. "Ar fi mai bine ca patronii să-și țină banii pentru cluburile lor, pentru că FRF stă bine din punct de vedere financiar. Echipa națională stă bine cu banii dar vom vedea ce se va întâmpla, deocamdată nu este nicio sponsorizare", a afirmat Lupescu. Patr
Lupescu: "Becali să-și țină banii la club"

„Sunt în vacanță, lăsați-mă în pace!”

După ce în ultimile ore acționarii rapidiști Fathi Taher și George Copos au "bombardat" toate canalele media cu informații privind înțelegerea dintre clubul giuleștean și fostul selecționer, Boloni se pare că are planuri puțin diferite față de cele ale conducerii rapidiste. Contactat de ProSport, antrenorul a declarat sec: "Lăsați-mă în pace! Sunt în concediu cu nevasta, vă rog să înțelegeți".
"Sunt în vacanță, lăsați-mă în pace!"

Condescu: „Nu avem niciun interes să obținem victoria la masa verde”

Marin Condescu, președintele clubului Pandurii Târgu Jiu, a afirmat că FRF și LPF trebuiau să se autosesizeze cu privire la cazul meciului direct cu FC Vaslui. "Comisiile de specialitate de la FRF și LPF erau obligate să se autosesizeze. Am avut o discuție cu domnul Porumboiu și am vorbit și cu Săndoi, să văd dacă au făcut vreo greșeală. Mi-au zis că Zmeu are cetățenie română. În regulament nu spune că sunt 15 zile. Problema nu este de competența noastră. Că suntem simpatici sau antipatici, Vasluiul nu are voie să se supere pentru un asemenea caz. Și ei când au găsit la alții nereguli au castigat cu 3-0. Nu avem niciun interes, daca asta se crede", a afirmat Condescu.
Condescu: "Nu avem niciun interes să obținem victoria la masa verde"

Stoica: „Steaua a comis erori impardonabile”

Mihai Stoica a atacat dur managementul Stelei pe Money Channel Tv. El a afirmat că cei din conducere au făcut niște greșeli imense. "Cei din conducerea Stelei au făcut o mare eroare atunci când au mărit prețurile la nmeciurile din Liga Campionilor. Nu poți să compari Arsenal cu Real Madrid. Cum să pui preț mai mare la Arsenal și cum să vii apoi la meciul cu Slavia să spui că femeile și copiii au intrarea liberă?! Greșeli ca acestea nu se pot face niciodată!" MM a mai adăugat apoi și că metodele pe care le folosesc cei de la Steaua pentru a transfera jucători sunt inacceptabile. "Este inacceptabil pentru un club de o asemenea talie să cumpere jucători în baza vizionării unor DVD-uri".
Stoica: "Steaua a comis erori impardonabile"

Porumboiu: „Cei de la Pandurii sunt ridicoli”

Contactat de www.prosport.ro, Adrian Porumboiu, finanțatorul echipei FC Vaslui, a afirmat că memoriul depus de către Pandurii, pentru că vasluiul ar fi folosit șase jucători extracomunitari la meciul direct, este total inutil. "Din câte știu eu nu este real acest lucru. Oamenii sunt ridicoli, au depășit termenul în care puteu să conteste. Au avut la dispoziție, conform regulamentului disciplinar, 48 de ore plus încă 15 zile după meci. De ce nu au făcut atunci dacă aveau dreptate? S-au apucat ei acum să facă valuri degeaba. Ce să mai spun? Sunt simpatici acești oameni", a afirmat Porumboiu.
Porumboiu: "Cei de la Pandurii sunt ridicoli"

EXCLUSIV / Vasluiul poate pierde prezența în Intertoto

Lovitură de teatru în duelul pentru Intertoto dintre Oțelul și FC Vaslui ! Comisiile pot decide din nou ierarhiile, după ce Pandurii, prin persoana lui Marin Condescu, președintele clubului, au depus un memoriu la FRF, în legătură cu partida FC Vaslui - Pandurii Târgu-Jiu 1-0.
EXCLUSIV / Vasluiul poate pierde prezența în Intertoto

FC Brașov a primit licență pentru Liga 1

FC Brașov a primit, din partea Comisiei de Licențiere a Federațieiu Române de Fotbal, licență pentru a participa în campionatul Ligii 1 2008-2009. „FC Brașov are licență pentru Liga I. Nu am avut niciun fel de emotii, pentru că știam că îndeplinim criterile pentru acordarea licentei", a declarat preșeintele exyecutiv al FC Brașov, Dinu Gheorghe. Stadionul FC Brașov se află în plin porces de modernizare, urmând să se aducă peluzele mai aproape de teren, să se refacă vestiarele, să se modernizeze tribuna oficială și spațiul destinat presei și să se monteze instalația de nocturnă. De asemenea, a fost schimbat gazonul pe stadion.
FC Brașov a primit licență pentru Liga 1

„Sper să fiu apt la finala Cupei”

Fundașul Cristi Chivu, a declarat că speră să se refacă după accidentarea suferită la umăr, deoarece își dorește să fie apt de joc sâmbătă, la confruntarea dintre Inter și Roma, în finala Cupei Italiei. "Mă mai doare puțin umărul, dar sunt din ce în ce mai bine și sper să mă refac pentru a fi la dispoziția antrenorului sâmbătă. Este o finală de cupă, este un trofeu pe care și noi, și Roma vrem să-l câștigăm", a spus Chivu.
"Sper să fiu apt la finala Cupei"

Taher: „Boloni e cel mai bun antrenor român”

Acționarul FC Rapid, Fathi Taher, a declarat, joi, agenției MEDIAFAX, că a primit un răspuns afirmativ de la tehnicianul Ladislau Boloni în ceea ce privește oferta de preluare a conducerii tehnice a formației giuleștene, actele urmând să fie semnate până luni. "Am vorbit cu domnul Boloni, totul este OK. Răspunsul dânsului este «Da». Din ce am discutat cu el nu se mai poate întoarce. Situația lui s-a clarificat. Acuma se mai discută clauzele. În două-trei zile cred că se termină, eu spun că până luni se semnează", a afirmat Taher.
Taher: "Boloni e cel mai bun antrenor român"